CUPRINS
Introducere
.........................................................................
Capitolul 1
Aspecte ale frazeologiei
lingvistice ...............................
§1.Noţiuni despre frazeologie .............................................
§2.Tipuri de frazeologisme
.................................................
§3.Criterii de clasificare a frazeologismelor
.......................
Capitolul 2
Problemele frazeologiei in
traducere ..............................
§1.Traducere ca activitate lingvistică
..................................
§2.Expresivitatea şi problemele de traducere
......................
§3.Redarea frazeologismelor în traducere
...........................
a)echivalentul stilistic
.....................................................
b)traducerea propriu-zisă
................................................
c)analogia
........................................................................
d)traducerea idiomelor
....................................................
Concluzii
..............................................................................
Bibliografie
..........................................................................
INTRODUCERE
„La traducere trebuie să
ajungi pînă la intraductibil,
numai aşa se poate cunoaşte
cu adevărat o limbă străină,
un popor străin.”
(Ghoete)
Orice limbă cunoaşte expresii
,locuţiuni ,îmbinări de cuvinte valoarea lexicală a cărora se îndepărtează mai
mult sau mai puţin de sensurile fiecărui
cuvînt luat aparte. Ele constituie un tezaur bogat, în care s-a înveşnicit
pentru întotdeauna înţelepciunea poporului , experienţa de viaţă şi modul de
gîndire a acestuia.
Aceste îmbinări „sudate” au fost
numite frazeologisme (există mai
multe păreri şi controverse la denumirea lor), comportamentul din care ele fac
parte a fost numit frazeologie.
Despre frazeologie, care este o ramură tînără (şi aici opiniile cercetătorilor
sunt divergente) şi despre frazeologisme nu s-au scris multe
lucrări-monografii. Însă în majoritatea gramaticilor autorii au cîte un capitol
sau paragraf referitor la expresiile „sudate”. O monografie la tema dată este
„Frazeologia limbii române” de Gh. Colţun apărută recent (anul 2000), o altă
lucrare , în acest sens, este „Фразеологиа современого француского языка” de
Nazarion A. sau cea a lui Babkin A.M. „Русское фразеологиа, её развитие и
навыки”, ş.a.
La transpunerea frazeologismelor
dintr-o limbă în alta se
întîlnesc foarte multe greutăţi , deoarece
apariţia lor într-o limbă a depins de
tradiţiile poporului care vorbeşte această limbă, de modul de viaţă diferit de
alte popoare. Astfel ,sarcina principală acelui care traduce constă în faptul
,că trebuie să cunoască cultura atît a poporului din limba căreia traduce, cît
şi a celui în care traduce.
Problema redării frazeologismelor în
traducere nu a fost destul de amplu studiată. În acest sens, putem numi cîteva
lucrări care s-au ocupat de această problemă : Irina Condrea Redarea
frazeologismelor în traducere –în : Comunicarea prin traducere –Chişinău,2001 ;
Влахов С. Флорин С. Перевод фразеологических единиц - в Непереводимое в периводе-Moscova
,1986;Федоров А.В. Фразеологические средства и их переводов- в : Основы общей
теории перевода; Socoliov V. Note despre traducerea frazeologismelor – în
Cultivarea limbii 7- Chişinău, 1977 ş.a.
În lucrarea de faţă ne-am străduit să
menţionăm problemele apărute în cadrul traducerii frazeologismelor , să aducem
nişte soluţii de rezolvare a acestor probleme .Ne-am propus ca scop găsirea
acestor probleme de traducere; analiza unor exemple de frazeologisme care au
fost nu chiar „bine” traduse ;depistarea
cazurilor cînd au fost omise la traducere frazeologismul ; observarea
traducerii idiomelor, care au un grad înalt de „intraductibilitate”; depistarea
metodelor şi procedeelor utilizate de traducători la redarea operii crengiene
în rusă.
Am ales pentru exemplificare poveştile
lui Creangă , deoarece
sunt „îmbibate” de expresii
frazeologice, fiindcă sunt scrise într-un limbaj popular , iar frazeologismele
sunt legate de folclor, dar nu numai.
Întîlnim multe expresii care au
origini în literatura artistică, în mitologia greco-latină, creştină, expresii
ale unor oameni celebri. De exemplu, pentru toată lumea sunt cunoscute
expresiile : călcîiul lui Ahile , alma
mater , a-şi duce crucea , daţi Cezarului ce-i a Cezarului, a fi sau a nu fi, a
se lupta cu morile de vînt ţi multe altele. Din această cauză ele au fost
numite expresii „călătoare” sau cuvinte înaripate. Iar frazeologismele
întîlnite la Creangă sunt de origine folclorică şi sunt cunoscute tuturor
vorbitorilor de limbă română.
Lucrarea este alcătuită din două
capitole. Capitolul 1 intitulat „Aspecte ale frazeologiei lingvistice”
se referă la frazeologisme şi frazeologie , în genere. Aici sunt menţionate
părerile diferiţilor cercetători care s-au ocupat de acest compartiment – frazeologia , de „expresiile sudate”, de locul
frazeologiei, în genere ; se aduc opiniile cercetătorilor care discută dacă
frazeologia este un compartiment al
lexicologiei (Corlăteanu N., Melniciuc I.) sau al altui domeniu al
lingvisticii, ori este o ramură aparte , independentă (Colţun Gh.) ş.a. Ne-am
referit , de asemenea, la tipurile de frazeologisme şi am expus clasificarea
lor după diferite criterii : semantic (Corlăteanu N.), structural
(Colţun Gh.),valori( conotaţii ), suplimentare (Melniciuc I.).
Capitolul 2 este intitulat „Problemele
frazeologiei în traducere”.
Aici am menţionat într-un paragraf
aparte noţiuni despre traducere , în general, şi în special , problema
frazeologismelor în traducere, referindu-ne mai ales în baza operei lui Creangă
tradusă în limba
rusă.
Lucrarea mai conţine o bibliografie selectivă.
La cercetarea problemei pe care ne-am pus-o ca scop am utilizat metode
diferite, una dintre ele fiind metoda analizei exemplelor traduse. O altă metodă este cea comparativă; originalul
s-a studiat vizavi de textul tradus. O metodă pe larg aplicată a fost lucrul cu
dicţionarul frazeologic român-rus şi cu alte dicţionare frazeologice.
În concluzii am expus rezultatele la
care am ajuns, tratînd tema dată.
„Adevărata bogăţie (a unei limbi)
consistă totdeauna în locuţiuni,
în acele tiparuri
neschimbate, care
dau fiecărei limbi o fizionomie
proprie ” (M. Eminescu)
Capitolul I
Aspecte ale frazeologiei
lingvistice
Orice limbă cunoaşte îmbinări
lexicale, valoarea semantică a cărora se îndepărtează mai mult sau mai puţin de
sensurile fiecărui cuvînt luat aparte .În acest sens ne apar locuţiunile ,
expresiile frazeologice , expresiile idiomatice ş.a.
„Locuţiunea este o construcţie constantă
din doua sau mai multe cuvinte care se comportă ca un cuvînt şi deci are un
conţinut semantic unitar; locuţiunea nu este o simplă sumă a sensurilor
obişnuite ale elementelor componente, ci o lexicalizare ...” [Iordan I. , Robu
V., p. 336].Frazeologismul este
„acea îmbinare osificată de cuvinte (mai rar propoziţii) care se repetă în
limba dată într-o construcţie sintactică fixată , gata făcută , cu o valoare
semantică specială, acceptată de vorbitorii limbii respective”.[Corlăteanu N.,
Melniciuc I., p. 119]. Idiomele sunt
expresiile care au apărut drept rezultat al unui fapt istoric concret ,sunt
nişte „construcţii sintactice osificate.”[ Ibidem , p. 122] şi se
întrebuinţează ca un tot întreg, iar vorbitorul n-are posibilitatea de a
schimba locul elementelor componente.
Diferiţi cercetători categorisesc
îmbinările „sudate” din punct de vedere semantic, în mod diferit. De exemplu N.
Corlăteanu şi I. Melniciuc în lucrarea „Lexicologia” disting următoarele
categorii de frazeologisme : unităţi
frazeologice şi idiome sau expresii idiomatice [ Corlăteanu N.,
Melniciuc I., p. 120].
Iorgu Iordan le numeşte locuţiuni, iar locuţiunile
substantivale – „compuse” şi „izolări” : pierde-vară, zgîrîie brînză ş.a. [ Iorgu I.]. Al Philippide le
numeşte idiotisme. [ Philippide Al., p. 97].
Locuţiunea constituie o bogăţie a
limbii. Aceste îmbinări s-au format de-a lungul secolelor şi sunt nişte
elemente importante ale expresivităţii. Ele apar, practic, în toate stilurile,
dar mai ales în limba vorbită.
Fiecare cuvînt luat aparte va avea
alt înţeles, decît sensul pe care îl are întreaga îmbinare „sudată” . De
exemplu adjectivul alb este inclus uneori în sintagme cu formă fixă : pîine albă, aur alb, cărbune alb, vite albe,
arme albe. Pîine albă are în vedere nu numai pîinea albă de grîu, dar în
genere, toate cerealierele. „Pîine albă
se mai zice în genere la grîu ,ovăz şi secară.” (B. P. Haşdeu) .Prin vite albe se subînţelege vitele mari
cornute, care nu-s numaidecît albe. Armele
albe sunt armele cu lamă de oţel, arme fără foc: cuţitul, baioneta, sabia.
În sens figurat prin cărbune alb se
au în vedere cursurile de apă, folosite ca sursă de energie electrică; aur alb înseamnă „bumbac”.
În paralexemele vite albe, arme albe numai cuvintele determinate îşi păstrează
sensul propriu, pe cînd determinatul îşi pierde acest sens (în categoria vitelor albe pot fi boi sau vaci de culoare
neagră sau alte culori). În celelalte paralexeme (pîine albă, cărbune alb, aur
alb) nici determinatul şi nici determinativul nu –şi păstrează sensul propriu,
opunîndu-se din acest punct de vedere construcţiilor sintactice libere,
în care fiecare cuvînt îţi păstrează
sensul. De exemplu , în sintagmele pînză albă, zahăr alb, basma albă
etc. este vorba de basma , pînză, zahăr , care într-adevăr au culoare albă.
Aşadar, frazeologismele sunt îmbinări
stabile de cuvinte, care apar în limbă ca o construcţie sintactică, gata
făcută, şi au o valoare semantică specială pe care au acceptat-o vorbitorii
acestei limbi.
§ 1. NOŢIUNI DESPRE FRAZEOLOGIE
Compartimentul din care fac parte frazeologismele
este numit frazeologie. Acest termen are la bază cuvintele greceşti phrasis „expresie, vorbire” şi logos „cuvînt, noţiune” şi dispune de
mai multe valori semantice.
În sens figurat termenul frazeologie
înseamnă „vorbire fără conţinut, care ascunde sărăcia de idei”, adică vorbe
goale , pălăvrăgeală. Situaţia aceasta este bine caracterizată de Al. Russo
:
„Este o frazeologie strălucitoare pentru ochii slabi,
îngîmfătoare pentru cel ce o scrie, deşartă pentru înţelepţi”.
Unii lingvişti consideră că frazeologia este
un compartiment al lexicologiei (N. Corlăteanu, I. Melniciuc). Acest
compartiment „studiază expresiile frazeologice, frazeologismele, folosite
într-o limbă, de un scriitor, într-o limbă literară aparte.”[ Corlăteanu N., I.
Melniciuc, p. 118]
Nu toţi lingviştii sunt de acord cu
includerea frazeologiei în cadrul lexicologiei, considerînd-o ca pe un
compartiment aparte în lingvistică.
„Frazeologismele stabilesc o legătură
între lexicologie şi sintaxă, mai ales dacă avem în vedere îmbinările stabile
de cuvinte, expresiile „gata făcute”, în care de regulă nu putem modifica nici
elementele lexicale componente(înlocuindu-le prin sinonime), nici ordinea lor.
În felul acesta frazeologismele ies de sub oblăduirea sintaxei”. [Colţun
Gh.,2000, p. 21].
Deci frazeologismele formează un
compartiment aparte, care este o ramură tînără a lingvisticii. „Frazeologia
este o ramură relativ tînără a lingvisticii”. [Colţun Gh. ,2000, p. 21]. Pînă
la apariţie unor lucrări consacrate în exclusivitate cercetărilor
frazeologismelor, primele „pietre de temelie”
în fundamentul ei au fost puse cu mult înainte de a se vorbi de frazeologie ca
un compartiment aparte a lingvisticii. De o valoare reală, în această ordine de
idei, sunt lucrările savanţilor A. A. Potebnea, I. I. Sreznevski, V. K.
Porjezinski, J. A. Boudoiun de Courtenay, F. F. Fortunatov, A. A. Şahmatov.
ş.a.
Această ramură tînără a lingvisticii
– frazeologia – este mai puţin explorată decît celelalte . „Frazeologia
este o „mină” în toată puterea
cuvîntului ,la a cărei explorare temeinică, sistematică, exhaustivă nimeni nu
s-a gîndit , prea serios, în lingvistica românească ” [Th. Hristea] [citat după
Colţun Gh.,2000, p. 11].
Şi la denumirea frazeologismelor apar
diferite controverse. Unii
le numesc frazeologisme( Gh.
Colţun) , alţii locuţiuni (M. Avram; Gramatica pentru toţi; F.
Dimitrescu Locuţiunile verbale în limba română; I. Iordan, V. Robu, Limba
română contemporană). Ch. Bally folosea doi termeni pentru a defini
frazeologismele: serii şi unităţi frazeologice. Al. Philippide şi
I. Iordan utilizează pentru această noţiune termenul „izolare”. În
lucrările unor cercetători români se întîlnesc termenii de idiom şi idiotism.
În dicţionarul de termeni lingvistici pentru noţiunea de frazeologism sunt
prezenţi termenii : unitate frazeologică sau îmbinare de cuvinte cu caracter
constant, creată în interiorul unei limbi, împrumutată , tradusă sau calchiată
după modele străine. [ Constantinescu – Dobridor, p. 154]. Într-un dicţionar
mai vechi de termeni lingvistici al prof. O. S: Ahmanova se întîlnesc 23 de
termeni pentru noţiunea de frazeologism: idiomă, idiotism, expresie idiomatică,
îmbinare de cuvinte idiomatică, frazeogramă, frazemă, frazeologism, îmbinare
frazeologică etc.
[Ahmanova O. S., p. 563].
Încă în 1957 S. I. Ojogov menţiona că
„o astfel de confuzie în terminologie nu există, după toate probabilităţile, în
nici o ramură a lingvisticii”. [citat după Coţun Gh. ,2000, p. 30].
De cele mai multe ori frazeologismele
sunt numite îmbinări stabile de cuvinte, dar şi paraxileme sau frazeme,
care din punct de vedere semantic sunt echivalentele lexemelor , de exemplu: bătaie de joc, a bate cîmpii , bun de gură,
a tăia frunze la cîini ,etc. cărora le
corespund lexemele :batjocură, a
hoinări, vorbăreţ, a trîndăvi.
În studiul „Gramatica Limbii române
explicată” C. Dimitriu numeşte frazeologismele perifraze. „Apelăm la
acest termen – spune autorul – şi datorită faptului că este sugestiv (= grup de
cuvinte) „pentru” un singur cuvînt şi pentru a evita termenii compus,
locuţiune ,expresie , etc. ”[Dimitriu C. , p. 50].
Frazeologismele de tipul : cine se scoală dimineaţa departe ajunge;
unde doi şi unde crapă ;ce-am avut şi ce-am pierdut etc. C. Dimitriu le
numeşte perifraze proverbiale. Apariţia
perifrazelor poate fi motivată fie obiectiv (necesitatea de comunicare a
unei informaţii semantice sau gramaticale pentru care limba nu dispune la un
moment dat de o parte de vorbire sintetică : ochiul boului, cerul gurii etc.), fie subiectiv (dorinţa de
a comunica informaţia semantică şi uneori chiar gramaticală într-o manieră
deosebită, care să impresioneze pe interlocutor : zgîrîie brînză, a şterge putina, de-a lung de etc.).
Pentru partea de vorbire perifrastică
autorul „Gramaticii limbii române explicate” ne dă şi o regulă – grupul
stabilit de cuvinte neaglutinate prin care se transmite o informaţie semantică,
gramaticală (sau stilistică) şi care îndeplineşte în principiu un singură
funcţie (de natură sintactică, de marcă expresivă): aducere aminte, soră cu moartea, douăzeci şi cinci, a-şi bate capul, din
cauză că, Doamne fereşte , din cale-afară , de pe la , etc.
„Într-o perioadă relativ scurtă
(1946-1970) frazeologia s-a transformat dintr-o ramură a lexicologiei într-o
disciplină de sine stătătoare , cu obiect de studiu propriu şi diverse metode
de cercetare ” . [Colţun Gh. 1984, p.
39].
Deci, frazeologismul constituie
obiectul de studiu al acestei ramure a lingvisticii.
În lucrarea de faţă vom utiliza
termenul frazeologism pentru noţiunea de „frazeologism”, deoarece
credem că este mai adecvată, chiar să luăm originea acestui cuvînt phrasis
– „expresie” şi logos – „cuvînt” , adică o expresie de cuvinte. Prin
urmare, frazeologismele sunt îmbinările stabile de cuvinte, alcătuite minimum
din două cuvinte noţionale, care au un singur sens unitar: roata vremii ,alesul inimii, tras ca pe un inel, a se da la brazdă,
cîtă frunză şi iarbă, cît vezi cu ochii, cu noaptea-n cap etc.
Elementele componente ale
frazeologismelor nu au sensuri figurate , frazeologice, iar înţelesul unitar
general nu este o sumă a sensurilor elementelor componente: coadă de topor, înţepat la vorbă, cu jalba
în proţap, la spartul tîrgului etc.
Frazeologismele nu totdeauna pot fi
substituite de un singur cuvînt. De cele mai multe ori sensul lor poate fi
redat printr-o îmbinare liberă de cuvinte sau printr-o explicaţie asemănătoare
după formă cu propoziţiile sau frazele : cu
scaun la cap = deştept; cu punga
groasă = bogat; capul satului
=primarul; carte de căpătîi = scriere
fundamentală ; a spăla putina = a
fugi; a căuta acul în carul cu fîn =
a căuta un lucru foarte greu (sau imposibil) de găsit ş.a.
Îmbinările de cuvinte care constituie
frazeologismele au un înalt grad de sudură, de contopire semantică şi
structurală : a face cu ou şi cu oţet,
a(-şi) lua cîmpii , a fi pestriţ la maţe,etc.
„Frazeologismele sunt în raport de
corespondenţă cu părţile de vorbire”. [Colţun Gh. ,1994,p. 7]. Categoriile lor
morfologice sunt marcate de elementul (cuvîntul) dominant din structura lor.
La analiza sintactică elementele
componente ale frazeologismelor nu se dezmembrează niciodată. Ele (elementele
componente), toate luate împreună, îndeplinesc o singură funcţie sintactică: de
subiect, de predicat, de predicate nominale şi nume predicative, de
complimente.
Elementele componente ale
frazeologismelor nu se sudează niciodată într-un singur cuvînt: bun (iute) de picior, a lua apă în gură, cu
sînge rece, etc.
Spre deosebire de proverbe , care au,
de obicei, sens figurat şi conţinutul lor general poate fi dedus din sensul
elementelor componente, de exemplu: cu o
rîndunică nu se face primăvară, cînd îi ceri îi moare viţelul, după război
mulţi eroi, etc. , frazeologismele au totdeauna sens figurat, sens ce nu
reiese din suma sensurilor elementelor componente : a căuta nod în papură, picat (căzut ) din cer, a face din ţînţar
armăsar, etc.
Proverbele se aseamănă după structura
lor cu o propoziţie sau cu o frază : adevărul
umblă cu capul spart; cînd pisica nu-i acasă şoarecii joacă pe masă, etc. ,
pe cînd frazeologismele se aseamănă în cea mai mare parte cu îmbinările de
cuvinte şi foarte rar cu propoziţiile sau frazele: a da apă la moara (cuiva), (de) cînd era bunica fată mare, a bea vin
unde cîntă broaştele, etc.
Proverbele redau un gînd terminat, un
enunţ, avînd ambele părţi principale de propoziţie sau , în mod obligatoriu,
predicatul şi cîteva părţi secundare : cîinele
bun nu latră degeaba, etc. , iar frazeologismele redau o noţiune,
îndeplinind funcţia sintactică a unei singure părţi de propoziţie care:
-
sunt nişte aprecieri ale unor fapte, situaţii : a face (a ţine) umbră pămîntului, degeaba,
tras ca prin inel, cu inima uşoară, ţap ispăşitor, , etc.
-
au un vădit colorit stilistic : cînepa dracului, (a fi) cu ochi şi cu sprîncene, cu noapte-n cap, a-şi
ieşi din pepeni, etc.
-
sunt folosite în procesul actului de comunicare de
majoritatea vorbitorilor limbii date: cu
caş la gură, foame de lup, lucru de clacă, etc.
-
există în limbă de mai multe secole la rînd (mai sunt numite idiome)
: cu jalba în proţap, a lua apă în gură,
nins de ani (vreme), copil de suflet, etc.(spre de deosebire de îmbinările
stabile, termenologice , care sunt creaţii ale limbii recente: modul lunar,
satelit artificial, telegraf fără fir şi altele) [Coţun Gh. , 2000, p. 27].
Încă o trăsătură prin care se
deosebesc frazeologismele de proverbe este că, proverbele urmăresc scopuri
didactice: de a învăţa, a sfătui, a preîntîmpina şi altele. Ele exprimă , de
obicei, o înţelepciune populară : cine se
amestecă în tărîţe îl mănîncă porcii, mărul putred strică şi pe celelalte,
mielul blînd suge de la două oi etc.
Deci , „avînd un tezaur atît de vast,
frazeologia, fără îndoială, constituie o ramură independentă a lingvisticii cu
un obiect concret de cercetare şi cu un statut bine determinat.”
[Coţun Gh. , 2000. p. 13]
Una din sarcinile de bază a
lingviştilor-frazeologi este de a determina obiectul de studiu al cercetărilor
frazeologice . Problema aceasta se complică din cauză că savanţii nu pot
determina cu exactitate locul frazeologiei între celelalte ramuri ale
lingvisticii. „Domeniu de frontieră frazeologia ţine prin trăsăturile specifice
ale obiectului său de studiu, după părerea unora atît de vocabular cît şi de
sintaxă .”
[Colţun Gh. , 2000, p. 13]
„Ca şi elementele lexicale simple,
unităţile frazeologice prezintă în ansamblu unitatea de sens şi de funcţie. ”
[Boroianu I., 19]
Obiectul de studiu al
frazeologismelor îl constituie frazeologia.
În limba vorbită frazeologismele se
disting cu uşurinţă de ansamblul lanţului prin schimbarea intonaţiei : „Avem
impresia că vorbitorul îşi părăseşte de bună voie glasul, împrumută altul
pentru a rosti un segment de vorbire, care, de fapt, nu-i aparţine şi pe care
nu face altceva decît să-l citeze... ” (Graimas Algirdas Julien)
[citat după Condrea I., p. 59].
§ 2. TIPURI DE FRAZEOLOGISME
După gradul de contopire al
elementelor componente frazeologismele se pot clasifica în mai multe grupuri
sau tipuri principale: unităţi frazeologice şi idiome sau expresii
idiomatice.
[Corlăteanu N. Melniciuc I., p. 119].
Unităţile frazeologice au un caracter unitar, care se
evidenţiază, în deosebi, „printr-o întrebuinţare în conexare determinată de o
anumită valoare semantică a unităţilor lexicale componente.”
[Corlăteanu N., Melniciuc I., p.120].
Pentru a înţelege sensul unităţilor
frazeologice nu e suficient să cunoaştem sensul fiecărui component, adică
trebuie să ştim sensul întregului frazeologism, de exemplu: a se da de gol, a se face de ruşine,
etc.
Uneori cunoaştem sensul fiecărui
cuvînt, pe cînd sensul unităţii frazeologice nu-l sesizăm. Iată de ce
frazeologismele unei limbi nu pot fi adesea traduse cuvînt cu cuvînt în altă
limbă pentru că denaturăm sensul.
Autorii „Lexicologiei” Chişinău,
1992, includ în cadrul unităţilor frazeologice şi locuţiunile adică
grupurile de cuvinte care dispun de un sens unitar. Aceste grupuri de cuvinte
se află în relaţie de sinonimie cu un singur cuvînt. Ei disting două tipuri de
locuţiuni :
a)
verbale : a trage pe sfoară „a păcăli”; a
trage sforile „a unelti”, etc.
b)
adverbiale: de mîntuială „superficial, grăbit , prost”; ce mai încolo şi mai încoace „pe scurt, în concluzie”.
Tot aici sunt incluse şi cuvintele
înaripate, termen păstrat de la Homer. Prin această unitate frazeologică ni
se prezintă iuţeala cu care aceste cuvinte îşi ascund scopul, „deoarece
elementele lor componente îşi pierd mai mult sau mai puţin valoarea semantică
independentă”.
[Corlăteanu N., Melniciuc I. , p.
121]
de exemplu : cu o rîndunică nu se face primăvară. a se spăla pe mîini, a-şi pune
cenuşă pe cap, etc.
A doua categorie distinctivă a
frazeologismelor sunt idiomele sau expresiile idiomatice.
Din limba greacă idioma
înseamnă „particularitate, expresie specifică”. „În frazeologie prin idiomă
(plural idiome) se are în vedere o anumită construcţie sintactică, specifică
pentru o limbă şi care are un anumit sens numai cînd e luată în întregime. În
limbă idiomele apar drept construcţii sintactice osificate .”
[Corlăteanu N., Melniciuc I. , p.
122]
Idiomele se întrebuinţează ca un tot întreg şi vorbitorul
n-are posibilitatea de a schimba locul elementelor componente . Ele (elementele
componente) sunt lipsite de sensul lor esenţial, de exemplu : a-şi lua inima în dinţi „a îndrăzni”; a fi cu stea în frunte „a se considera
deosebit” ş.a.
La origine expresiile idiomatice au
la bază fapte concrete, reale, dar în cursul dezvoltării istoriei limbii, ele
au căpătat un sens generalizator. Legătura cu faptul concret este uitată şi în
limba actuală expresia apare cu sensul figurat.
Astăzi mai întîlnim îmbinări de
cuvinte , în care procesul de generalizare încă nu s-a încheiat definitiv. De
exemplu , expresia a sta cu mîinele în
sîn este utilizată cu sens propriu, adică cu mîinele încrucişate, dar şi cu
sens figurat – „a sta degeaba, a trîndăvi”. În primul caz avem o construcţie
sintactică liberă, în care componentele sunt utilizate cu sensul lor propriu,
iar în al doilea apare ca un tot întreg. Sensul expresiei nu poate fi dedus din
semnificaţiile aparte ale cuvintelor componente. Deci, expresia trece în cadrul
idiomelor.
În principiu, orice cuvînt poate
apărea atît în combinaţii libere, cît şi în combinaţii constante. Combinaţiile
constante sunt asocierile de cuvinte în care elementele componente se unesc
foarte strîns între ele, sensul lor iniţial se şterge sau se pierde cu totul şi
înţelesul întregului este independent de suma sensurilor termenilor
alcătuitori. Purtătorul de idei este întregul ansamblu. „Gradul de fuziune a
elementelor componente în combinaţiile constante este diferit. Un loc bine
determinat printre celelalte combinaţii fixe îl au locuţiunile, în
imidiata vecinătate a locuţiunilor sunt expresiile cu care locuţiunile
adesea, în mod eronat, confundate.”
[Fl. Dimitrescu, p. 31]
Fl. Dimitrescu ne dă o definiţie a
locuţiunilor : „ansamblu de cuvinte mai mult sau mai puţin sudat, cu înţeles
unitar determinat, care se comportă din punct de vedere gramatical ca o singură
parte de vorbire. proprietatea esenţială a locuţiunilor constă , deci, atît în
caracterul individualizat al reprezentării, bazate pe autonomia tradiţională a
grupului de cuvinte cristalizat, cît şi funcţia sa gramaticală unitară.”
[Fl. Dimitrescu, p. 32]
La fel şi în „Limba română
contemporană” de I. Iordan şi V. Robu întîlnim o definiţie a locuţiunilor „ o
construcţie constantă din două sau mai multe cuvinte care se comportă ca un
cuvînt şi , deci, are un conţinut semantic unitar.”
[I. Iordan , V. Robu, p. 336]
Ca exemple de locuţiuni autorii
lucrărilor menţionate mai sus ne dau următoarele îmbinări stabile de cuvinte : a spăla putina, a băga de seamă, de
încredere, cum scrie la carte, cît ai clipi din ochi, a băga în boale ş.a.
Fl. Dimitrescu clasifică locuţiunile
în :
a)locuţiuni substantivale;
b) locuţiuni verbale;
c) locuţiuni adjectivale;
d) locuţiuni adverbiale;
La I. Iordan şi V. Robu întîlnim
următoarea clasificare a locuţiunilor:
a)
locuţiuni substantivale : tîrîie brîu, zgîrîie brînză, om cu cap, ş.a.
b)
locuţiuni verbale: a
aduce la îndeplinire ş.a.
[I. Iordan , V. Robu, p. 337].
Savantul rus V. V. Vinogradov,
fondatorul frazeologiei ruse, împarte îmbinările stabile de cuvinte în trei
tipuri:
1.expresii idiomatice . Ele nu sunt motivate, ci spontane.
[Vinogradov V. V. , p. 28]. Semnificaţia lor nu are nici o legătură cu
semnificaţia componentelor lor. Particularitatea de bază a fuziunii este
indivizibilitatea ei semantică, absoluta neconcluzionare a sensurilor
componenţelor. Expresie idiomatică reprezintă o unitate semantică similară
cu cuvîntul, lipsită de formă interioară.
Al doilea tip 2.) unitatea frazeologică – constituie echivalente potenţiale ale
cuvintelor, în această privinţă unităţile frazeologice se apropie de expresiile
idiomatice, deosebindu-se de ele printr-o structură complicată a sensurilor
lor, din legătura semantică a
componentelor ei. Pentru a demonstra aceasta , Vinogradov aduce
următoarele exemple, expresii familiar-orale : вымыть головуб намалить голову (кому нибуть) cu sensul „a mustra
aspru (pe cineva)”, a trage cuiva o săpuneală şi aceeaşi îmbinare omonimică cu
sensul direct : a spăla capul, a săpuni capul ş.a.
Al treilea tip de îmbinări stabile de
cuvinte Vinogradov le-a numit 3) îmbinări
frazeologice.
Îmbinările frazeologice nu sunt
unităţi semantice absolute. În interiorul lor cuvintele care nu au sens
independent permit substituirea şi suportul sinonimic , identificarea.
Îmbinările frazeologice aproape că nu au omonime. În aceste îmbinări , de
obicei, doar sensul unui cuvînt dintre celelalte este perceput cu sens
dependent legat. Aici Vinogradov ne aduce ca exemplu cuvîntul popular беспросыпныи care în expresii se
utilizează doar cu cuvîntul пьянство
. Sinonim al acestui cuvînt este беспробудный
, care poartă o nuanţă a stilului
livresc şi are legături frazeologice mai largi : спать беспробудным сном – a
dormi buştean.
[Vinogradov V. V. , p. 33]
Cercetătorul V. Soloviov include în
cadrul frazeologismelor:
-
idiomele: a da ortul popii, a-ţi aprinde paie în cap, a scoate din sărite ş.a.
-
proverbele şi zicătorile : vrabia mălai vizează, rîde hîrb de oală spartă, cînd îi ceri îi moare
viţelul ş.a.
-
expresii din glume şi bancuri :altă gîscă ş.a.
-
cuvinte înaripate : pufuşor pe botişor , cu o rîndunică nu se face primăvară,
ş.a.
-
profesionalisme: a da tonul, a aduce apă la moara cuiva, a lua la ochi, a nu
avea nici în clin nici în mînecă , a bate fierul cît e cald ş.a.
-
citate şi imagini mitologice
: sabia lui Domocles, patul lui Procust , ţap
ispăşitor, etc.
-
îmbinări stabile de cuvinte
calchiate din alte limbi: a păstra tăcerea din latină selentium severe ;
-
expresii din literatura
universală (traducerile lor) : a se lupta cu morile de vînt
ş.a.
[V. Soloviov, 1952, p.4].
Gh. Coţun în lucrarea
„Frazeologia limbii române” dă o definiţie a frazeologismelor în comparaţie cu
locuţiunile : „Frazeologismele sunt
îmbinări de cuvinte alcătuite minimum din două cuvinte noţionale (
locuţiunea – este grupul de cuvinte ,cel puţin din două , dintre care unul este
noţional, iar celelalte nenoţionale : de
frunte, de seamă, pe de rost ş.a.) : roata
vremii , alesul inimii, tras ca prin inel, cîtă frunză şi iarbă” ş.a.
[Gh. Colţun , 2000, p. 26-27]
Frazeologismele le împarte în patru
clase , care se află în corespondenţă cu părţile de vorbire :
1). frazeologismele substantivale : boţ
cu ochi, talpa iadului , mărul discordiei , vorbă de clacă , ş.a. Autorul
„Frazeologiei limbii române” ne aduce 8 structuri ale frazeologismelor
substantivale, de exemplu : substantiv+prepoziţie+substantiv: boboc de fată, bătaie de cap, etc.
2). frazeologismele adjectivale: a
fi numai ochi şi urechi, avea limbă de un cot, bun de gură ş.a.
3). frazeologismele verbale : a
înghiţi găluşca, a înghiţi noduri, a-şi pune obrazul, a se da la brazdă şi
altele. Pentru frazeologismele verbale Gh. Coţun ne dă 31 structuri , de
exemplu : verb+prepoziţie+substantiv : a sări cu gura , a prinde la pene, a căsca la stele, a intra la apă
, etc. ; verb+substantiv+prepoziţie+substantiv : a căra apă cu ciurul, a pune paie pe foc, a pune degetul pe rană,
etc.
Multe frazeologisme verbale (şi nu
numai) întîlnim în opera lui I. Creangă : „Pînă l-am la brazdă, mi-am stupit sufletul cu dînsul ”;
„Iedul cel mare şi cel mijlociu dau prin
băţ de obraznici ce erau”; „Poate mă mai
aşteptă şi alţii să le dau răvaş
de drum” ; „Însă pe mine căutaţi să nu mă smintiţi..., căci atîta vi-i
leacul : v-aţi pe copcă cu toată
şmecheria voastră”.
4). frazeologismele adverbiale de tipul : de rîsul lumii, de-a binelea, calea-valea, cînd colo , cu vîrf şi
îndesat ş.a. „Atunci dracul porneşte cu
o falcă în cer şi una în pămînt , şi într-o clipă ajunge la pusnicul
Dănilă.”
Pentru frazeologismele adverbiale Gh.
Colţun dă 18 structuri .
„Atunci , voi să vă faceţi moarte-n
păpuşoi , să nu spuneţi nici laie , nici
bălaie.”(I. Creangă, p. 15)
După cum se poate observa la diferiţi
autori întîlnim diferite tipuri de frazeologisme , iar clasificarea lor e
făcută după diferite criterii .
§ 3. CRITERII DE CLASIFICARE A
FRAZEOLOGISMELOR
Clasificarea frazeologismelor a fost
efectuată de mai mulţi cercetători în mod diferit şi după criterii diferite.
I. Semantic
Academicianul N. Corlăteanu a
clasificat iniţial frazeologismele în trei tipuri :
a) reuniuni frazeologice slobode;
b) unităţi frazeologice;
c) expresii idiomatice.
Iar mai apoi în două clase mari
(împreună cu I: Melniciuc):
a) unităţi frazeologice;
b) expresii idiomatice ;
Pentru a face această clasificare
savantul a ţinut cont de diversitatea
lexico-semantică a frazeologismelor .
În ultima ediţie a „Lexicologiei”
autorii citaţi propun şi o clasificare a idiomelor
după provinienţa lor :
a) idiome istorice . Aceste idiome de la un
fapt istoric, de exemplu : Voda da şi
Hîncu ba, a-şi aprinde paie în cap, a se face mort în păpuşoi ş.a. Ele
şi-au pierdut din semnificaţia lor de atunci, căpătînd astăzi o mai mare
expresivitate .Foarte des aceste expresii sunt întîlnite în opera lui Creangă :
„Vrei să ne aprindem paie în cap?”;
„Nu vezi , că cei mai mulţi de teapa d-tale se
ţin cu nasul pe sus numai din pricina asta.”
b) idiome profesionalisme . Ele au ajuns în limbă în
decursul activităţii profesionale a diferiţilor oameni: din limbajul
ţărănesc : a fi (a se simţi) cu musca
pe căciulă, a scăpa cuşma pe apă, a lua taurul de coarne , ş.a.; din
limbajul vînătorilor : a întinde
laţul, a lua la ochi, somn iepuresc ş.a. ; frazeologisme ce ţin de mediul
muzicanţilor : a da tonul, a ţine
isonul (cuiva), a schimba placa, ş.a. şi încă din multe alte domenii ale
oamenilor;
c) idiome caracterologice – expresiile care s-au
stabilit în baza unor trăsături al caracterului fizic sau psihic ale oamenilor,
de exemplu : a se teme şi de umbra lui, a
fi sub papuc, a ajunge cu cineva la cuţite , ş.a.
d) idiome livreşti : Unele expresii idiomatice
se prezintă ca nişte amintiri ale titlurilor , ale expresiilor apărute într-o
operă literară , de exemplu : a avea
pufuşor pe botişor, a se lupta cu morile de vînt, a fi sau a nu fi ş.a.
e) idiome cu caracter terminologic :mărul lui Adam, piatră de încercare, mărul lui Newton, tabula rasa ş.a.
f) idiome păstrate în forma
originară : dum spiro, spero, fugit irriparabile tempus
, alma mater, nota bene ş.a.
g) idiome mitologice : călcîiul lui Ahile , patul lui Procust, a arunca mărgăritare
înaintea porcilor, ş.a.
h) idiome legate de personalităţile antice : biruinţa lui Pyrus ,a trece Rubiconul ş.a.
II.
Valori, conotaţii suplimentare
Fondul frazeologic al limbii
constituie o sursă însemnată a mijloacelor afective de exprimare.
Frazeologismele care poartă o nuanţă mai expresivă sunt cele calificative.
Aceste frazeologisme au conotaţii suplimentare , ele dispun de valori expresive
mai puternice. „Frazeologismele calificative sunt nişte îmbinări de
cuvinte, care, la fel ca şi adjectivul sau adverbul, pot determina calitatea
unui obiect, unei acţiuni.”
[Melniciuc I., p.81]
Prin urmare , aceste frazeologisme
sinonimează semantic şi funcţional , cu adjectivul sau adverbul. Ele se
deosebesc prin faptul că fac vorbirea mai expresivă, mai plastică,
mai emoţională şi , de regulă, poartă amprenta unei intensităţi
subliniate. DE exemplu : „Baba care se culcase odată cu găinile se sculă cu noapte-n cap.” (I. Creangă)
Melniciuc a distribuit
frazeologismele după tipul de conotaţie
specifică în :
a) frazeologisme - comparaţii
Comparaţia este cel mai firesc şi cel mai
vechi mod de exprimare, ea totdeauna a servit şi continuă să servească drept
mijloc expresiv şi plastic de caracterizare a obiectelor .
Viabilitatea comparaţiei constă în legătura strînsă dintre obiecte, fenomene ,
acţiuni, iar în conştiinţa omului asociaţia, analogia totdeauna are o forţă
emotivă neîntreruptă .
Comparaţia se face ,de obicei, între adjectiv
– determinant şi un substantiv, care are ceva comun semantic cu obiectul care
se compară. De exemplu : „Atunci dracul... s-apucă zdravăn cu mîinele de
torţile ceriului , cască o gură cît o
şură şi cînd chiuie odată...” (I. Creangă)
c)
frazeologisme – metafore
Cele mai sugestive valori stilistice
le au frazeologismele – metaforele. Ele au la bază o comparaţie ascunsă,
conţinînd un sens figurat.
Spre deosebire de frazeologismele –
comparaţii, aceste frazeologisme sunt mai concise, mai emoţionale
.
De exemplu : „Eu mă las puţin că mi-a trecut ciolan peste ciolan cu nunta
voastră.” (I. Creangă); „Bine ar fi , mă Chirică, dac-ar fi toate cu lapte cîte le spui.” (I.
Creangă).
d) frazeologisme – epitete
Aceste frazeologisme exprimă însuşiri
deosebite , neaşteptate ale obiectelor sau ale acţiunilor , „prezentate într-o
lumină nouă” [Colţun Gh. , 2001, p. 54], ceea ce-l impresionează pe cititor sau
ascultător . Frazeologismele – epitete „reliefează o trăsătură esenţială a obiectului determinat şi
contribuie la o precizare mai emoţională şi mai concretă a acestuia”
[I. Melniciuc, 1972, p. 87].
De exemplu , : ud – leoarcă, pestriţ la maţe, putred de bogat, negru la suflet,
ş.a. „Ia
răbdări prăjite, dragă cumnăţică.”
(I. Creangă)
e) expresii frazeologice
Melniciuc le numeşte expresii
stereotipe „capabile a spori evident expresivitatea vorbirii noastre , scoţînd
în evidenţă potenţiale superlative ale calităţii obiectului determinat.”
Expresiile frazeologice sunt de
origine populară şi au o puternică forţă
emotivă. De exemplu : „Bună să-ţi fie
inima, cumătre, cum ţi-i căutătura ...” (I. Creangă)
O asemănătoare clasificare o întîlnim
în „Studiu de stilistică frazeologică” de Gh. Coţun. Aici frazeologismele sunt
clasificate în : frazeologisme – metafore, epitete, comparaţii, hiperbole,
personificări , metonimii, sinecdoca ş.a.
Expresivitatea frazeologismelor se
creează cu ajutorul diverselor mijloace
„care accentuează sau minimalizează unei acţiuni, calităţi, însuşirile
unui obiect...”
[Gh. Colţun, 2001, p. 53]
Aceste mijloace expresive sunt
clasificate, în lucrarea menţionată mai sus, în patru grupuri:
1. semantic (epitetul, metafora, comparaţia, sinecdoca)
2. lexical (repetiţiile , sinonimele, antonimele)
3. gramatical (inversaţia , elipsa)
4. eufonic (aliteraţia şi rima).
Deci, trăsăturile esenţiale ale
frazeologismelor sunt emotivitatea şi expresivitatea. Elementele emotivităţii
servesc pentru a exprima diferite sentimente şi emoţii umane. „Emotivitatea
frazeologismelor se manifestă prin capacitatea lor de a exprima diferite nuanţe
emoţionale, atitudinea celui care vorbeşte sau scrie faţă de denotat, adică de
acel element al lumii obiective la care se referă frazeologismul.”
[Gh. Colţun, 2001, p. 53].
Al treilea criteriu de clasificare a
frazeologismelor este cel structural.
III. Structural
După structură frazeologismele pot fi
clasificate în următoarele tipuri:
a)
frazeologismele asemănătoare după structură cu frazele
: fuge de-i sfîrîie călcîile, a se
întinde cît îl (ţine) ajunge plapuma, ş.a. „Asta-i o treabă foarte grea şi
mare lucru ca s-o putem mai scoate la
capăt.” (I. Creangă)
b)
frazeologisme asemănătoare după structură cu îmbinările de
cuvinte : vorbe de clacă, nici cît
vîrful acului, în amurgul vieţii, ş.a. „Dar tu ştii că eu dorm iepureşte...” (I. Creangă);
c)
frazeologisme asemănătoare după structură cu propoziţiile
: a-i fugi pămîntul de sub picioare, a-i
cînta găina în casă , i-a sosit Ignatul ş.a. „dar acum apucase a cînta găina la casa lui , şi cucoşul
nu mai avea nici o trecere ... ” (I. Creangă)
d)
frazeologismele construite după modelul frazelor
(puţine la număr): a se amesteca unde
nu-i fierbe oala, ş.a.
„Sunt aceleaşi vorbe , însă e
un întreg nou, în care se simte
sufletul nostru pînă în adîncimea
istoriei, sunt aceleaşi elemente
de tradiţie şi basm, însă fixate în
cristali nemuritori pe pietre rare. ”
(M. Sadoveanu)
Capitolul II
Problemele frazeologiei
în traducere
Probleme frazeologismelor şi problema
generală a îmbinării diferite a cuvintelor în diferite limbi sunt extrem de
importante, atît pentru practică, cît şi pentru teoria traducerii. Ele deseori
prezintă dificultăţi practice şi
provoacă un mare interes teoretic, deoarece sunt legate cu diferite funcţii
semantice şi stilistice, îndeplinite în limbi diferite, de cuvinte cu sens
asemănător dar deosebite de îmbinările în care intră aceste cuvinte în limbi
diferite. Se poate spune că anume la traducere se descoperă specificul
îmbinărilor proprii limbii date , care în alte condiţii poate nici să nu fie
observat.
Pentru o traducere bună traducătorul
trebuie să cunoască specificul frazeologismelor şi să ştie cum sunt
clasificate.
V. Fiodorov autorul lucrării „Основы общей
теории перевода” se bazează pe clasificarea lui B. A. Larin , care o socoate
mai adecvată, decît celelalte (a lui Vinogradov, Bally), deoarece o socoate mai
adecvată, mai ales pentru teoria traducerii [Fiodorov , p. 160].
Această clasificare are trei rubrici
(în ordinea crescîndei contopiri):
1)
îmbinările variabile în care intră şi îmbinările
frazeologice stabile (după terminologia lui Vinogradov);
2)
îmbinările stabile metaforice, clar evidenţiindu-se prin prezenţa
stereotipică , tradiţională şi metaforică a sensului nou, depărtarea de sensul
iniţial, prin folosirea sensului figurat, încă pe deplin înţeles de vorbitorii
limbii contemporane ;
3)
idiomele , deosebindu-se de celelalte de mai sus printr-o îmbinare
mai prescurtată, mai îndepărtată decît cea iniţială (lexical şi gramatical) şi
printr-o slăbire evidenţiată a acelei articulaţii semantice, care condiţionează
sensul metaforic [Larin], cu alte cuvinte, motivarea sensului aici se perimează
. A doua şi a treia rubrică corespund îndeaproape cu unităţile frazeologice şi
expresiilor idiomatice din clasificarea lui Vinogradov.
„Pentru teoria traducerii aceste trei
clasificări , care în multe privinţe se întretaie sau coincid parţial ,
prezintă interes deosebit, fiindcă au un caracter lingvistic asemănător şi se
sprijină , în temei, pe criteriul semantic
astfel , pot fi întrebuinţate la un cerc larg de limbi spre deosebire de
alte concepţii şi clasificări. ”
[Fiodorov , p. 161]
Din punctul de vedere al traducerii
sunt importante astfel de trăsături ale expresiilor frazeologice, cum ar fi
gradul semantic de „sudare” sau separarea elementelor lor, gradul de claritate
sau neclaritate a motivaţiei , nuanţa stilistică.
§ 1. TRADUCEREA CA ACTIVITATE LINGVISTICĂ
Activitatea de traducere are vechi
tradiţii. Să ne amintim chiar de faimoasa situaţie de la turnul Babel,
neînţeleasă pînă astăzi, care a generat necesitatea apariţiei traducerii pentru
a facilita comunicarea între oameni.
Încă din vechime oamenii au simţit
nevoia de a traduce, deoarece un om care vorbea o limbă străină , neînţeleasă
pentru ceilalţi, era privit cu suspiciune şi chiar cu duşmănie.
Barierele lingvistice au generat şi
generează totdeauna multiple dificultăţi şi ele erau mai greu înlăturate ,
decît cele naturale sau cele administrative. Aceste bariere puteau fi
înlăturate numai prin ceea ce numim astăzi activitatea de traducere. Deci,
traducerea are menirea de a face posibilă comunicarea dintre oameni care posedă
limbi diferite, dar şi culturi şi moduri de gîndire diferite.
Dezvoltîndu-se societatea umană a
simţit tot mai mult necesitatea traducerilor . Căci, circulaţia valorilor umane
a fost doar posibile prin traducere. Realizările ştiinţifice, concepţiile
marilor filosofi , literatura multor popoare sunt cunoscute astăzi numai
datorită traducerii. Deci, traducerea contribuie la circularea informaţiilor
prin înlăturarea barierelor lingvistice.
În secolele trecute traducerea era,
mai ales , o activitate culturală. Primele traduceri ţin de cult, se traduc texte
cu caracter religios, Biblia, mai apoi au început să fie traduse diferite
calendare, zodiace, texte hagiografice ş.a. O mare circulaţie au început să
aibă traducerea romanelor populare (un
autor foarte tradus era Florian). Caracterul moralizator , didactic,
cognitiv al acestor romane a dus la
aceea că ele să fie mobilul traducerii .
În prezent , traducerea a devenit mai
mult o activitate economică, avînd un
rol important în viaţa socială, „dar care se pretează cu greu unor statistice
riguroase ”. [Condrea]
Traducerea se va menţine atîta timp
cît în lume vor exista idiomuri şi culturi diferite, deoarece ea are funcţia de
mediere lingvistică, de puncte de legătură între culturi , popoare şi epoci.
[Condrea, p. 8]
Prin urmare, traducerea este o
activitate lingvistică foarte importantă, de care avem nevoie aproape zilnic,
mai ales în ţările unde trăiesc mai multe minorităţi naţionale, de exemplu,
chiar la noi în republică, şi care facilitează comunicarea între persoane ce
posedă limbi, culturi şi gîndiri diferite.
§ 2 . EXPRESIVITATEA ŞI PROBLEME DE
TRADUCERE
Menirea traducerii este de a face posibilă comunicarea între persoane
care posedă limbi diferite, între etnii cu culturi diferite.
Dacă luăm termenul în sens larg,
traducerea „poate fi considerată ca procesul transformării unui mesaj emis
într-o limbă, în acelaşi mesaj ,dar formulat în altă limbă cu condiţia că sunt
păstrate toate (sau relativ toate) calităţile mesajului iniţial .”
[Condrea, p. 9]
Într-o concepţie simplistă se crede
că traducerea înseamnă a găsi pentru cuvintele unei limbi cuvinte – echivalente
în altă limbă, idee de cele mai multe ori greşită, deoarece traducînd doar prin
„etichete” ale obiectelor, fenomenelor, acţiunilor, calităţilor, etc. se poate
ajunge la un fel de schimb de „etichete”, ce este greşit şi textul nu este
tradus conform mesajului său . De exemplu, pentru expresia rusească он не в своей торелке tradusă prin
cuvinte etichete vom obţine expresia în limba română el nu-i în farfuria sa, expresie total greşită. Pentru o traducere
adecvată a mesajului trebuie să găsim o asemenea expresie în limba română care
să corespundă mesajului şi să fie cunoscută vorbitorilor acestei limbi. Deci,
pentru exemplul de mai sus vom utiliza expresia a nu fi în apele sale şi nu în farfuria sa care este greşită.
Prin urmare, schimbul de „etichete”
nu este suficient ca un text să fie considerat o traducere şi , după cum am
văzut mai sus, nu totdeauna este redat mesajul adecvat. Deci, un text tradus
suportă multe transformări gramatical semantice şi stilistice. Dar oricare ar
fi operaţiile la care s-ar recurge în procesul transpunerii dintr-o limbă în
alta „traducerea trebuie să aibă asupra cititorului alolingv , acelaşi efect ca
şi originalul, deci ea trebuie să posede aceleaşi calităţi şi chiar dificienţe
. ”
[I. Condrea, p. 20].
În procesul activităţii de traducere
, cel care traduce întîlneşte foarte multe greutăţi. O problemă constituie
sensurile cuvintelor, deoarece din punct de vedere semantic orice cuvînt este o
unitate complexă, alcătuită din mai multe nuanţe de sens. Acestea pot fi
dezvăluite în cadrul cîmpurilor lexicale . Există trei trepte de stabilire a
gradului de generalizare a sensurilor :
a)
sens denotativ , adică „direct”, şi este
sensul fixat în dicţionare la N1, de exemplu, cuvîntul monolog are trei sensuri, sensul denotativ , aflat la numărul unu
în dicţionarul explicativ este : „scenă dintr-o lucrare dramatică în care un
personaj vorbeşte cu el însuşi”; sens
„conţinut logic interior, înţeles,” pe lîngă aceasta mai are încă cinci
sensuri;
b)
sensul referinţial – lexemele, care sunt ,de
obicei, cuvinte monosemantice din stilul administrativ – juridic, etc. ;
c)
sensul conotativ – valoarea suplimentară
expresivă pe care o capătă cuvîntul intr-o limbă concretă. Conotaţiile ne apar
şi ele la rîndul lor de mai multe tipuri : conotaţii
asociative – ele apar în diferite limbi pentru felurite obiecte, de obicei,
sunt nişte metafore, de exemplu : măgar
în limba română are sensul conotativ de
„needucat” , în rusă tot acest cuvînt ne apare cu sensul „încăpăţînat,
îndărătnic”; conotaţii simbolice - sunt de factură naţionale şi sunt absolut
specifice culturii şi limbii date . DE exemplu, cînd despre cineva se
spune că este ca un brad vorbitorii români înţeleg că el este înalt, ceea ce nu vom
întîlni în rusă, de exemplu ; conotaţii –
expresiv stilistice, conotaţii legate de tradiţii şi altele.
O altă problemă în cadrul traducerii
o constituie problema „realiilor” – cuvinte ce redau noţiuni specifice ce ţin
de cultura materială şi spirituală a unui popor. Obstacolul cel mai mare îl
constituie nu cuvintele ca atare, pentru care nu se pot găsi echivalenţe , ci
realităţile la care acestea se referă. De exemplu, francezii au 50 de cuvinte
diverse pentru mai multe varietăţi de pîine ; echimoşii mai mulţi termeni
pentru a denumi zăpada ş.a.m.d.
Întîlnind astfel de obstacole au fost
formulate mai multe întrebări , rămase încă actuale :
-
cum traducem zăpadă
acolo unde nu s-a văzut aşa ceva ?;
-
cum traducem vin,
unde nu este cunoscută cultura viţei de vie?
-
cum să traducem deşert
în regiunile tropicale ale Amazoniei? ş.a.
Traducerea se confruntă cu mari
dificultăţi , care apar de la trecerea de la o lume etnografică la alta, de la
cultură la alta. Asemenea cuvinte sunt strîns legate de specificul naţional şi local al vieţii vorbitorilor au căpătat diferite denumiri: etnografisme,
ladisme , barbarisme, lexic fără echivalent, realii ş.a. De exemplu, cuvintele
româneşti dor , doină, colind nu au
echivalente în alte limbi , sau cele ruseşti: matrioska, ceastuşca ş.a.
Pentru termenul realie autorii lucrării „Intraductibilul în traducere”, Vlahov S.
şi S. Florin ne dau o definiţi esenţială: „Realiile sunt cuvintele (sau
îmbinarea de cuvinte), care denumesc obiecte, caracteristice pentru modul de
viaţă (felul de viaţă, cultura, dezvoltarea istorică şi socială) a unui popor
şi străin altui; fiind purtătorii coloritului naţional sau istoric, ele , de
regulă, nu au corespondent exact (echivalent) în alte limbi şi deci, nu se
supun traducerii, în linii generale, necesită o tratare deosebită.”
[Vlahov, Florin, p. 47]
Tot aceşti autori dau pentru realii o
clasificare amplă, împărţite în mai multe compartimente. Vom menţiona cele mai
principale : realii geografice cu
mai multe compartimente : pirog, iurta,
horă, babie leto, bumerang , troica, gondolă ş.a.; realii social – politice cuprind denumiri ce se referă la unităţi
administrativ – teritoriale , tipuri de aşezări, organe ale puterii, viaţa
social - politică ş.a. , de exemplu : dumă,
senat, cătun, milă (unitate de măsură) ş.a.
În procesul traducerii dintr-o limbă
în alta cuvintele specifice din limba – sursă trebuie depistate şi , în primul
rînd, bine înţelese şi numai dacă contextul este clar, se vor putea găsi soluţii
pentru redarea lor în limba – ţintă.
O altă problemă pentru traducători
sunt aşa numitele cuvintele falşi – prieteni ai traducătorului , sau falsele
echivalente . Acestea sunt cuvinte care coincid total , sau aproape total, ca
aspect sonor, cu cuvîntul din limba – sursă, dar care are alt sens decît acesta
. Astfel de cuvinte mai sunt numite şi omonime bilingve, de exemplu, în română librărie înseamnă „,magazin de cărţi ”,
iar în engleză library înseamnă
„bibliotecă”, în spaniolă largo are
sensul de lung nu de larg, ş.a.
Există o serie de omonime bilingve, întîlnite mai
ales la vorbitorii basarabeni , unde se simte influenţa limbii ruse . Acestea
sunt cuvinte ruseşti folosite de vorbitorii basarabeni nu cu sensul lor corespunzător în limba
română, de ex. figura în rusă are
sensul de siluetă, corp, sens care e
total greşit în limba rusă. Figură în
română înseamnă chip, faţă. Sunt încă
foarte multe exemple de acest fel.
Deseori traducătorul se ciocneşte de
aşa numitul lexic intraductibil. Există în limbi diferite cuvinte care
denumesc noţiuni , obiecte , situaţii, ce nu există în experienţa şi în viaţa
de toate zilele a persoanelor care posedă o altă limbă. Dar lipsa de
echivalente încă nu înseamnă că traducerea este imposibilă. Ea poate fi
efectuată, doar că ea se pierde unele nuanţe specifice, totuşi sensul general
poate fi păstrat. „Intraductibilitatea
nu trebuie privită ca un mister sau ca o sperietoare. Ea este o noţiune
statistică” afirmă J. Mounin, autorul
unei lucrări de mare răsunet în teoria traducerii.
[citat după I. Condrea p.49]
Una dintre cele mai mari dificultăţi
care apare la redarea dintr-o limbă în alta o prezintă expresiile
frazeologice . Specificul frazeologismelor constă în faptul că sensul lor
nu rezultă din suma sensurilor cuvintelor care o alcătuiesc, iar acestea la
prima vedere, nu pot trezi suspiciuni unui vorbitor de altă limbă, de ex. a mînca moarea cuiva. Cuvintele acestei expresii pot fi utilizate
în aceeaşi ordine şi cu sensul lor direct, dar pentru a identifica
frazeologismul trebuie să luăm contextul : „... şi apoi tu nu ştii cine-i
mănîncă , n-ai mîncat niciodată moarea ei
(I. Creangă)”. La fel putem să explicăm următorul exemplu: „Mai ştii de unde sare iepurele? mai ales că
bărbatu-său nu este aici. ”(I. Creangă).
Cuvintele subliniate luate aparte , în afară de context, vor avea cu totul altă
semnificaţie.
Întîlnim multe cazuri dificile în
traducerea unor categorii de frazeologisme figurate specifice limbii
respective, care nu-şi găsesc echivalent în alte limbi. În asemenea cazuri
traducătorii aplică aşa-zisa „metoda calchierii creatoare”. [Soloviov, p. 10].
De ex. : frica păzeşte bostănăria – страх
бахчу ,a scoate capra din grădină – пустить козу в огород ş.a. [exemplele
după Soloviov, p 11]
Expresiile frazeologice sunt indisolubil,
legate de limba şi mediul în care au apărut , de aceea în limbi diferite una şi
aceeaşi semnificaţie este redată în mod diferit. De ex. expresia rusească ездеть в Тулу с своим сомоваром (a merge
la Tula cu samovarul său – oraş vestit prin tradiţia fabricării samovoarelor )
este aproape identică cu ca sens cu expresia din engleză carry coals to
New-Castle (a căra cărbune la New-Castle oraş vestit prin extracţia
cărbunelui). Sau pentru semnificaţia „a umbla fără rost, a nu face nimic ” în
diferite limbi sunt frazeologisme care arată această acţiune absurdă, inutilă,
fiecare interpretînd-o în felul său, de ex. în română a bate apa în piuă, a tăia frunze la cîini , în rusă , бить баклуши (a bate beţioare); în
franceză : toundre un oeuf (a tunde oul);
peigne la girafe (a pieptăna
girafa)ş.a.
Deci, pentru reda mesajul adecvat şi
a menţine expresivitatea frazeologismului traducătorul trebuie să cunoască
tezaurul frazeologic atît al limbii – surse, cît şi cel al limbii – ţinte. Dar
pentru a cunoaşte tezaurul frazeologic cel care traduce trebuie să fie
familiarizat cu cultura şi modul de viaţă
a vorbitorilor limbii în care traduce. Pe lîngă aceasta redarea
frazeologismelor în traducere necesită multe cunoştinţe şi abilităţi în
mînuirea mijloacelor de exprimare.
„Înainte de a se apuca de traducerea
unui oarecare autor străin , traducătorul trebuie să stabilească pentru sine
stilul acestui autor, sistemul lui de imagini, ritmica. ”
[Ciucovskii C., p. 146].
§ 3. READAREA FRAZEOLOGISMELOR
ÎN TRADUCERE
În practica traducerii expresiile
frazeologice ocupă primul loc după gradul de dificultate pe care îl prezintă la
transpunerea de la o limbă în alta.
„La „scara intraductibil” sau „greu
de tradus” frazeologismele sau expresiile frazeologice ocupă aproape primul
loc.”
[Vlahov, Florin, p. 228]
Specificul frazeologismelor constă în
faptul că sensul lor reiese din suma sensurilor elementelor componente . Iar
aceste cuvinte care la început parcă sunt cunoscute, luate într-o expresie
frazeologică majoritatea îşi pierd din sensul lor , căpătînd un singur sens
doar luate împreună fără a le schimba locul . De aici şi vine greutatea de a
traduce expresiile frazeologice dintr-o limbă în alta.
Traducătorul trebuie să cunoască
problemele fundamentale ale teoriei frazeologismelor , să poată să evidenţieze
expresiile frazeologice , să descopere sensul lor şi să redea în traducere
funcţiile lor expresiv – stilistice.
Pentru a rezolva problema traducerii
frazeologismelor autorii lucrării menţionate mai sus ne propun următoarele : 1)
traducătorul trebuie să aibă cunoştinţe în domeniul frazeologismelor ; 2) să
găsească în text aceste frazeologisme şi greutăţile întîlnite la această etapă;
3) traducerea propriu-zisă , care necesită transmiterea nu numai a sensului dar
a funcţiei expresiv – stilistice ale frazeologismului.
[Vlahov, Florin, p. 229]
Pentru a găsi soluţii pentru
traducere cît mai adecvate , este bine să se pornească de la o clasificare
tipologică a frazeologismelor . Încadrarea expresiei într-un grup sau altul va
facilita şi găsirea soluţiei la traducere. Astfel putem identifica următoarele
grupe de îmbinări „sudate” din punct de vedere semantic:
· îmbinări stabile de cuvinte şi locuţiuni: băgare de seamă, a sta la vorbă, a-şi
aduce aminte, cot la cot, etc. ;
· îmbinări stabile de cuvinte
cu caracter metaforic: a-i rîde inima de bucurie,
a cerca marea cu degetul, a-şi pune mîinele în cap, a căuta sămînţă de vorbă,
etc. ;
·expresii idiomatice; specifice unei limbi aparte
, care de cele mai multe ori are un fapt istoric la origine şi sensul lor nu
poate fi dedus din suma „sensurilor” cuvintelor ce intră în componenţa lor: a-şi aprinde paie în cap, a se apropia funia
la par, a se face mort în păpuşoi, a se face oale şi ulcioare , etc. ;
·cuvinte înaripate şi expresii
„călătoare”
– frazeologisme provenite din mitologia antică sau creştină, citate celebre : alma mater, a trece Rubiconul, calul troian,
a purta de la Ana la Caiafa , a fi sau a nu fi , etc. ;
· sloganuri, clişee gazetăreşti,
perifraze , întîlnite în special în limbajul publicistic : aur negru (cărbunele, petrol), Casa Albă
(Guvernul S.U.A.), fabrica viselor (Hollywood), ciuma secolului XX- lea (Sida)
. [după I. Condrea, p. 59-60]
Expresiile frazeologice sunt
indisolubil legate de limba şi mediul în care au apărut, de aceea una şi
aceeaşi semnificaţie în limbi diferite este redată prin procedee diverse .
Marea majoritate a expresiilor frazeologice poate fi „descifrată” şi astfel se
poate vedea mai mult sau mai puţin situaţia reală pe care o reflectă, scoţînd
în evidenţă foarte clar „învăţămintele ascunse în dosul cuvintelor”.
Frazeologismele care se referă la
situaţii identice sau asemănătoare creează un întreg cîmp de analogii
frazeologice. De exemplu, pentru a numi situaţia cînd cineva este norocos
diferite limbi utilizează mijloace
expresiv – metaforice : în română (şi nu numai) s-a născut sub o stea norocoasă ; în rusă родится
в рубашке (a se naşte în cămaşă); în franceză : etre né cioffé (născut în
coafură, pieptănat) ş.a.
Metaforele pe care se bazează
expresiile frazeologice sunt de multe ori diferite , dar conţinutul lor
este analogic. De ex. pentru a reda
ideea de „niciodată, ceva care nu va avea loc nicicînd” diferite limbi recurg
la mijloace diferite deosebit de expresive: în română la paştele cailor, la sfîntu – aşteaptă , ş.a. ; în rusă когда
рак на горе свистнет (cînd racul va şuiera în vîrful dealului) sau когда
рыба запоёт (cînd peştele va cînta) ş.a.
Întîlnim şi aşa – numitele paralexeme regionale
, adică expresii ce se întîlnesc în mai multe limbi. De ex. a fi cu ochii în patru există într-o
formă identică în cinci limbi balcanice : română, aromână, albaneză, neogreacă
şi bulgară ; şi alte expresii de acest fel.
Pentru redarea frazeologismelor
dintr-o limbă în alta există mai multe procedee, care, însă, trebuie aplicate
cu discernămînt, căci o traducere mecanică sau o calchiere nereuşită poate
genera confuzii regretabile în textul din limba – ţintă.
Expresiile frazeologice pot fi
traduse printr-un frazeologism sau prin alte procedee (în lipsa
echivalentelor frazeologice sau analogii ) – traducere nefrazeologică .
[Vlahov, Florin, p. 233 ].
Traducerea frazeologică presupune utilizarea în
textul traducerii expresii stabile cu grade diferite de apropiere dintre
unităţile limbii – surse şi unităţile corespunzătoare ale limbii – ţintă, de la
echivalentul absolut pînă la frazeologismul potrivit. Iar traducerea
nefrazeologică , după cum ne spune însuşi termenul, reproduce expresia
frazeologică cu ajutorul procedeelor lexicale nu frazeologice. La acest
procedeu se recurge cînd într-o situaţie concretă nu se poate găsi echivalentul
sau nu se poate găsi procedeul frazeologic. Această traducere avînd în vedere
chiar şi posibilităţile compensatorii ale contextului, rar cînd este de valoare
: întotdeauna sunt unele pierderi (conotaţie, expresivitate, nuanţe semantice),
de aceea traducătorul recurge la acest tip de traducere în cazuri excepţionale.
În general, în procesul traducerii se
recurge la cîteva metode de redare a frazeologismelor, dintre cele mai
importante sunt:
1. Echivalenţa
2. Analogia
3. Traducerea propriu – zisă
Traducerea nefrazeologică , care mai
este numită traducerea propriu – zisă, presupune şi ea cîteva metode:
1. Traducerea lexicală
2. Calcul
3. Traducerea discriptivă
Alegerea metodei potrivite a
traducerii frazeologismelor în multe privinţe depinde de locul pe care îl ocupă
îmbinarea stabilă de cuvinte în sistemul frazeologic al limbii – sursă şi al
limbii – ţintă, după indici diferiţi : metaforici, structura lexico –
sintactică, trăsăturilor structurale şi sintactice.
Deci, pentru alegerea metodei sau a
procedeului se va acorda o deosebită atenţie, deoarece, după cîte ştim, la baza
frazeologismului se află o imagine, şi
„datoria traducătorului este de a păstra intactă această imagine, căutînd cu
orice preţ să nu-l lipsească pe cititorul textului tradus de satisfacţia
„recepţionării” artistice a frazeologismului”.
[Soloviov, p. 52]
Utilizarea metodei echivalenţei se poate obţine prin aplicarea procedeelor :
a) traducerea printr-un
echivalent total, de ex. : română a-i lăsa gura apă – rusă слюнки текли; rom. a se face zină – rusă : заря занялась.
Echivalentele totale sunt acele expresii
întîlnite în ambele limbi şi care au aceeaşi semnificaţie. Valoarea lor
stilistico – expresivă corespunde între ele şi , uneori, chiar cuvintele sunt
aceleaşi.
b) redarea printr-un echivalent parţial, de ex. rom. cot la cot – rus. плечо к плечу
ş.a. Echivalentul parţial nu coincide cu expresia din limba - sursă în
toate semnificaţiile pe care le poartă această expresie. Un exemplu
semnificativ întîlnim la I. Creangă : „De-acu a mai mînca şi răbdări prăjite în loc de ouă .” Această expresie a
fost tradusă în limba rusă de E. Zlatova , care a tradus povestea „Punguţa cu
doi bani” prin expresia rusească положить зубы на палку. (I. Creangă) . Tot această
expresie tradusă de alt autor – S. Moldovan, care a tradus povestea „Soacra cu trei nurori” a fost redată
printr-un alt echivalent : „Ia , răbdări
prăjite, dragă cumnăţică” – „кукш с маслом , милая заловушка” (I. Creangă),
echivalentul care este mai degrabă total. Echivalentul stilistic este
tot o expresie care nu poate fi tradusă. Pentru aceste frazeologisme se
găseşte o variantă neutră, de ex. : „ştiu că am tras o durdură bună cătîndu-te”
(I. Creangă) – „Здорово намаялись, пока тебя изловили.” (traducător Gh. Perov
„Povestea lui Harap - Alb”); „Şi aşa de la o vreme, şi prietenii şi babele,
lehemetindu-se, l-au dat în burduhul
dracului...”
(I. Creangă) – „Ну вот
мало-помало бабам на селе, да и друзьям Стана всё это порядком падало и махнули
они на него рукой и...” (traducere S. Moldovan).
De regulă, echivalentul stilistic,
indiferent de context , trebuie să posede o semnificaţie denotativă şi
conotativă asemănătoare, adică între expresie nu trebuie să fie deosebiri de
ordin semantic, stilistic, metaforic, şi nuanţă emoţional – expresivă, ele
trebuie să aibă o structură asemănătoare a elementelor componente , să dispună
de un şir de indici lexico – gramaticali asemănători şi o proprietate
importantă : lipsa coloritului naţional.
Echivalente stilistice se
întîlnesc mai ales în frazeologia
internaţională [Vlahov, Florin, p. 233] : mărul
Discordiei, Sodoma şi Gomora, va fi şi pe uliţa noastră sărbătoare, a se spăla
pe mîini, etc.
Pentru a păstra mai bine imaginea
semantică la traducere vom alege metoda echivalentului semantic, unde e posibil
de sigur.
La traducerea operelor artistice
găsirea unui echivalent semantic, care să poarte aceeaşi semnificaţie şi
aceeaşi culoare stilistico – funcţională ca şi expresia din original este
lucrul cel mai potrivit , dar, cu părere de rău, destul de greu de realizat.
Echivalente de tipul expresiei frazeologice în limba – sursă – frazeologism în
limba – ţintă se întîlnesc mai multe cazul scriitorilor cu un stil popular, cu
elemente de expresivitate caracteristice idiomului respectiv. Însă acest
procedeu nu este aplicabil în toate cazurile , deoarece unele expresii nu au
echivalente frazeologice în altă limbă. De ex. la traducerea poveştilor lui
Creangă doar pentru o parte din expresiile frazeologice s-a utilizat procedeul
echivalenţei : „(Nevasta) ... celui bogat era
pestriţă la maţe şi foarte zgîrcită.” (Dănilă Prepeleac) – „...
(жена) богатово
– ведьма-ведьмой и
страсть какая скупая. ” (traducător S. Moldovan). „Fiul craiului , văzîndu-se prins în cleşte şi fără nici o putere, îi jură credinţă
şi supunere întru toate ...” (povestea lui Harap - Alb) „видя что попался в ловушку”.
Tot acest procedeu s-a utilizat şi la
traducerea comparaţiilor : „Atunci dracii s-au împrăştiat iute ca fulgerul, în toate părţile.” (Povestea lui Stan Păţitul)- „Сдовно молнии”; „Hai nu mai sta ca o găină plouată” (Povestea lui
Harap - Alb) – „не стой как мокрая курица.”
Pentru acest frazeologism „Dicţionarul frazeologic moldovenesc-rus ” dă un
frazeologism rusesc, care credem este mai adecvat în acest caz : чуствовать себя как побитая собака.
[Soloviov, 1976].
O altă metodă a traducerii
frazeologismelor este metoda analogiei,
metodă pe larg aplicată şi care este considerată una dintre cele mai bune.
Analogia reprezintă cazurile cînd : a) cuvintele expresiilor celor două limbi
sunt foarte apropiate ca sens. De ex. despre cineva norocos în diferite limbi
avem expresii formate din cuvinte şi noţiuni diferite: rom: s-a născut cu stea în frunte; rusă : родится в рубашке (s-a născut în
cămaşă); engleză : be born with a silver
spoon in one’s mouth (a se naşte cu lingură de argint în mînă) ş.a. b) cuvintele expresiilor frazeologice
sunt diferite, dar semnificaţie este aceeaşi .
c) are loc o transformare de tip analogic: română : la sfîntu – aşteaptă – rus. : когда
рак свистнет на горе (cînd racul va şuiera în vîrful dealului) – engleză : when the moon turn green cheese (cînd
luna se va transforma în brînză verde) ş.a.
Această metodă este mai frecvent
utilizată decît echivalenţa semantică, mai ales cînd expresia din limba – sursă
există în limba - ţintă : tot o expresie
cu aceeaşi semnificaţie.
Posibilitatea de a reda expresiile
frazeologice prin analogie cu expresivitatea lor, care nu au puncte comune în
limbile sursă, ţintă se explică, în principiu, prin faptul că acestea în marea
lor majoritate sunt nişte metafore şterse sau „semişterse” şi sunt percepute
inconştient de purtătorii limbii, de ex. în expresia rusească : остатся с носом vorbitorul de limbă
rusă nu vede nici un „nas” , mai ales că
nici nu-i sensul lui obişnuit , la fel şi expresia românească a rămîne cu buzele umflate nu are nici o
legătură cu „buzele”.
De multe ori astfel de expresii care
sunt traduse printr-un procedeu numit traducere antonimică sau concretizare,
generalizare. [Vlahov, Florin, p. 237]. De ex. în franceză : la pelle se moque du fourgon (rîde
făraşul de cociorvă); în română : rîde
hîrb de oală spartă, în rusă: не
смейся горох , мы не лучше бобов (nu rîde mazăre că nu eşti mai bun decît
bobul).
La traducerea poveştilor lui Creangă
a fost utilizată şi această metodă:
„... n-am încotro : mort-copt „Хоть кровь из носу,
trebuie să te eu cu mine, dacă понять тебя надоб, раз
zici că ştii bine locurile pe aici.” уж тебе эти места
(Povestea lui Harap – Alb,p.
101) так хорошо
знакомы.”
Dicţionarul frazeologic pentru
această expresie dă următoarea explicaţie : во
что бы не стало, care , după părerea
noastră , este cea mai adecvată pentru expresia din exemplul de mai sus.
„Celui mai
mare îi venea „Ну вот пришла пора
vremea de însurat, şi baba, старшему
женится. Погуяв
simţind asta umbla val-vîrtej
это , завертелась старуха
să-i găsească mireasă.” балчком в поиске
невесты.”
(Soacra cu trei nurori, p. 9)
Pentru această expresie frazeologică
dicţionarul atestă : носится вихрем;
потерять голову credem că pentru a
menţine nuanţele stilistice şi expresive frazeologismul ales de autor este mai
adecvat.
„În sfîrşit îşi ia el inima „Наконец собрался с духом
în dinţi ţi se duce la curte...” и на боярский
дом...”
(Povestea lui Stan Păţitul, p. 75)
„Vina nu era a lui , şi ce-au „Не его вина, что
вышла
căutat pe nas le-a dat.” братцам их дурь боком.”
(Capra cu trei iezi, p. 44)
„... nu poţi s-o întorci cu „Плечом не повернешь
umărul, măcar să te pui его , хоть разорвись.”
umărul, măcar să te pui его , хоть разорвись.”
în ruptul capului.”
(povestea lui Harap – Alb, p. 112)
„ Ia-l
de pe capul meu şi-l „Унеси ты моё горе! Брось
zvîrle în cireada boilor şi a ты петуха в стадо.”
vacilor...”
(Punguţa cu doi bani, p. 29)
„Dar ce Dumnezeu? Parcă „Ну что за чертб словно
au intrat în pămînt.” сквозь землю провалились.”
(Capra cu trei iezi)
„...căpetenia dracilor, voind „... Скараоцкий порешил
a-şi face mendrele .. в такой
день потешится на свой лад.”
(povestea lui Stan Păţitul, p. 67)
„Alt stăpîn în locul meu nu mai „Другой господин
на моем
face brînză cu Harap – Alb, cît îi месте камни не сбросил бы
lumea şi pămîntul.”
c Белым Арапом во
веке веков”
(Povestea lui Harap – Alb, p. 115)
„Îi
venise acum şi lui Dănilă
„Пришел и на
Данилову
apa la moară.” улицу праздник.”
(Dănilă Prepeleac, p. 46)
Pentru acest frazeologism dicţionarul dă
expresiile дождаться удобного случая şi
будет и на нашей улицет праздник, expresie utilizată şi de
traducător. (S. Moldovan)
„De-acum du-te pe apa
„Катись, пропадай!”
sîmbetei!”
(Ivan Turbincă, p. 167)
„Pentru babă, fata moşneagului „Для старухи старикова дочь
era piatră de moară în casă...” что мельничный
жернов в
(Fata babei şi fata moşneagului) горнице...”
Găsirea echivalentelor potrivite în
limba ţintă cere ca traducătorul să cunoască bine această limbă, pentru a reda
cît mai potrivit toate nuanţele (sau aproape toate) stilistic marcate.
Uneori, traducătorul, negăsind în
limba ţintă o expresie adecvată, este nevoit să recurgă la „crearea cuvintelor
noi” [Vlahov, Florin, p. 237], alcătuieşte un frazeologism de-al său în sensul
celui pe care îl traduce. Dacă această „imitaţie” este acceptată de cititor,
înseamnă că traducătorul a reuşit să redee conţinutul şi stilul expresiei care
a fost tradusă într-o formă frazeologică.
Frazeologismele individuale, dacă sunt „făcute” cu
măiestrie, au aceleaşi caracteristici ca şi expresia frazeologică adevărată,
deosebindu-se doar prin aceea că ele nu sunt reproductive. Traducătorul le
creează în timpul lucrului său şi este puţin probabil, ca ele să se fixeze
într-atît, încît să intre în limbă. Mai precis aici este vorba despre o traducere
contextuală. DE ex. :
„... numa-i sclipeau
răutăcioasei „... и глаза у
нее загорелись
ochii în cap şi plesnea de
ciudă.” от зависти чуть
не лопатся.”
(Punguţa cu doi bani, p. 30)
„Mie unui ştiu că nu-mi suflă „Зато мне никто
на борщ
nimeni în borş...” дуть не
станет.”
(Povestea lui Harap Alb, p. 116)
Tot aici la traducerea contextuală ,
traducătorul poate modifica unele expresii în structura lor, să adauge alţi
componenţi cu ajutorul mijloacelor fonetice (rima) ş.a. Această cale poate fi
numită traducerea lexico – frazeologică.
Traducerea propriu-zisă presupune următoarele procedee: a) transpunerea
lexicală, cînd este păstrat sensul, dar redat sub un alt aspect neutru: b) calcul
lingvistic prin care se păstrează şi cuvintele şi forma expresiei; c) traducerea
discriptivă, printr-o perifază neutră sau stilistic marcată.
[I. Condrea, P. 63]
Cercetătorii Vlahov şi Florin
menţionează tot aceste procedee şi unul nou – traducerea contextuală.
Această metodă este utilizată atunci
cînd pentru frazeologismul din limba – sursă nu poate fi găsit altul ,
echivalent potrivit în limba ţintă.
Traducătorul recurge la procedeul traducerii lexicale atunci cînd sensul
frazeologismului nu este cifrat într-atîta , încît să nu poată fi redat cu alte
cuvinte în altă limbă. De multe ori această traducere lexicală a expresiei
frazeologice este redată printr-o îmbinare liberă, de aceea mai este numită o
„traducere liberă”. [Vlahov, Florin, p. 238]
Dar, totuşi, la traducerea lexicală a
expresiilor frazeologice, traducătorul trebuie să se apropie de frazeologism,
să redee măcar unele elemente ale expresiei traduse.
Asemenea exemple întîlnim la
traducerea poveştilor lui Creangă:
„Cercaţi
voi marea cu degetul „Ладно,
ладно, пытаите море
dar ia să vedem cum îi da de
fund?” пальцем.”
(Povestea lui Harap Alb. p. 133)
„Numai iaca au început a „Откуда ни возьмись тучами
curge furnicile cu droaia, cîtă муравьи собрались. Было их
pulberă şi spuză, cîtă frunză şi
сколько пыли и пепла, травы
iarbă.” (povestea lui Harap Alb,p. 135) и листьев.”
„Începe a ţine de fată ca scaiul „Прилип
к девице как
de oaie.” чертополох к овце.”
(Povestea lui Stan Păţitul, p. 82)
„... s-apucă zdravăn cu mîinele „Руками за облака хватился
de torţile cerului, cască o gură cît рот шире
ворот розявил, да
o şură, şi cînd chiuie odată...” как чикнет.”
(Dănilă Prepeleac, p.42)
Şi încă multe alte cazuri de acestea,
uneori reuşite, uneori nu, de ex. :
„Dacă vrei să mai vezi soarele cu „Если хочешь еще на солнце
ochi şi să mai
calci iarbă verde.”смотреть,зеленую
траву топать.”
(Povestea lui Harap Alb, p. 102)
Acest frazeologism a fost tradus
mot-a-mot în rusă şi după părerea noastră nu este cea mai bună variantă. Sau în
exemplul : „... lipseşti dinaintea mea şi du-te
unde-a dus surdul roata şi mutul iapa...” (Dănilă Prepeleac, p. 38) – „Изчезни
с глаз моих и ступай, куда глухой колесо
котил и немой кабылу гнал...”. Această expresie nu este cunoscută vorbitorilor de limbă
rusă şi tradusă mot-a-mot îşi pierde din nuanţele sale expresive, şi încă va
rămîne de ghicit dacă va înţelege cititorul rus ce a vrut să spună autorul sau
nu. Aceeaşi situaţie e şi în exemplul :
„Ia
coada cu dubala, cumătre lup, „В
дубильный чан тебя
că nu-i chip!” куманек.волк!”
(Capra cu trei iezi, p. 23)
La acest tip de traducere (traducerea
lexicală) deşi nu se utilizează frazeologisme, textul tradus aer conotaţii
stilistice evidente, care demonstrează că şi asemenea cazuri expresivitatea
poate fi redată, de exemplu:
„... că ne aşteaptă omul „... а то нас царский
слуга ожидает
împăratului cu
masa întinsă şi cu стол покрыл, обьятия раскрыл.”
braţele deschise.”
(povestea lui Harap Alb, p. 127)
Alt procedeu utilizat la traducerea
propriu-zisă este traducerea descriptivă.
La utilizarea acestui procedeu se obţine, de obicei, un text neutru (în funcţie
de stilul general al operei) în comparaţie cu valoarea stilistică a
originalului. De exemplu:
„Că doar pe-acolo m-a purtat „Я туда
по своей воле летал”
dorul...”
(Povestea porcului, p. 59)
„Las’că v-am găsit eu ac de „Вот и
разделся я с вами.”
cojoc.”
(Povestea lui Harap Alb, p. 128)
„Poat mă mai aşteaptă şi alţii să
„Меня может , еще и другие
le dau răvaşe de drum.” ждут, чтобы благословила я
их на дорогу.”
(Ivan Turbincă, p. 166)
„Ia , acum mai vii de-acasă „Вот
теперь разумно говоришь
fătul meu.” сынокю”
(povestea lui Harap Alb, p. 112)
„... norocul îi curgea gîrlă.”
„... разбогател он
стократно
(Stan Păţitul, p. 73) и тысячекратно”
La traducerea exemplelor de
frazeologisme , întîlnite în poveştile lui Creangă nu totdeauna s-a găsit
expresie cu caracter neutru, deoarece în opera lui Creangă întîlnim foarte
multe expresii stilistic marcate. La traducerea exemplelor de mai sus s-a
păstrat această particularitate . Se întîlnesc şi multe inovaţii stilistice,
care contribuie destul de reuşit la redarea plastică a unor expresii, de
exemplu :
„Eu mă las puţin, că mi-a „А я маленько
прикорну,
trecut ciolan peste ciolan cu потому что после вашей
nunta voastră.” свадьбы косточка у меня поет.”
(Soacra cu trei nurori, p. 10)
„Iedul cel mare şi cui cel „От старшего и среднего житья
mijlociu dau prin băţ de не было.”
obraznici ce erau...”
(Capra cu trei iezi, p. 17)
Traducerea frazeologismelor printr-o
sintagmă neutră ştirbeşte , bineînţeles , din expresivitate:
„Apoi, dă, tată, cum a dat „Да уже как привелось,отец.”
tîrgul şi norocul.”
(povestea lui Harap Alb, p. 97)
Un procedeu la care se recurge foarte
des este calchierea – „cea mai
tipică influenţă a unei limbi asupra alteia, fiindcă, practic, cuvintele pot fi
sau calchiate sau împrumutate. Situaţia frazemelor se deosebeşte într-o anumită măsură, fiindcă ele
se împrumută foarte rar, trecînd dintr-o limbă în alta mai mult pe calea
calchierii. Aceasta este cauza principală care a determinat faptul că
majoritatea calcurilor din compartimentul lexicului sunt cele frazeologice.”
[A. Pălii , p. 81]
Acest procedeu constă în păstrarea
fidelă a sensului , dar mai ales forma expresiei sau îmbinării de cuvinte în
original. Sintagmele calchiate sunt, de obicei, cele „făcute”, despre care s-a
vorbit mai sus. Partea negativă a acestui procedeu constă în faptul că la calchiere
frazeologismele îşi pierd din expresivitate şi chiar semnificaţie, de exemplu:
„... juruieşte-i cerul şi pămîntul.”
„что хочешь пообещай-
хоть небо,хоть землю.”
(Stan Păţitul, p. 83)
„Бабка же, завалившись спать „Baba,
care se culcase odată
вместе с курами...” cu găinile...”
(Soacra cu trei nurori, p.
11)
Dacă autorul folosea , în primul
exemplu, în locul „хоть небо, хоть землю”
expresia care este şi în limba rusă „сулить золотые горы” , textul îşi păstrează expresivitatea sa din limba – sursă.
Aici calcul nu şi-a atins scopul
comunicării şi nu este transparentă pentru cititori. Cititorii ruşi nu cunosc
expresia „обещай небо и землю” .
DE multe ori se calchiază
frazeologisme , obţinîndu-se expresii, care stîrnesc zîmbetul , de exemplu în
condiţiile Republicii Moldova deseori se întîlneşte expresia calchiată потенул цепленок сна de la
frazeologismul a trage un pui de somn sau зеленые
кони на стену pentru expresia frazeologică cai verzi pe pereţi şi altele .
Aici fidelitatea în traducere nu este
lucrul cel mai bun. De aceea a fost formulată şi cunoscuta butadă : „Traducerea
ca şi femeia – dacă-i fidelă nu-i frumoasă şi dacă-i frumoasă nu-i fidelă.”
În cazul cînd calchierea se realizează cu măiestrie , cititorul nu
realizează caracterul artificial al frazeologismului , de exemplu:
„Bună
să-ţi fie inima, cumătre „Да будет добром сердце твое
cum ţi-e căutătura.” как добр твой взгляд.”
(Capra cu trei iezi, p. 23)
„... mă Chirică ce spui tu? „Да ты что несешь – то, Кирикэ?
parcă pentru asta mi-aş pune За свою жену я голову на заклад
capul la mijloc.” положу.”
(Stan Păţitul, p. 83)
„Şi pe la cîntatul cucoşilor...”
„Когда запели петухи.”
(Povestea lui Harap Alb, p. 112)
„Dar să ştii că eu dorm „Но знай сон мой заячий...”
iepureşte!”
(Soacra cu trei nurori, p. 10)
Dacă se aplică în mod judicios şi
raţional procedeul calchierii frazeologice este păstrat caracterul figurat al
frazeologismului. Prin urmare, „folosite cu iscusinţă şi la locul cuvenit,
calcurile frazeologice ajută la realizarea unei traduceri de o înaltă ţinută
artistică.” [Soloviov, p. 52]. Dar oricît nu s-ar spune că calchierea nu este
un procedeu bun , totuşi putem afirma că ea constituie „o posibilitate de
completare a „celulelor libere” , ce prezintă invintalul potenţial al
sistemului fiecărei limbi.” [Soloviov, 1968, p. 28]
Prin urmare, calcurile sunt
acceptabile numai atunci, cînd limba are
nevoie de ele, adică în cazul în care nu dublează mijloace originale de
exprimare.
Calchierea frazeologică constă din
trei operaţii [Soloviov, 1968, p. 108], care formează un tot unitar şi se
presupun reciproc: 1) traducerea părţilor componente ale modelului ; 2)
formarea complexului sonor al calcului din materialul folosit pentru traducere;
3) imitarea raportului semnificant: semnificat al modelului.
Deci, calcul frazeologic reprezintă
frazeologismul creat artificial în laboratorul traducătorului. Dar nu orice
calc frazeologic, realizat mecanic add litteram poate fi calificat drept bun.
O serie de calcuri făcute nu chiar
bine, după părerea noastră, se întîlnesc în traducerile poveştilor lui Creangă:
„... nu cumva să-ţi iasă vreo „...того и гляди, зверь наподает,
dihanie ceva înainte să-ţi и тропу жизни твоей оборвет.”
scurteze cărările.”
(Povestea lui Harap Alb, p. 98)
„După
ce umblă ea nu se „Нет, не проглотить ей того, на
mănîncă.” что разевает!”
(Povestea porcului, p. 62)
„... în ciuda Spînului, ca să-i
„...безбородому назло, чтобы
punem venin pe inimă.” сердце у него ядом облилось.”
(Povestea lui Harap Alb, p. 119)
„... că tare mi-i negru înaintea „потомучто
в глазах у меня и
ochilor.” так темно.”
(p. 114)
„Ia mai îngăduiţi oleacă, măi... „Потерпите маленько...
că doar nu v-au ras şoarecii în Не мыши у вас начевали в
pîntece.” желудке.”
(p. 122)
„... numai Cel-De-Sus ştie cît „Один господь всевечный знает
am tras de cînd mama care m-a сколько
мне перетерпеть с того
făcut a pus mîinele pe piept.” дня как сложила я своей
матушке руки на груди.”
(Fata babei şi fata moşneagului, p.
148)
„... nici somnul nu-l fura, era
„...сон его не брал-так
плохо
cum e mai rău.” было
ему.”
(Stan Păţitul, p. 81)
„... dar acum apucase a cînta „Да уже курица в дом петухом
găina
în casa lui...” поет...”
(Fata babei şi fata moşneagului, p.
146)
Dar avem şi calchieri bune ,
efectuate cu măiestrie încît nu se observa caracterul lor artificial:
„Unii zic aşa că femeia-i sac
„Вот одни
говорят, что жена
fără fund.” это бочка бездонная.”
(Povestea lui Stan Păţitul, p. 66)
„Că
mi-aţi scos peri albi de cînd „а то уже
я поседел от вас.”
aţi venit.”
(Povestea lui Harap Alb, p.138)
„... că te-am şters de pe faţa
„... а не то сотру тебя
с лица
pămîntului.” (p. 102) земли...”
„Cînd v-a întreba pe voi, să daţi „А спросит, все на меня
vina pe mine şi...” валите.”
(p. 13)
„Fă cum ştii, numai să nu ne bagi „Делай, как знаешь только
şi pe noi în belea.” нас не впутывай.”
(p. 13)
„... şi-i era drag ca ochii din cap.”
„и полюбил его луще глаза
своего.”
(Stan Păţitul, p. 73)
Deci, calchierea iscusită poate fi
acceptată ca o traducere bună. Uneori cititorul nici nu poate să-şi dea seamă e
un frazeologism autentic sau îi un calc frazeologic.
Calchierea mai este numită traducere
literală sau textuală. Uneori această traducere este utilizată ca o
completare a redării frazeologismului prin analogie, de ex. :
„şi nu-mi tot spuneţi cai verzi pe „... да не морочьте мне
pereţi...”(p. 88) голову всякой ерундой...”
„Iar cauţi sămînţă de vorbă, măi
„Сново семя разговора
Buzilă?” (p. 130) ищещь?”
„Ei las’că ţi-oi da eu ţie de
„Вот задам я тебя жару.”
de cheltuială, măi crestatule...”
(p. 28)
Calchierea expresiilor metaforice ne
permite să sesizăm imaginea din frazeologismul din original, de ex.:
„... un stăpîn ca pîinea cea bună...” „Хозяин у тебя
ноидобрейший!”
(p. 77)
Un alt procedeu întîlnit la traducere
este omiterea frazeologismului în
cazuri cînd acestea nu se opt traduce. Astfel, de cazuri observăm şi în
traducerea poveştilor lui Creangă:
„Dar calul n-o mai întreba de ce
„... но не стал ее спрашивать
e cojocul, se repede...” конь, кинулся...”
(povestea lui Harap Alb, p. 106)
„De aceea fuge lumea de dînsul „поэтому все бегут, когда
de-şi scoate ochii...” он появляется.”
(p. 108)
„Şi nenorocita, ieşind cu nepus în „И бедняжка вышла,
masă şi necăjită că vai de ea...” несчастная...”
(Povestea porcului, p. 61)
După cîte observăm în unele cazuri cînd expresia este omisă
textul îşi pierde din nuanţele sale expresive, de exemplu în cazul primului
exemplu nu este clar ce întreabă calul (în traducerea exemplului). Aceeaşi
situaţie este şi în exemplul doi. Textul românesc este mai expresiv, ia
traducerea rusească a pierdut această caracteristică, traducătorul dînd o
variantă neutră.
Expresia cu nepus în masă este întîlnită şi în altă poveste – povestea lui
Harap Alb, transpusă în rusă de un alt traducător - G. Perov care a fost
tradusă printr-un cuvînt neutru „поспешно”
:
„ Şi văzîndu-se el (împăratul Roş)
cuprins de aşa cruzime, s-a sculat cu
nepus de masă...” (p. 135) - „Чуствуя
зуд вуд во всем теле, поспешно
поднялся царь с постели .... ”(p. 104)
TRADUCEREA IDIOMELOR
O problemă deosebită pe care o
întîlneşte traducătorul este redarea idiomelor dintr-o limbă în alta. După cum
am spus mai sus idiomele au la origine un fapt istoric autentic, în procesul
dezvoltării limbii ele au căpătat un sens generalizator şi apare în limbă doar
cu sensul figurat. Ele se întrebuinţează ca un tot întreg şi vorbitorul n-are
posibilitatea de a schimba locul elementelor componente. Aceasta a şi generat
probleme întîlnite la redarea lor în altă limbă. Deci, una din
particularităţile idiomelor constituie „intraductibilitatea lor” sau
„intraductibilitatea sensului lor literal”.
[Fiodorov, p. 161]
Traducerea literală idiomelor este
neacceptată deoarece elementele componente şi-au pierdut sensul lor iniţial,
utilizîndu-se doar sensul figurat al întregului idiom.
Pentru idiomele unei limbi pot să
corespundă după sens idiome întregi din alte limbi, care pot să
servească drept o traducere a lor şi care nu corespund, desigur, cu sensul
cuvintelor din dicţionar, sensul primar a cuvintelor componente a idiomului, de
ex. : engl. „it rains cats and dogs”
(ploaie torenţială), franceză „il pleuts
des hallebrdes” (tot despre ploaie torenţială), ; rom „toarnă
ca cu găleata”; sau printr-o
îmbinare liberă de cuvinte, de ex.: engl. : „cat my dogs!”.
Încă o posibilitate firească din
punct de vedere semantic constituie expresiv, cuvinte, îmbinări libere
sinonimice cu idiomul, de ex.: a tăia
frunze la cîini, a bate apa în piuă – a
trîndăvi, a nu face nimic ;
Dar trebuie să avem în vedere că
între idiome şi expresiile metaforice sunt cazuri de caracter intermediar, care
prezintă un grad mai mic de „sudare” a elementelor componente, decît un idiom
„autentic” şi mai mult decît o expresie metaforică. De aceea idioma, mai bine
spus sensul idiomei, este redat printr-o expresie metaforică, de ex.:
„D-apoi nu ştiţi că mătuşa-i „Вы же знайте, что наша тетушка
moartă de cînd lupii albi şi s-a давно умерла, и в прах
făcut oale şi ulcioare, sărmana” обратилась, бедняжка.”
(Capra cu trei iezi, p. 19)
Găsirea sinonimului idiomului face
posibilă traducerea acolo în original avem un cuvînt lipsit de nuanţe
caracteristice idiomelor, dar condiţiile contextului în găsesc loc.
Idiomele la fel ca şi expresiile
metaforice sunt utilizate , mai ales, în literatura artistică, pentru a reda
vorbirea populară. Deci, multe idiome vom întîlni în opera marelui nostru
povestitor Ion Creangă, deoarece, după cum s-a mai spus mai sus, opera sa este
scrisă într-un limbaj popular, iar tezaurul frazeologic popular, din care fac
parte şi idiomele, s-a format, mai ales, în limbajul popular. Dar cele mai
multe expresii , vorbe cu tîlc, idiome, proverbe, zicători şi altele întîlnim,
în primul rînd în folclor.
Idiotismele întîlnite în poveştile
lui Creangă au fost traduse în mod diferit, deoarece după cum am mai spus ele
ocupă primul loc prin intraductibilitatea lor.
Idiome redate printr-o traducere
neutră:
„Atunci, voi vă faceţi moarte-n „Вы знать ничего не знаите
păpuşoi, să nu spuneţi nici
laie и ведать
не ведайте.”
nici bălaie.”
(Soacra cu trei nurori, p. 15)
Aici avem mai degrabă o traducere a
sensului idiomului.
„Pentru babă, sita nouă nu mai „Новому ситу на гвозде висеть
avea loc în cui.” нечего.”
(Soacra cu trei nurori, p. 10)
În acest exemplu avem o traducere pur
lexicală, care deşi este bună, totuşi şi-a pierdut din semnificaţia sa din
original şi încă nu se ştie dacă cititorul rus va înţelege sensul expresiei:
Exemplu:
„Se vede că mi s-a apropiat funia„Видать конец
мне приходит”
la par.”
(povestea lui Harap Alb, p. 118)
tot a fost tradus printr-o expresie
neutră sensul idiomului, care va fi înţeleasă de cititorul rus.
Un idiom întîlnit în povestea „Ivan
Turbincă” a fost tradus în rusă tot printr-un idiom, care, după părerea noastră
nu este adecvat contextului:
„Dar se vede că pînă acum le-a „Видать...Нашла коса на
fost şi lor văleatul.” камень.”
(p. 157)
Pentru Нашла коса на камень- dicţionarul frazeologic român-rus dă
expresia a-şi găsi naşul, expresia
crengiană aer ca sens „pînă acum au avut
de trăit , le-a sosit sfărşitul şi deci, idiomul rusesc nu este adecvat
pentru cel din original.
O altă problemă la traducere
constituie comparaţiile – expresiile
comparative. Un rol important la traducerea acestor comparaţii
„tradiţionale” îl joacă imaginea care stă la baza acestui frazeologism, care
trebuie redată împreună cu coloritul
naţional şi în unele cazuri cu foarte multe conotaţii.
La Creangă întîlnim un şir se
frazeologisme – comparaţii, care au fost traduse în mod diferit. Cel mai bine
ar fi traducerea imaginii tot printr-o imagine asemănătoare, dar uneori această
traducere poate pierde din acele caracteristici cunoscute de vorbitorii limbii
– surse sau această imagine poate avea o legătură simbolică. De ex. , în română
vom spune „cîntă ca o priveghetoare”,
iar vorbitorilor de limbă rusă li este cunoscută expresia „поет как жаворонок” (cîntă ca o ciocîrlie).
În povestea lui Harap Alb întîlnim un
exemplu de traducere a imaginii prin imagine:
„Căci era (fata împăratului) boboc „Была
она, как бутон
de trandafir în luna lui mai.”
майской розы.”
(p. 141)
„... tremurînd ca varga de frică.”
„... задрожал как
лозинка
на
ветру...”
(p. 68)
O altă posibilitate este substituirea
imaginii din limba sursă cu una obişnuită din limba – ţintă, de exemplu.
„Mă babă, mănînci ca în tîrgul
„Слушай, баба, у тебя что ни
lui Cremene.” день, то масленица.”
(p. 27)
Expresia rusească este cunoscută
vorbitorilor ruşi astfel traducătorul a redat originalul în aşa mod, ca să fie
înţeles de cititorul rus , dar să fi tradus mot-a-mot nu era să fie înţeles
ce-i cu tîrgul şi cine-i Cremene.
Un alt procedeu la traducerea
frazeologismelor – comparaţii este renunţarea la traducerea frazeologică şi înlocuirea
unităţii traduse cu o comparaţie liberă, printr-o metaforă ş.a. , de ex. :
„... şi apoi iese iute ca scînteia „Пробежал
... словно искорка
şi se duce...” и
...”
(p. 69)
„Mă roagă, nebunii de-a lui, „
cîte-n lună şi în stele...”
(p. 125)
„... şi rodea în nurori, cum roade
cariul în lemn.”
(p. 14)
Ultimul exemplu reprezintă o
calchiere nu chiar reuşită.
Exemplul de mai jos a fost tradus
printr-o expresie care poartă aceeaşi semnificaţie ca şi originalul, şi are
aceleaşi nuanţe expresive:
„... şi să îngrijeşti de calul meu
ca de ochii din cap...”
(p. 103)
Iar în următorul exemplu printr-o
expresie liberă, neutră :
„... gura babei umbla cum umblă „
meliţa...”(146)
Unele au fost calchiate unde mai bine
, unde nu prea (le-am expus mai sus).
Frazeologismele – epitete au fost redate tot prin
epitete:
„Cu Spînul tot am dus-o cum am „
dus-o cîine-cîineşte pînă acum.”
(p. 118)
„Moşneagul , fiind un gură-cască „Старик был размазня –
... se uita la coarnele lui.” размазней...”
(p. 146)
„... sunt dobitoace, care
trebuie „Если диких зверей не
ţinute în frîu...” держать в узде...”
(p. 104)
„...
parcă nu te-aş fi crezut aşa „... никогда
не думала что
slab de înger...” ты такой
малодушный.”
(p. 111)
Repetiţiile au fost traduse în mod
diferit:
- printr-un cuvînt:
„Atunci se ie tiptil-tiptil pe „Крадучись пробирался он по
urma ei...” следу...”
(p. 68)
- printr-o expresie liberă :
„ şi tot cercînd el ba ici, ba „Но уж больно упрямый был
colea, ...” чертенок-повсюду шастал...”
(p. 68)
O serie de frazeologisme au fost
traduse printr-un cuvînt, redînd sensul expresiei. Aici este utilizat procedeul
explicării ; de exemplu:
„Atunci lui Ipate i s-a suit tot „Проснулся Ипат на зорьке
părul în vîrful capului de frică.” и обомлил.”
„Părinţii fetei...o dau cu mîneci largi„отдали ему дочь свою.”
(p. 82)
„... i se aprind lui Ipate al nostru
„... Влюбился наш
Ипат –
călcîile” дальше некуда!”
(p. 79)
„Ştiu că am tras o durdură bună
„Здорово намаялись, пока
căutîndute .” тебя
изловили.”
(p. 137)
„Harap Alb, mai prinzînd oleacă „Белый Арап,
la inimă...” приобродившись немного.”
(p. 106)
„Aici se află Făt-frumos pe care „Туд живет Фэт-Фрумос,
îl cauţi tu de-atît amar de vreme.” кого ты
искала так долго.”
(p. 60)
Traducătorul dă o variantă neutră ,
explică sensul expresiei , astfel cititorul de limbă rusă înţelege ce are în
vedere autorul originalului.
Deci, după cum am văzut , pentru o
traducere bună trebuie să se aleagă metoda sau procedeul de traducere cel mai
adecvat, pentru ca textul să fie recepţionat în acelaşi mod atît în original
cît şi în traducere.
CONCLUZII
Asemănarea exterioară a traducerii cu
originalul încă nu este o mărturie că această traducere este de bună calitate.
Doar există atîtea opere care în
original îi fac pe cititori „plîngă tînguitor” , dar la o traducere „absolută”,
literală apare ca o înşirare de cuvinte fără sens. Deci, sarcina
traducătorului, după cum am văzut mai sus, este de a nu lipsi pe cititor de
plăcerea „recepţionării” textului tradus.
O serie de probleme cu care se
ciocneşte traducătorul apar, mai ales, la redarea frazeologismelor dintr-o
limbă în alta, deoarece fiecare limbă are expresii specifice doar ei. Totuşi
întîlnim cîteva expresii frazeologice care au aceeaşi formă şi semnificaţie în
cîteva limbi. De ex. a fi cu ochii în
patru se întîlneşte în mai multe limbi balcanice : română, aromână,
albaneză, bulgară şi neogreacă.
Astfel, pentru o interpretare cît mai
bună a textului este necesar ca traducătorul să posede cunoştinţe şi abilităţi
în mînuirea mijloacelor de exprimare.
La analiza exemplelor pe care le-am
adus în lucrare am observat că unele au fost traduse conform mesajului din
original, cu toate conotaţiile , adică s-a găsit un echivalent stilistic total
sau parţial, dar şi cazuri cînd traducătorul a folosit un echivalent în limba
rusă, care nu este potrivit. De asemenea se întîlnesc cazuri de calchiere
greşită, traducînd expresia fidel şi păstrînd forma ei exterioară :
„...что хочешь пообещай- „... juruieşte-i
cerul şi pămîntul.”
хоть небо, хоть землю.” (p.
83)
Unele frazeologisme nu au fost
traduse în nici un fel, pur şi simplu, au fost omise, dîndu-se o variantă
neutră textului şi nu cea expresiv – stilistică din original. Astfel, textul
îşi pierde din semnificaţie, expresivitate şi din coloritul stilistic. Asemenea
cazuri nu sunt multe.
„De aceea fuge lumea de dînsul „Поэтому все бегут , когда он
de-şi scoate ochii...” появляется.”
În restul cazurilor frazeologismul a
fost tradus în rusă fie printr-un echivalent total sau parţial, traducerea
considerîndu-se cea mai bună , fiindcă echivalentul rusesc exprimă toate
nuanţele stilistice, fie printr-o expresie neutră sau chiar printr-un singur
cuvînt, de ex. :
„... şi pe urmă se aşterne pe somn
„... да как захрипел, что
şi de unde începe a mîna porcii la jir.” держись.”
(p. 113)
„Bieţii boişorii mei s-au dus ca „Пропали
мои бычки.”
pe gura lupului.”
(p. 36)
Deci, un traducător iscusit trebuie
să cunoască tezaurul frazeologic atît al limbii – surse cît şi cel al limbii –
ţinte, pentru a găsi varianta cît mai adecvată textului din original, să aleagă
procedeul sau metoda de traducere cea mai bună într-un caz sau altul ca să
poată „imite” originalul.
BIBLIOGRAFIE
1. Avram M. Gramatica pentru toţi - Bucureşti, 1986
2. Boroianu C. Conceptul de
unitate frazeologică: tipuri de unităţi în : Limba şi Literatura , 1974, nr. 4
3. Colţun Gh. Aspecte ale
frazeologiei limbii române – Chişinău, 1997
4. Colţun Gh. Asupra corelaţiei
dintre expresiile frazeologice şi părţile
de vorbire – în : Cercetări de limbă şi literatură moldovenească –
Chişinău, 1984
5. Colţun Gh. Frazeologia limbii
române – Chişinău , 2000
6. Colţun Gh. Studiu de stilistică
frazeologică – Chişinău , 2001
7. Condrea I. Comunicarea prin
traducere – Chişinău, 2001
8. Constantinescu – Dobridor
Dicţionar de termeni lingvistici – Bucureşti, 1998
9. Corlăteanu N. Limba
moldovenească contemporană - Chişinău, 1977
10.
Corlăteanu Melniciuc I.
N. Lexicologia – Chişinău – 1992
11.
Dicţionar frazeologic român – rus – Chişinău , 1996
12.
Dimitrescu F. Locuţiuni verbale în limba română – Iaşi, 1997
13.
Dimitrescu C. Gramatica limbii române explicate – Iaşi, 1984
14.
Iordan I. Limba română contemporană – Bucureşti, 1956
15.
Iordan I. Stilistica limbii române – Bucureşti, 1975
16.
Iordan I. Robu V. Limba română contemporană – Bucureşti, 1978
17.
Greimas Algirdas Julien
Proverbele şi dictoanele în : Greimas A. Despre sens. Eseuri semiotice –
Bucureşti, 1975
18.
Melniciuc I. Intensitatea calităţii în construcţii
frazeologice – în : Probleme de stilistică şi teorie a traducerii – Chişinău,
1972
19.
Melniciuc I. Superlativul în limba română – în : limba
moldovenească – Chişinăi, 1981
20.
Mounin J. Les problemes theoriques de la traduction – Paris,
1963
21.
Nica D. Locuşiuni substantivale în limba română – în : Limba
română, 1963, nr.5
22.
Philippide Al. Gramatica elementară a limbii române – Iaşi,
1984
23.
Philippide Al. Principii de istoria limbii – Iaşi, 1984
24.
Ponomariuc V. Unităţi frazeologice moldoveneşti de diferite
origini – în : Probleme de lingvistică – Chişinău, 1988
25.
Popescu I. Cuvinte înaripate – Chişinău , 1981
26.
Sirul A. Probleme de traducere a frazeologismelor în :
Cultivarea limbii – Chişinău , 1977
27.
Soloviov V. Note despre traducerea frazeologismelor în
Cultivarea limbii – Chişinău, 1977
28.
Soloviov V. Calchierea frazeologismelor figurate - în : Probleme de lexicologie şi
lexicografie – Chişinău, 1968
29.
Soloviov V. , Soloviova V. Dicţionar frazeologic moldovenesc
– rus – Chişinău, 1976
30.
Soloviov V. Frazeologia moldovenească ca disciplină
lingvistică – în: Anale ştiinţifice – Chişinău, 1955
31.
Vinogradov V.V. Основные типы фразеологических единиц в
русском языке –
Moscova , 1973
32.
Vlahov S., Florin S. Непереводимое в переводе –
Москва, 1986
33.
Соловьов В.П. К вопросу об сочетаниах в современном
молдавском языке – Москва , 1952
34.
Федоров А.В. Основы общей теории
перевода – Москва, 1983
35.
Чуковский П. Высокое искусство – Москва,
1988
36.
Ларин Б.А. Очерки по фразеологии –
Москва , 1977
IZVOARE
LITERARE
1.
Creangă I. Poveşti. Amintiri din copilărie. Povestiri –
Chişinău, 1996
2.
Крянгэ И. Избранное. – Кишинев, 1977
traducerea efectuată de :
Soacra cu trei nurori – S. Moldovan
Capra cu trei iezi – G. Perov
Punguţa cu doi bani – E. Zlatova
Dănilă Prepeleac – S. Moldovan
Povestea porcului – I. Semenov
Povestea lui Harap Alb – G. Perov
Povestea lui Stan Păţitul – I.
Semenov
Fata babei şi fata moşneagului – I.
Semenov
Ivan Turbincă – G. Perov
Comentarii
Trimiteți un comentariu