Treceți la conținutul principal

Redarea Frazeologismelor în traducere

 
                                         CUPRINS

Introducere .........................................................................

Capitolul 1
     Aspecte ale frazeologiei lingvistice ...............................

§1.Noţiuni despre frazeologie .............................................

§2.Tipuri de frazeologisme .................................................

§3.Criterii de clasificare a frazeologismelor .......................

Capitolul 2
     Problemele frazeologiei in traducere ..............................

§1.Traducere ca activitate lingvistică ..................................

§2.Expresivitatea şi problemele de traducere ......................

§3.Redarea frazeologismelor în traducere ...........................
     a)echivalentul stilistic .....................................................
     b)traducerea propriu-zisă ................................................
     c)analogia ........................................................................
     d)traducerea idiomelor ....................................................

Concluzii ..............................................................................

Bibliografie ..........................................................................







                                         
                         INTRODUCERE

                                                        La traducere trebuie să
                                                         ajungi pînă la intraductibil,
                                                         numai aşa se poate cunoaşte
                                                         cu adevărat o limbă străină,
                                                         un popor străin.”
                                                                                      (Ghoete)



Orice limbă cunoaşte expresii ,locuţiuni ,îmbinări de cuvinte valoarea lexicală a cărora se îndepărtează mai mult sau mai puţin  de sensurile fiecărui cuvînt luat aparte. Ele constituie un tezaur bogat, în care s-a înveşnicit pentru întotdeauna înţelepciunea poporului , experienţa de viaţă şi modul de gîndire a acestuia.
Aceste îmbinări „sudate” au fost numite frazeologisme (există mai multe păreri şi controverse la denumirea lor), comportamentul din care ele fac parte a fost numit frazeologie. Despre frazeologie, care este o ramură tînără (şi aici opiniile cercetătorilor sunt divergente) şi despre frazeologisme nu s-au scris multe lucrări-monografii. Însă în majoritatea gramaticilor autorii au cîte un capitol sau paragraf referitor la expresiile „sudate”. O monografie la tema dată este „Frazeologia limbii române” de Gh. Colţun apărută recent (anul 2000), o altă lucrare , în acest sens, este „Фразеологиа современого француского языка” de Nazarion A. sau cea a lui Babkin A.M. „Русское фразеологиа, её развитие и навыки”, ş.a.
La transpunerea frazeologismelor dintr-o limbă în alta se
                                        
întîlnesc foarte multe greutăţi , deoarece apariţia  lor într-o limbă a depins de tradiţiile poporului care vorbeşte această limbă, de modul de viaţă diferit de alte popoare. Astfel ,sarcina principală acelui care traduce constă în faptul ,că trebuie să cunoască cultura atît a poporului din limba căreia traduce, cît şi a celui în care traduce.
Problema redării frazeologismelor în traducere nu a fost destul de amplu studiată. În acest sens, putem numi cîteva lucrări care s-au ocupat de această problemă : Irina Condrea Redarea frazeologismelor în traducere –în : Comunicarea prin traducere –Chişinău,2001 ; Влахов С. Флорин С. Перевод фразеологических единиц - в Непереводимое в периводе-Moscova ,1986;Федоров А.В. Фразеологические средства и их переводов- в : Основы общей теории перевода; Socoliov V. Note despre traducerea frazeologismelor – în Cultivarea limbii 7- Chişinău, 1977 ş.a.
În lucrarea de faţă ne-am străduit să menţionăm problemele apărute în cadrul traducerii frazeologismelor , să aducem nişte soluţii de rezolvare a acestor probleme .Ne-am propus ca scop găsirea acestor probleme de traducere; analiza unor exemple de frazeologisme care au fost nu chiar „bine” traduse ;depistarea  cazurilor cînd au fost omise la traducere frazeologismul ; observarea traducerii idiomelor, care au un grad înalt de „intraductibilitate”; depistarea metodelor şi procedeelor utilizate de traducători la redarea operii crengiene în rusă.
Am ales pentru exemplificare poveştile lui Creangă , deoarece
                                        
sunt „îmbibate” de expresii frazeologice, fiindcă sunt scrise într-un limbaj popular , iar frazeologismele sunt legate de folclor, dar nu numai.
Întîlnim multe expresii care au origini în literatura artistică, în mitologia greco-latină, creştină, expresii ale unor oameni celebri. De exemplu, pentru toată lumea sunt cunoscute expresiile : călcîiul lui Ahile , alma mater , a-şi duce crucea , daţi Cezarului ce-i a Cezarului, a fi sau a nu fi, a se lupta cu morile de vînt ţi multe altele. Din această cauză ele au fost numite expresii „călătoare” sau cuvinte înaripate. Iar frazeologismele întîlnite la Creangă sunt de origine folclorică şi sunt cunoscute tuturor vorbitorilor de limbă română.
Lucrarea este alcătuită din două capitole. Capitolul 1 intitulat „Aspecte ale frazeologiei lingvistice” se referă la frazeologisme şi frazeologie , în genere. Aici sunt menţionate părerile diferiţilor cercetători care s-au ocupat de acest compartiment – frazeologia , de „expresiile sudate”, de locul frazeologiei, în genere ; se aduc opiniile cercetătorilor care discută dacă frazeologia este un compartiment al  lexicologiei (Corlăteanu N., Melniciuc I.) sau al altui domeniu al lingvisticii, ori este o ramură aparte , independentă (Colţun Gh.) ş.a. Ne-am referit , de asemenea, la tipurile de frazeologisme şi am expus clasificarea lor după diferite criterii : semantic (Corlăteanu N.), structural (Colţun Gh.),valori( conotaţii ), suplimentare (Melniciuc I.).
Capitolul 2 este intitulat „Problemele frazeologiei în traducere”.
                                           
Aici am menţionat într-un paragraf aparte noţiuni despre traducere , în general, şi în special , problema frazeologismelor în traducere, referindu-ne mai ales în baza operei lui Creangă tradusă în limba
rusă.
 Lucrarea mai conţine o bibliografie selectivă. La cercetarea problemei pe care ne-am pus-o ca scop am utilizat metode diferite, una dintre ele fiind metoda analizei exemplelor traduse. O  altă metodă este cea comparativă; originalul s-a studiat vizavi de textul tradus. O metodă pe larg aplicată a fost lucrul cu dicţionarul frazeologic român-rus şi cu alte dicţionare frazeologice.
În concluzii am expus rezultatele la care am ajuns, tratînd tema dată.  

















                                          









                                               Adevărata bogăţie (a unei limbi)
                                               consistă totdeauna în locuţiuni,
                                               în acele tiparuri neschimbate, care
                                               dau fiecărei limbi o fizionomie
                                               proprie             (M. Eminescu)




                                    Capitolul I
       
                    Aspecte ale frazeologiei
                    
                               lingvistice


















Orice limbă cunoaşte îmbinări lexicale, valoarea semantică a cărora se îndepărtează mai mult sau mai puţin de sensurile fiecărui cuvînt luat aparte .În acest sens ne apar locuţiunile , expresiile frazeologice , expresiile idiomatice ş.a.
 Locuţiunea este o construcţie constantă din doua sau mai multe cuvinte care se comportă ca un cuvînt şi deci are un conţinut semantic unitar; locuţiunea nu este o simplă sumă a sensurilor obişnuite ale elementelor componente, ci o lexicalizare ...” [Iordan I. , Robu V., p. 336].Frazeologismul este „acea îmbinare osificată de cuvinte (mai rar propoziţii) care se repetă în limba dată într-o construcţie sintactică fixată , gata făcută , cu o valoare semantică specială, acceptată de vorbitorii limbii respective”.[Corlăteanu N., Melniciuc I., p. 119]. Idiomele sunt expresiile care au apărut drept rezultat al unui fapt istoric concret ,sunt nişte „construcţii sintactice osificate.”[ Ibidem , p. 122] şi se întrebuinţează ca un tot întreg, iar vorbitorul n-are posibilitatea de a schimba locul elementelor componente.
Diferiţi cercetători categorisesc îmbinările „sudate” din punct de vedere semantic, în mod diferit. De exemplu N. Corlăteanu şi I. Melniciuc în lucrarea „Lexicologia” disting următoarele categorii de frazeologisme : unităţi frazeologice şi idiome sau expresii idiomatice [ Corlăteanu N., Melniciuc I., p. 120].
 
                                          
Iorgu Iordan le numeşte locuţiuni, iar locuţiunile substantivale – „compuse” şi „izolări” : pierde-vară, zgîrîie brînză ş.a. [ Iorgu I.]. Al Philippide le numeşte idiotisme. [ Philippide Al., p. 97].
Locuţiunea constituie o bogăţie a limbii. Aceste îmbinări s-au format de-a lungul secolelor şi sunt nişte elemente importante ale expresivităţii. Ele apar, practic, în toate stilurile, dar mai ales în limba vorbită.
Fiecare cuvînt luat aparte va avea alt înţeles, decît sensul pe care îl are întreaga îmbinare „sudată” . De exemplu adjectivul alb este inclus uneori în sintagme cu formă fixă : pîine albă, aur alb, cărbune alb, vite albe, arme albe. Pîine albă are în vedere nu numai pîinea albă de grîu, dar în genere, toate cerealierele. „Pîine albă se mai zice în genere la grîu ,ovăz şi secară.” (B. P. Haşdeu) .Prin vite albe se subînţelege vitele mari cornute, care nu-s numaidecît albe. Armele albe sunt armele cu lamă de oţel, arme fără foc: cuţitul, baioneta, sabia. În sens figurat prin cărbune alb se au în vedere cursurile de apă, folosite ca sursă de energie electrică; aur alb înseamnă „bumbac”.
În paralexemele vite albe, arme albe numai cuvintele determinate îşi păstrează sensul propriu, pe cînd determinatul îşi pierde acest sens (în categoria  vitelor albe pot fi boi sau vaci de culoare neagră sau alte culori). În celelalte paralexeme (pîine albă, cărbune alb, aur alb) nici determinatul şi nici determinativul nu –şi păstrează sensul propriu, opunîndu-se din acest punct de vedere construcţiilor sintactice libere,
                                          
în care fiecare cuvînt îţi păstrează sensul. De exemplu , în sintagmele pînză albă, zahăr alb, basma albă etc. este vorba de basma , pînză, zahăr , care într-adevăr au culoare albă.
Aşadar, frazeologismele sunt îmbinări stabile de cuvinte, care apar în limbă ca o construcţie sintactică, gata făcută, şi au o valoare semantică specială pe care au acceptat-o vorbitorii acestei limbi.


















                                         







                 § 1. NOŢIUNI DESPRE FRAZEOLOGIE

Compartimentul din care fac parte frazeologismele este numit frazeologie. Acest termen are la bază cuvintele greceşti phrasis „expresie, vorbire” şi logos „cuvînt, noţiune” şi dispune de mai multe valori semantice.
În sens figurat termenul frazeologie înseamnă „vorbire fără conţinut, care ascunde sărăcia de idei”, adică vorbe goale , pălăvrăgeală. Situaţia aceasta este bine caracterizată de Al. Russo :                 
„Este o frazeologie strălucitoare pentru ochii slabi, îngîmfătoare pentru cel ce o scrie, deşartă pentru înţelepţi”.
 Unii lingvişti consideră că frazeologia este un compartiment al lexicologiei (N. Corlăteanu, I. Melniciuc). Acest compartiment „studiază expresiile frazeologice, frazeologismele, folosite într-o limbă, de un scriitor, într-o limbă literară aparte.”[ Corlăteanu N., I. Melniciuc, p. 118]

                                        
Nu toţi lingviştii sunt de acord cu includerea frazeologiei în cadrul lexicologiei, considerînd-o ca pe un compartiment aparte în lingvistică.
„Frazeologismele stabilesc o legătură între lexicologie şi sintaxă, mai ales dacă avem în vedere îmbinările stabile de cuvinte, expresiile „gata făcute”, în care de regulă nu putem modifica nici elementele lexicale componente(înlocuindu-le prin sinonime), nici ordinea lor. În felul acesta frazeologismele ies de sub oblăduirea sintaxei”. [Colţun Gh.,2000, p. 21].
Deci frazeologismele formează un compartiment aparte, care este o ramură tînără a lingvisticii. „Frazeologia este o ramură relativ tînără a lingvisticii”. [Colţun Gh. ,2000, p. 21]. Pînă la apariţie unor lucrări consacrate în exclusivitate cercetărilor frazeologismelor, primele „pietre  de temelie” în fundamentul ei au fost puse cu mult înainte de a se vorbi de frazeologie ca un compartiment aparte a lingvisticii. De o valoare reală, în această ordine de idei, sunt lucrările savanţilor A. A. Potebnea, I. I. Sreznevski, V. K. Porjezinski, J. A. Boudoiun de Courtenay, F. F. Fortunatov, A. A. Şahmatov. ş.a.
Această ramură tînără a lingvisticii – frazeologia – este mai puţin explorată decît celelalte . „Frazeologia este  o „mină” în toată puterea cuvîntului ,la a cărei explorare temeinică, sistematică, exhaustivă nimeni nu s-a gîndit , prea serios, în lingvistica românească ” [Th. Hristea] [citat după Colţun Gh.,2000, p. 11].
Şi la denumirea frazeologismelor apar diferite controverse. Unii
                                             
le numesc frazeologisme( Gh. Colţun) , alţii locuţiuni (M. Avram; Gramatica pentru toţi; F. Dimitrescu Locuţiunile verbale în limba română; I. Iordan, V. Robu, Limba română contemporană). Ch. Bally folosea doi termeni pentru a defini frazeologismele: serii şi unităţi frazeologice. Al. Philippide şi I. Iordan utilizează pentru această noţiune termenul „izolare”. În lucrările unor cercetători români se întîlnesc termenii de idiom şi idiotism. În dicţionarul de termeni lingvistici pentru noţiunea de frazeologism sunt prezenţi termenii : unitate frazeologică sau îmbinare de cuvinte cu caracter constant, creată în interiorul unei limbi, împrumutată , tradusă sau calchiată după modele străine. [ Constantinescu – Dobridor, p. 154]. Într-un dicţionar mai vechi de termeni lingvistici al prof. O. S: Ahmanova se întîlnesc 23 de termeni pentru noţiunea de frazeologism: idiomă, idiotism, expresie idiomatică, îmbinare de cuvinte idiomatică, frazeogramă, frazemă, frazeologism, îmbinare frazeologică etc.
[Ahmanova O. S., p. 563].
Încă în 1957 S. I. Ojogov menţiona că „o astfel de confuzie în terminologie nu există, după toate probabilităţile, în nici o ramură a lingvisticii”. [citat după Coţun Gh. ,2000, p. 30].
De cele mai multe ori frazeologismele sunt numite îmbinări stabile de cuvinte, dar şi paraxileme sau frazeme, care din punct de vedere semantic sunt echivalentele lexemelor , de exemplu: bătaie de joc, a bate cîmpii , bun de gură, a tăia frunze la cîini ,etc. cărora le
                                              

corespund lexemele :batjocură, a hoinări, vorbăreţ, a trîndăvi.
În studiul „Gramatica Limbii române explicată” C. Dimitriu numeşte frazeologismele perifraze. „Apelăm la acest termen – spune autorul – şi datorită faptului că este sugestiv (= grup de cuvinte) „pentru” un singur cuvînt şi pentru a evita termenii compus, locuţiune ,expresie , etc. ”[Dimitriu C. , p. 50].
Frazeologismele de tipul : cine se scoală dimineaţa departe ajunge; unde doi şi unde crapă ;ce-am avut şi ce-am pierdut etc. C. Dimitriu le numeşte  perifraze proverbiale. Apariţia perifrazelor poate fi motivată fie obiectiv (necesitatea de comunicare a unei informaţii semantice sau gramaticale pentru care limba nu dispune la un moment dat de o parte de vorbire sintetică : ochiul boului, cerul gurii etc.), fie subiectiv (dorinţa de a comunica informaţia semantică şi uneori chiar gramaticală într-o manieră deosebită, care să impresioneze pe interlocutor : zgîrîie brînză, a şterge putina, de-a lung de etc.).
Pentru partea de vorbire perifrastică autorul „Gramaticii limbii române explicate” ne dă şi o regulă – grupul stabilit de cuvinte neaglutinate prin care se transmite o informaţie semantică, gramaticală (sau stilistică) şi care îndeplineşte în principiu un singură funcţie (de natură sintactică, de marcă expresivă): aducere aminte, soră cu moartea, douăzeci şi cinci, a-şi bate capul, din cauză că, Doamne fereşte , din cale-afară , de pe la , etc.
„Într-o perioadă relativ scurtă (1946-1970) frazeologia s-a transformat dintr-o ramură a lexicologiei într-o disciplină de sine stătătoare , cu obiect de studiu propriu şi diverse metode de cercetare ” . [Colţun Gh. 1984, p. 39].
Deci, frazeologismul constituie obiectul de studiu al acestei ramure a lingvisticii.
În lucrarea de faţă vom utiliza termenul frazeologism pentru noţiunea de „frazeologism”, deoarece credem că este mai adecvată, chiar să luăm originea acestui cuvînt phrasis – „expresie” şi logos – „cuvînt” , adică o expresie de cuvinte. Prin urmare, frazeologismele sunt îmbinările stabile de cuvinte, alcătuite minimum din două cuvinte noţionale, care au un singur sens unitar: roata vremii ,alesul inimii, tras ca pe un inel, a se da la brazdă, cîtă frunză şi iarbă, cît vezi cu ochii, cu noaptea-n cap etc.
Elementele componente ale frazeologismelor nu au sensuri figurate , frazeologice, iar înţelesul unitar general nu este o sumă a sensurilor elementelor componente: coadă de topor, înţepat la vorbă, cu jalba în proţap, la spartul tîrgului etc.
Frazeologismele nu totdeauna pot fi substituite de un singur cuvînt. De cele mai multe ori sensul lor poate fi redat printr-o îmbinare liberă de cuvinte sau printr-o explicaţie asemănătoare după formă cu propoziţiile sau frazele : cu scaun la cap = deştept; cu punga groasă = bogat; capul satului =primarul; carte de căpătîi = scriere fundamentală ; a spăla putina = a fugi; a căuta acul în carul cu fîn = a căuta un lucru foarte greu (sau imposibil) de găsit ş.a.
Îmbinările de cuvinte care constituie frazeologismele au un înalt grad de sudură, de contopire semantică şi structurală : a face cu ou şi cu oţet, a(-şi) lua cîmpii , a fi pestriţ la maţe,etc.
„Frazeologismele sunt în raport de corespondenţă cu părţile de vorbire”. [Colţun Gh. ,1994,p. 7]. Categoriile lor morfologice sunt marcate de elementul (cuvîntul) dominant din structura lor.
La analiza sintactică elementele componente ale frazeologismelor nu se dezmembrează niciodată. Ele (elementele componente), toate luate împreună, îndeplinesc o singură funcţie sintactică: de subiect, de predicat, de predicate nominale şi nume predicative, de complimente.
Elementele componente ale frazeologismelor nu se sudează niciodată într-un singur cuvînt: bun (iute) de picior, a lua apă în gură, cu sînge rece, etc.
Spre deosebire de proverbe , care au, de obicei, sens figurat şi conţinutul lor general poate fi dedus din sensul elementelor componente, de exemplu: cu o rîndunică nu se face primăvară, cînd îi ceri îi moare viţelul, după război mulţi eroi, etc. , frazeologismele au totdeauna sens figurat, sens ce nu reiese din suma sensurilor elementelor componente : a căuta nod în papură, picat (căzut ) din cer, a face din ţînţar armăsar, etc.
Proverbele se aseamănă după structura lor cu o propoziţie sau cu o frază : adevărul umblă cu capul spart; cînd pisica nu-i acasă şoarecii joacă pe masă, etc. , pe cînd frazeologismele se aseamănă în cea mai mare parte cu îmbinările de cuvinte şi foarte rar cu propoziţiile sau frazele: a da apă la moara (cuiva), (de) cînd era bunica fată mare, a bea vin unde cîntă broaştele, etc.
Proverbele redau un gînd terminat, un enunţ, avînd ambele părţi principale de propoziţie sau , în mod obligatoriu, predicatul şi cîteva părţi secundare : cîinele bun nu latră degeaba, etc. , iar frazeologismele redau o noţiune, îndeplinind funcţia sintactică a unei singure părţi de propoziţie  care:
-                     sunt nişte aprecieri ale unor fapte, situaţii : a face (a ţine) umbră pămîntului, degeaba, tras ca prin inel, cu inima uşoară, ţap ispăşitor, , etc.
-                     au un vădit colorit stilistic : cînepa dracului, (a fi) cu ochi şi cu sprîncene, cu noapte-n cap, a-şi ieşi din pepeni, etc.
-                     sunt folosite în procesul actului de comunicare de majoritatea vorbitorilor limbii date: cu caş la gură, foame de lup, lucru de clacă, etc.
-                     există în limbă de mai multe secole la rînd (mai sunt numite idiome) : cu jalba în proţap, a lua apă în gură, nins de ani (vreme), copil de suflet, etc.(spre de deosebire de îmbinările stabile, termenologice , care sunt creaţii ale limbii recente: modul lunar, satelit artificial, telegraf fără fir şi altele) [Coţun Gh. , 2000, p. 27].

Încă o trăsătură prin care se deosebesc frazeologismele de proverbe este că, proverbele urmăresc scopuri didactice: de a învăţa, a sfătui, a preîntîmpina şi altele. Ele exprimă , de obicei, o înţelepciune populară : cine se amestecă în tărîţe îl mănîncă porcii, mărul putred strică şi pe celelalte, mielul blînd suge de la două oi etc.
Deci , „avînd un tezaur atît de vast, frazeologia, fără îndoială, constituie o ramură independentă a lingvisticii cu un obiect concret de cercetare şi cu un statut bine determinat.”
[Coţun Gh. , 2000. p. 13]
Una din sarcinile de bază a lingviştilor-frazeologi este de a determina obiectul de studiu al cercetărilor frazeologice . Problema aceasta se complică din cauză că savanţii nu pot determina cu exactitate locul frazeologiei între celelalte ramuri ale lingvisticii. „Domeniu de frontieră frazeologia ţine prin trăsăturile specifice ale obiectului său de studiu, după părerea unora atît de vocabular cît şi de sintaxă .”
[Colţun Gh. , 2000, p. 13]
„Ca şi elementele lexicale simple, unităţile frazeologice prezintă în ansamblu unitatea de sens şi de funcţie. ” [Boroianu I., 19]
Obiectul de studiu al frazeologismelor îl constituie frazeologia.
În limba vorbită frazeologismele se disting cu uşurinţă de ansamblul lanţului prin schimbarea intonaţiei : „Avem impresia că vorbitorul îşi părăseşte de bună voie glasul, împrumută altul pentru a rosti un segment de vorbire, care, de fapt, nu-i aparţine şi pe care nu face altceva decît să-l citeze... ” (Graimas Algirdas Julien)
[citat după Condrea I., p. 59].















§ 2.         TIPURI DE FRAZEOLOGISME

După gradul de contopire al elementelor componente frazeologismele se pot clasifica în mai multe grupuri sau tipuri principale: unităţi frazeologice şi idiome sau expresii idiomatice.
[Corlăteanu N. Melniciuc I., p. 119].
Unităţile  frazeologice au un caracter unitar, care se evidenţiază, în deosebi, „printr-o întrebuinţare în conexare determinată de o anumită valoare semantică a unităţilor lexicale componente.”
[Corlăteanu N., Melniciuc I., p.120].
Pentru a înţelege sensul unităţilor frazeologice nu e suficient să cunoaştem sensul fiecărui component, adică trebuie să ştim sensul întregului frazeologism, de exemplu: a se da de gol, a se face de ruşine, etc.
Uneori cunoaştem sensul fiecărui cuvînt, pe cînd sensul unităţii frazeologice nu-l sesizăm. Iată de ce frazeologismele unei limbi nu pot fi adesea traduse cuvînt cu cuvînt în altă limbă pentru că denaturăm sensul.
Autorii „Lexicologiei” Chişinău, 1992, includ în cadrul unităţilor frazeologice şi locuţiunile adică grupurile de cuvinte care dispun de un sens unitar. Aceste grupuri de cuvinte se află în relaţie de sinonimie cu un singur cuvînt. Ei disting două tipuri de locuţiuni :
a)                     verbale : a trage pe sfoară „a păcăli”; a trage sforile „a unelti”, etc.
b)                    adverbiale: de mîntuială „superficial, grăbit , prost”; ce mai încolo şi mai încoace „pe scurt, în concluzie”.
Tot aici sunt incluse şi cuvintele înaripate, termen păstrat de la Homer. Prin această unitate frazeologică ni se prezintă iuţeala cu care aceste cuvinte îşi ascund scopul, „deoarece elementele lor componente îşi pierd mai mult sau mai puţin valoarea semantică independentă”.
[Corlăteanu N., Melniciuc I. , p. 121]
de exemplu : cu o rîndunică nu se face primăvară. a se spăla pe mîini, a-şi pune cenuşă pe cap, etc.
A doua categorie distinctivă a frazeologismelor sunt idiomele sau expresiile idiomatice.
Din limba greacă idioma înseamnă „particularitate, expresie specifică”. „În frazeologie prin idiomă (plural idiome) se are în vedere o anumită construcţie sintactică, specifică pentru o limbă şi care are un anumit sens numai cînd e luată în întregime. În limbă idiomele apar drept construcţii sintactice osificate .”
[Corlăteanu N., Melniciuc I. , p. 122]
Idiomele se  întrebuinţează ca un tot întreg şi vorbitorul n-are posibilitatea de a schimba locul elementelor componente . Ele (elementele componente) sunt lipsite de sensul lor esenţial, de exemplu : a-şi lua inima în dinţi „a îndrăzni”; a fi cu stea în frunte „a se considera deosebit” ş.a.
La origine expresiile idiomatice au la bază fapte concrete, reale, dar în cursul dezvoltării istoriei limbii, ele au căpătat un sens generalizator. Legătura cu faptul concret este uitată şi în limba actuală expresia apare cu sensul figurat.
Astăzi mai întîlnim îmbinări de cuvinte , în care procesul de generalizare încă nu s-a încheiat definitiv. De exemplu , expresia a sta cu mîinele în sîn este utilizată cu sens propriu, adică cu mîinele încrucişate, dar şi cu sens figurat – „a sta degeaba, a trîndăvi”. În primul caz avem o construcţie sintactică liberă, în care componentele sunt utilizate cu sensul lor propriu, iar în al doilea apare ca un tot întreg. Sensul expresiei nu poate fi dedus din semnificaţiile aparte ale cuvintelor componente. Deci, expresia trece în cadrul idiomelor.
În principiu, orice cuvînt poate apărea atît în combinaţii libere, cît şi în combinaţii constante. Combinaţiile constante sunt asocierile de cuvinte în care elementele componente se unesc foarte strîns între ele, sensul lor iniţial se şterge sau se pierde cu totul şi înţelesul întregului este independent de suma sensurilor termenilor alcătuitori. Purtătorul de idei este întregul ansamblu. „Gradul de fuziune a elementelor componente în combinaţiile constante este diferit. Un loc bine determinat printre celelalte combinaţii fixe îl au locuţiunile, în imidiata vecinătate a locuţiunilor sunt expresiile cu care locuţiunile adesea, în mod eronat, confundate.”
[Fl. Dimitrescu, p. 31]
Fl. Dimitrescu ne dă o definiţie a locuţiunilor : „ansamblu de cuvinte mai mult sau mai puţin sudat, cu înţeles unitar determinat, care se comportă din punct de vedere gramatical ca o singură parte de vorbire. proprietatea esenţială a locuţiunilor constă , deci, atît în caracterul individualizat al reprezentării, bazate pe autonomia tradiţională a grupului de cuvinte cristalizat, cît şi funcţia sa gramaticală unitară.”
[Fl. Dimitrescu, p. 32]
La fel şi în „Limba română contemporană” de I. Iordan şi V. Robu întîlnim o definiţie a locuţiunilor „ o construcţie constantă din două sau mai multe cuvinte care se comportă ca un cuvînt şi , deci, are un conţinut semantic unitar.”
[I. Iordan , V. Robu, p. 336]
Ca exemple de locuţiuni autorii lucrărilor menţionate mai sus ne dau următoarele îmbinări stabile de cuvinte : a spăla putina, a băga de seamă, de încredere, cum scrie la carte, cît ai clipi din ochi, a băga în boale ş.a.
Fl. Dimitrescu clasifică locuţiunile în :
a)locuţiuni substantivale;
b) locuţiuni verbale;
c) locuţiuni adjectivale;
d) locuţiuni adverbiale;
La I. Iordan şi V. Robu întîlnim următoarea clasificare a locuţiunilor:
a)                     locuţiuni substantivale : tîrîie brîu, zgîrîie brînză, om cu cap, ş.a.
b)                    locuţiuni verbale: a aduce la îndeplinire ş.a.
[I. Iordan , V. Robu, p. 337].
Savantul rus V. V. Vinogradov, fondatorul frazeologiei ruse, împarte îmbinările stabile de cuvinte în trei tipuri:
1.expresii idiomatice . Ele nu sunt motivate, ci spontane. [Vinogradov V. V. , p. 28]. Semnificaţia lor nu are nici o legătură cu semnificaţia componentelor lor. Particularitatea de bază a fuziunii este indivizibilitatea ei semantică, absoluta neconcluzionare a sensurilor componenţelor. Expresie idiomatică reprezintă o unitate semantică similară cu cuvîntul, lipsită de formă interioară.
Al doilea tip 2.) unitatea frazeologică – constituie echivalente potenţiale ale cuvintelor, în această privinţă unităţile frazeologice se apropie de expresiile idiomatice, deosebindu-se de ele printr-o structură complicată a sensurilor lor, din legătura semantică a  componentelor ei. Pentru a demonstra aceasta , Vinogradov aduce următoarele exemple, expresii familiar-orale : вымыть головуб намалить голову (кому нибуть) cu sensul „a mustra aspru (pe cineva)”, a trage cuiva o săpuneală şi aceeaşi îmbinare omonimică cu sensul direct : a spăla capul, a săpuni capul ş.a.
Al treilea tip de îmbinări stabile de cuvinte Vinogradov le-a numit 3) îmbinări frazeologice.
Îmbinările frazeologice nu sunt unităţi semantice absolute. În interiorul lor cuvintele care nu au sens independent permit substituirea şi suportul sinonimic , identificarea. Îmbinările frazeologice aproape că nu au omonime. În aceste îmbinări , de obicei, doar sensul unui cuvînt dintre celelalte este perceput cu sens dependent legat. Aici Vinogradov ne aduce ca exemplu cuvîntul popular беспросыпныи care în expresii se utilizează doar cu cuvîntul пьянство . Sinonim al acestui cuvînt este беспробудный ,  care poartă o nuanţă a stilului livresc şi are legături frazeologice mai largi : спать беспробудным сном – a dormi buştean.
[Vinogradov V. V. , p. 33]
Cercetătorul V. Soloviov include în cadrul frazeologismelor:
-                     idiomele: a da ortul popii, a-ţi aprinde paie în cap, a scoate din sărite ş.a.
-                     proverbele şi zicătorile : vrabia mălai vizează, rîde hîrb de oală spartă, cînd îi ceri îi moare viţelul ş.a.
-                     expresii din glume şi bancuri :altă gîscă ş.a.
-                     cuvinte înaripate : pufuşor pe botişor , cu o rîndunică nu se face primăvară, ş.a.
-                     profesionalisme: a da tonul, a aduce apă la moara cuiva, a lua la ochi, a nu avea nici în clin nici în mînecă , a bate fierul cît e cald ş.a.
-                     citate şi imagini mitologice : sabia  lui Domocles, patul lui Procust , ţap ispăşitor, etc.
-                     îmbinări stabile de cuvinte calchiate din alte limbi: a păstra tăcerea din latină selentium severe ;
-                     expresii din literatura universală (traducerile lor) : a se lupta cu morile de vînt ş.a.
[V. Soloviov, 1952, p.4].
   Gh. Coţun în lucrarea „Frazeologia limbii române” dă o definiţie a frazeologismelor în comparaţie cu locuţiunile : „Frazeologismele sunt îmbinări de cuvinte alcătuite minimum din două cuvinte noţionale ( locuţiunea – este grupul de cuvinte ,cel puţin din două , dintre care unul este noţional, iar celelalte nenoţionale : de frunte, de seamă, pe de rost ş.a.) : roata vremii , alesul inimii, tras ca prin inel, cîtă frunză şi iarbă    ş.a.
[Gh. Colţun , 2000, p. 26-27]
Frazeologismele le împarte în patru clase , care se află în corespondenţă cu părţile de vorbire :
1). frazeologismele substantivale : boţ cu ochi, talpa iadului , mărul discordiei , vorbă de clacă , ş.a. Autorul „Frazeologiei limbii române” ne aduce 8 structuri ale frazeologismelor substantivale, de exemplu : substantiv+prepoziţie+substantiv: boboc de fată, bătaie de cap, etc.
2). frazeologismele adjectivale: a fi numai ochi şi urechi, avea limbă de un cot, bun de gură ş.a.
3). frazeologismele verbale : a înghiţi găluşca, a înghiţi noduri, a-şi pune obrazul, a se da la brazdă şi altele. Pentru frazeologismele verbale Gh. Coţun ne dă 31 structuri , de exemplu : verb+prepoziţie+substantiv : a sări cu gura , a prinde la pene, a căsca la stele, a intra la apă , etc. ; verb+substantiv+prepoziţie+substantiv : a căra apă cu ciurul, a pune paie pe foc, a pune degetul pe rană, etc.
Multe frazeologisme verbale (şi nu numai) întîlnim în opera lui I. Creangă : „Pînă l-am la brazdă, mi-am stupit sufletul cu dînsul ”; „Iedul cel mare şi cel mijlociu dau prin băţ de obraznici ce erau”; „Poate mă mai  aşteptă şi alţii să le dau răvaş de drum” ; „Însă pe mine căutaţi să nu mă smintiţi..., căci atîta vi-i leacul : v-aţi pe copcă cu toată şmecheria voastră”.
4). frazeologismele adverbiale de tipul : de rîsul lumii, de-a binelea, calea-valea, cînd colo , cu vîrf şi îndesat ş.a. „Atunci dracul porneşte cu o falcă în cer şi una în pămînt , şi într-o clipă ajunge la pusnicul Dănilă.”
Pentru frazeologismele adverbiale Gh. Colţun dă 18 structuri .
„Atunci , voi să vă faceţi moarte-n păpuşoi , să nu spuneţi nici laie , nici bălaie.”(I. Creangă, p. 15)
După cum se poate observa la diferiţi autori întîlnim diferite tipuri de frazeologisme , iar clasificarea lor e făcută după diferite criterii .















   § 3. CRITERII DE CLASIFICARE A        
              FRAZEOLOGISMELOR     

Clasificarea frazeologismelor a fost efectuată de mai mulţi cercetători în mod diferit şi după criterii diferite.

I. Semantic
Academicianul N. Corlăteanu a clasificat iniţial frazeologismele în trei tipuri :
a)    reuniuni frazeologice slobode;
b)   unităţi frazeologice;
c)    expresii idiomatice.
Iar mai apoi în două clase mari (împreună cu I: Melniciuc):
a)    unităţi frazeologice;
b)   expresii idiomatice ;
Pentru a face această clasificare savantul a ţinut cont de diversitatea  lexico-semantică a frazeologismelor .
În ultima ediţie a „Lexicologiei” autorii citaţi propun şi o clasificare a idiomelor după provinienţa lor  :
a)    idiome istorice . Aceste idiome de la un fapt istoric, de exemplu : Voda da şi Hîncu ba, a-şi aprinde paie în cap, a se face mort în păpuşoi ş.a. Ele şi-au pierdut din semnificaţia lor de atunci, căpătînd astăzi o mai mare expresivitate .Foarte des aceste expresii sunt întîlnite în opera lui Creangă : „Vrei să ne aprindem paie în cap?”; „Nu vezi , că cei mai mulţi de teapa d-tale se ţin cu nasul pe sus numai din pricina asta.”
b)   idiome profesionalisme . Ele au ajuns în limbă în decursul activităţii profesionale a diferiţilor oameni: din limbajul ţărănesc : a fi (a se simţi) cu musca pe căciulă, a scăpa cuşma pe apă, a lua taurul de coarne , ş.a.; din limbajul vînătorilor : a întinde laţul, a lua la ochi, somn iepuresc ş.a. ; frazeologisme ce ţin de mediul muzicanţilor : a da tonul, a ţine isonul (cuiva), a schimba placa, ş.a. şi încă din multe alte domenii ale oamenilor;
c)    idiome caracterologice – expresiile care s-au stabilit în baza unor trăsături al caracterului fizic sau psihic ale oamenilor, de exemplu : a se teme şi de umbra lui, a fi sub papuc, a ajunge cu cineva la cuţite , ş.a.
d)   idiome livreşti : Unele expresii idiomatice se prezintă ca nişte amintiri ale titlurilor , ale expresiilor apărute într-o operă literară , de exemplu : a avea pufuşor pe botişor, a se lupta cu morile de vînt, a fi sau a nu fi ş.a.
e)    idiome cu caracter terminologic :mărul lui Adam, piatră de încercare, mărul lui Newton, tabula rasa ş.a.
f)     idiome păstrate în forma originară : dum spiro, spero, fugit irriparabile tempus , alma mater, nota bene ş.a.
g)    idiome mitologice : călcîiul lui Ahile , patul lui Procust, a arunca mărgăritare înaintea porcilor, ş.a.
h)   idiome legate de personalităţile antice : biruinţa lui Pyrus ,a trece Rubiconul ş.a.  
       II.  Valori, conotaţii suplimentare
Fondul frazeologic al limbii constituie o sursă însemnată a mijloacelor afective de exprimare. Frazeologismele care poartă o nuanţă mai expresivă sunt cele calificative. Aceste frazeologisme au conotaţii suplimentare , ele dispun de valori expresive mai puternice. „Frazeologismele calificative sunt nişte îmbinări de cuvinte, care, la fel ca şi adjectivul sau adverbul, pot determina calitatea unui obiect, unei acţiuni.”
[Melniciuc I., p.81]
Prin urmare , aceste frazeologisme sinonimează semantic şi funcţional , cu adjectivul sau adverbul. Ele se deosebesc prin faptul că fac vorbirea mai expresivă, mai plastică, mai emoţională şi , de regulă, poartă amprenta unei intensităţi subliniate. DE exemplu : „Baba care se culcase odată cu găinile se sculă cu noapte-n cap.” (I. Creangă)
Melniciuc a distribuit frazeologismele după tipul de conotaţie          specifică în :
a) frazeologisme - comparaţii
 Comparaţia este cel mai firesc şi cel mai vechi mod de exprimare, ea totdeauna a servit şi continuă să servească drept mijloc expresiv şi plastic de caracterizare a obiectelor . Viabilitatea comparaţiei constă în legătura strînsă dintre obiecte, fenomene , acţiuni, iar în conştiinţa omului asociaţia, analogia totdeauna are o forţă emotivă neîntreruptă .
 Comparaţia se face ,de obicei, între adjectiv – determinant şi un substantiv, care are ceva comun semantic cu obiectul care se compară. De exemplu : „Atunci dracul... s-apucă zdravăn cu mîinele de torţile ceriului , cască o gură cît o şură şi cînd chiuie odată...” (I. Creangă)
c)    frazeologisme – metafore
Cele mai sugestive valori stilistice le au frazeologismele – metaforele. Ele au la bază o comparaţie ascunsă, conţinînd un sens figurat.
Spre deosebire de frazeologismele – comparaţii, aceste frazeologisme sunt mai concise, mai emoţionale .
 De exemplu : „Eu mă las puţin că mi-a trecut ciolan peste ciolan cu nunta voastră.” (I. Creangă); „Bine ar fi , mă Chirică, dac-ar fi toate cu lapte cîte le spui.” (I. Creangă).
d)   frazeologisme – epitete
Aceste frazeologisme exprimă însuşiri deosebite , neaşteptate ale obiectelor sau ale acţiunilor , „prezentate într-o lumină nouă” [Colţun Gh. , 2001, p. 54], ceea ce-l impresionează pe cititor sau ascultător . Frazeologismele – epitete „reliefează o trăsătură  esenţială a obiectului determinat şi contribuie la o precizare mai emoţională şi mai concretă  a acestuia”
[I. Melniciuc, 1972, p. 87].
De exemplu , : ud – leoarcă, pestriţ la maţe, putred de bogat, negru la suflet, ş.a.    „Ia răbdări prăjite, dragă cumnăţică.” (I. Creangă)
e)    expresii frazeologice
Melniciuc le numeşte expresii stereotipe „capabile a spori evident expresivitatea vorbirii noastre , scoţînd în evidenţă potenţiale superlative ale calităţii obiectului determinat.”
Expresiile frazeologice sunt de origine populară  şi au o puternică forţă emotivă. De exemplu : „Bună să-ţi fie inima, cumătre, cum ţi-i căutătura ...” (I. Creangă)
O asemănătoare clasificare o întîlnim în „Studiu de stilistică frazeologică” de Gh. Coţun. Aici frazeologismele sunt clasificate în : frazeologisme – metafore, epitete, comparaţii, hiperbole, personificări , metonimii, sinecdoca ş.a.
Expresivitatea frazeologismelor se creează cu ajutorul diverselor mijloace  „care accentuează sau minimalizează unei acţiuni, calităţi, însuşirile unui obiect...”
[Gh. Colţun, 2001, p. 53]
Aceste mijloace expresive sunt clasificate, în lucrarea menţionată mai sus, în patru grupuri:
1.    semantic (epitetul, metafora, comparaţia, sinecdoca)
2.    lexical (repetiţiile , sinonimele, antonimele)
3.    gramatical (inversaţia , elipsa)
4.    eufonic (aliteraţia şi rima).
Deci, trăsăturile esenţiale ale frazeologismelor sunt emotivitatea şi expresivitatea. Elementele emotivităţii servesc pentru a exprima diferite sentimente şi emoţii umane. „Emotivitatea frazeologismelor se manifestă prin capacitatea lor de a exprima diferite nuanţe emoţionale, atitudinea celui care vorbeşte sau scrie faţă de denotat, adică de acel element al lumii obiective la care se referă frazeologismul.”
[Gh. Colţun, 2001, p. 53].
Al treilea criteriu de clasificare a frazeologismelor este cel structural.
III. Structural
După structură frazeologismele pot fi clasificate în următoarele tipuri:
a)                     frazeologismele asemănătoare după structură cu frazele : fuge de-i sfîrîie călcîile, a se întinde cît îl (ţine) ajunge plapuma, ş.a. „Asta-i o treabă foarte grea şi mare lucru ca s-o putem mai scoate la capăt.” (I. Creangă)
b)                    frazeologisme asemănătoare după structură cu îmbinările de cuvinte : vorbe de clacă, nici cît vîrful acului, în amurgul vieţii, ş.a. „Dar tu ştii că eu dorm iepureşte...” (I. Creangă);
c)                     frazeologisme asemănătoare după structură cu propoziţiile : a-i fugi pămîntul de sub picioare, a-i cînta găina în casă , i-a sosit Ignatul ş.a. „dar acum apucase a cînta găina la casa lui , şi cucoşul nu mai avea nici o trecere ... ” (I. Creangă)
d)                    frazeologismele construite după modelul frazelor (puţine la număr): a se amesteca unde nu-i fierbe oala, ş.a.                         



























                                                  Sunt aceleaşi vorbe , însă e
                                                 un întreg nou, în care se simte
                                                 sufletul nostru pînă în adîncimea
                                                 istoriei, sunt aceleaşi elemente
                                                 de tradiţie şi basm, însă fixate în
                                                 cristali nemuritori pe pietre rare.
                                                             (M. Sadoveanu)




                                    Capitolul II
                    Problemele frazeologiei
                             în traducere

























Probleme frazeologismelor şi problema generală a îmbinării diferite a cuvintelor în diferite limbi sunt extrem de importante, atît pentru practică, cît şi pentru teoria traducerii. Ele deseori prezintă dificultăţi practice  şi provoacă un mare interes teoretic, deoarece sunt legate cu diferite funcţii semantice şi stilistice, îndeplinite în limbi diferite, de cuvinte cu sens asemănător dar deosebite de îmbinările în care intră aceste cuvinte în limbi diferite. Se poate spune că anume la traducere se descoperă specificul îmbinărilor proprii limbii date , care în alte condiţii poate nici să nu fie observat.
Pentru o traducere bună traducătorul trebuie să cunoască specificul frazeologismelor şi să ştie cum sunt clasificate.
V. Fiodorov autorul lucrării „Основы общей теории перевода” se bazează pe clasificarea lui B. A. Larin , care o socoate mai adecvată, decît celelalte (a lui Vinogradov, Bally), deoarece o socoate mai adecvată, mai ales pentru teoria traducerii [Fiodorov , p. 160].
Această clasificare are trei rubrici (în ordinea crescîndei contopiri):
1)                     îmbinările variabile în care intră şi îmbinările frazeologice stabile (după terminologia lui Vinogradov);
2)                     îmbinările stabile metaforice, clar evidenţiindu-se prin prezenţa stereotipică , tradiţională şi metaforică a sensului nou, depărtarea de sensul iniţial, prin folosirea sensului figurat, încă pe deplin înţeles de vorbitorii limbii contemporane ;
3)                     idiomele , deosebindu-se de celelalte de mai sus printr-o îmbinare mai prescurtată, mai îndepărtată decît cea iniţială (lexical şi gramatical) şi printr-o slăbire evidenţiată a acelei articulaţii semantice, care condiţionează sensul metaforic [Larin], cu alte cuvinte, motivarea sensului aici se perimează . A doua şi a treia rubrică corespund îndeaproape cu unităţile frazeologice şi expresiilor idiomatice din clasificarea lui Vinogradov.

Pentru teoria traducerii aceste trei clasificări , care în multe privinţe se întretaie sau coincid parţial , prezintă interes deosebit, fiindcă au un caracter lingvistic asemănător şi se sprijină , în temei, pe criteriul semantic  astfel , pot fi întrebuinţate la un cerc larg de limbi spre deosebire de alte concepţii şi clasificări.
[Fiodorov , p. 161]
Din punctul de vedere al traducerii sunt importante astfel de trăsături ale expresiilor frazeologice, cum ar fi gradul semantic de „sudare” sau separarea elementelor lor, gradul de claritate sau neclaritate a motivaţiei , nuanţa stilistică.










































   § 1. TRADUCEREA CA ACTIVITATE LINGVISTICĂ

Activitatea de traducere are vechi tradiţii. Să ne amintim chiar de faimoasa situaţie de la turnul Babel, neînţeleasă pînă astăzi, care a generat necesitatea apariţiei traducerii pentru a facilita comunicarea între oameni.
Încă din vechime oamenii au simţit nevoia de a traduce, deoarece un om care vorbea o limbă străină , neînţeleasă pentru ceilalţi, era privit cu suspiciune şi chiar cu duşmănie.
Barierele lingvistice au generat şi generează totdeauna multiple dificultăţi şi ele erau mai greu înlăturate , decît cele naturale sau cele administrative. Aceste bariere puteau fi înlăturate numai prin ceea ce numim astăzi activitatea de traducere. Deci, traducerea are menirea de a face posibilă comunicarea dintre oameni care posedă limbi diferite, dar şi culturi şi moduri de gîndire diferite.
Dezvoltîndu-se societatea umană a simţit tot mai mult necesitatea traducerilor . Căci, circulaţia valorilor umane a fost doar posibile prin traducere. Realizările ştiinţifice, concepţiile marilor filosofi , literatura multor popoare sunt cunoscute astăzi numai datorită traducerii. Deci, traducerea contribuie la circularea informaţiilor prin înlăturarea barierelor lingvistice.
În secolele trecute traducerea era, mai ales , o activitate culturală. Primele traduceri ţin de cult, se traduc texte cu caracter religios, Biblia, mai apoi au început să fie traduse diferite calendare, zodiace, texte hagiografice ş.a. O mare circulaţie au început să aibă traducerea romanelor populare (un  autor foarte tradus era Florian). Caracterul moralizator , didactic, cognitiv al acestor romane  a dus la aceea că ele să fie mobilul traducerii .
În prezent , traducerea a devenit mai mult o activitate  economică, avînd un rol important în viaţa socială, „dar care se pretează cu greu unor statistice riguroase ”. [Condrea]
Traducerea se va menţine atîta timp cît în lume vor exista idiomuri şi culturi diferite, deoarece ea are funcţia de mediere lingvistică, de puncte de legătură între culturi , popoare şi epoci.
[Condrea, p. 8]
Prin urmare, traducerea este o activitate lingvistică foarte importantă, de care avem nevoie aproape zilnic, mai ales în ţările unde trăiesc mai multe minorităţi naţionale, de exemplu, chiar la noi în republică, şi care facilitează comunicarea între persoane ce posedă limbi, culturi şi gîndiri diferite.


















   










  § 2 . EXPRESIVITATEA ŞI PROBLEME DE
                            TRADUCERE


Menirea traducerii este de  a face posibilă comunicarea între persoane care posedă limbi diferite, între etnii cu culturi diferite.
Dacă luăm termenul în sens larg, traducerea „poate fi considerată ca procesul transformării unui mesaj emis într-o limbă, în acelaşi mesaj ,dar formulat în altă limbă cu condiţia că sunt păstrate toate (sau relativ toate) calităţile mesajului iniţial .”
[Condrea, p. 9]
Într-o concepţie simplistă se crede că traducerea înseamnă a găsi pentru cuvintele unei limbi cuvinte – echivalente în altă limbă, idee de cele mai multe ori greşită, deoarece traducînd doar prin „etichete” ale obiectelor, fenomenelor, acţiunilor, calităţilor, etc. se poate ajunge la un fel de schimb de „etichete”, ce este greşit şi textul nu este tradus conform mesajului său . De exemplu, pentru expresia rusească он не в своей торелке tradusă prin cuvinte etichete vom obţine expresia în limba română el nu-i în farfuria sa, expresie total greşită. Pentru o traducere adecvată a mesajului trebuie să găsim o asemenea expresie în limba română care să corespundă mesajului şi să fie cunoscută vorbitorilor acestei limbi. Deci, pentru exemplul de mai sus vom utiliza expresia a nu fi în apele sale şi nu în farfuria sa care este greşită.
Prin urmare, schimbul de „etichete” nu este suficient ca un text să fie considerat o traducere şi , după cum am văzut mai sus, nu totdeauna este redat mesajul adecvat. Deci, un text tradus suportă multe transformări gramatical semantice şi stilistice. Dar oricare ar fi operaţiile la care s-ar recurge în procesul transpunerii dintr-o limbă în alta „traducerea trebuie să aibă asupra cititorului alolingv , acelaşi efect ca şi originalul, deci ea trebuie să posede aceleaşi calităţi şi chiar dificienţe . ”
[I. Condrea, p. 20].
În procesul activităţii de traducere , cel care traduce întîlneşte foarte multe greutăţi. O problemă constituie sensurile cuvintelor, deoarece din punct de vedere semantic orice cuvînt este o unitate complexă, alcătuită din mai multe nuanţe de sens. Acestea pot fi dezvăluite în cadrul cîmpurilor lexicale . Există trei trepte de stabilire a gradului de generalizare a sensurilor :
a)                     sens denotativ , adică „direct”, şi este sensul fixat în dicţionare la N1, de exemplu, cuvîntul monolog are trei sensuri, sensul denotativ , aflat la numărul unu în dicţionarul explicativ este : „scenă dintr-o lucrare dramatică în care un personaj vorbeşte cu el însuşi”; sens „conţinut logic interior, înţeles,” pe lîngă aceasta mai are încă cinci sensuri;
b)                    sensul referinţial – lexemele, care sunt ,de obicei, cuvinte monosemantice din stilul administrativ – juridic, etc. ;
c)                     sensul conotativ – valoarea suplimentară expresivă pe care o capătă cuvîntul intr-o limbă concretă. Conotaţiile ne apar şi ele la rîndul lor de mai multe tipuri : conotaţii asociative – ele apar în diferite limbi pentru felurite obiecte, de obicei, sunt nişte metafore, de exemplu : măgar în limba română are sensul conotativ  de „needucat” , în rusă tot acest cuvînt ne apare cu sensul „încăpăţînat, îndărătnic”; conotaţii simbolice -  sunt de factură naţionale şi sunt absolut specifice culturii şi limbii date . DE exemplu, cînd despre cineva se spune  că este ca un brad vorbitorii români înţeleg că el este înalt, ceea ce nu vom întîlni în rusă, de exemplu ; conotaţii – expresiv stilistice, conotaţii legate de tradiţii şi altele.
O altă problemă în cadrul traducerii o constituie problema „realiilor” – cuvinte ce redau noţiuni specifice ce ţin de cultura materială şi spirituală a unui popor. Obstacolul cel mai mare îl constituie nu cuvintele ca atare, pentru care nu se pot găsi echivalenţe , ci realităţile la care acestea se referă. De exemplu, francezii au 50 de cuvinte diverse pentru mai multe varietăţi de pîine ; echimoşii mai mulţi termeni pentru a denumi zăpada ş.a.m.d.
Întîlnind astfel de obstacole au fost formulate mai multe întrebări , rămase încă actuale :
-                     cum traducem zăpadă acolo unde nu s-a văzut aşa ceva ?;
-                     cum traducem vin, unde nu este cunoscută cultura viţei de vie?
-                     cum să traducem deşert în regiunile tropicale ale Amazoniei? ş.a.

Traducerea se confruntă cu mari dificultăţi , care apar de la trecerea de la o lume etnografică la alta, de la cultură la alta. Asemenea cuvinte sunt strîns legate de specificul  naţional şi local al vieţii vorbitorilor  au căpătat diferite denumiri: etnografisme, ladisme , barbarisme, lexic fără echivalent, realii ş.a. De exemplu, cuvintele româneşti dor , doină, colind nu au echivalente în alte limbi , sau cele ruseşti: matrioska, ceastuşca ş.a.
Pentru termenul realie autorii lucrării „Intraductibilul în traducere”, Vlahov S. şi S. Florin ne dau o definiţi esenţială: „Realiile sunt cuvintele (sau îmbinarea de cuvinte), care denumesc obiecte, caracteristice pentru modul de viaţă (felul de viaţă, cultura, dezvoltarea istorică şi socială) a unui popor şi străin altui; fiind purtătorii coloritului naţional sau istoric, ele , de regulă, nu au corespondent exact (echivalent) în alte limbi şi deci, nu se supun traducerii, în linii generale, necesită o tratare deosebită.”
[Vlahov, Florin, p. 47]
Tot aceşti autori dau pentru realii o clasificare amplă, împărţite în mai multe compartimente. Vom menţiona cele mai principale : realii geografice cu mai multe compartimente : pirog, iurta, horă, babie leto, bumerang , troica, gondolă ş.a.; realii social – politice cuprind denumiri ce se referă la unităţi administrativ – teritoriale , tipuri de aşezări, organe ale puterii, viaţa social - politică ş.a. , de exemplu : dumă, senat, cătun, milă (unitate de măsură) ş.a.
În procesul traducerii dintr-o limbă în alta cuvintele specifice din limba – sursă trebuie depistate şi , în primul rînd, bine înţelese şi numai dacă contextul este clar, se vor putea găsi soluţii pentru redarea lor în limba – ţintă.
O altă problemă pentru traducători sunt aşa numitele cuvintele falşi – prieteni ai traducătorului , sau falsele echivalente . Acestea sunt cuvinte care coincid total , sau aproape total, ca aspect sonor, cu cuvîntul din limba – sursă, dar care are alt sens decît acesta . Astfel de cuvinte mai sunt numite şi omonime bilingve, de exemplu, în română librărie înseamnă „,magazin de cărţi ”, iar în engleză library înseamnă „bibliotecă”, în spaniolă largo are sensul de lung nu de larg, ş.a.
Există  o serie de omonime bilingve, întîlnite mai ales la vorbitorii basarabeni , unde se simte influenţa limbii ruse . Acestea sunt cuvinte ruseşti folosite de vorbitorii basarabeni  nu cu sensul lor corespunzător în limba română, de ex. figura în rusă are sensul de siluetă, corp, sens care e total greşit în limba rusă. Figură în română înseamnă chip, faţă. Sunt încă foarte multe exemple de acest fel.
Deseori traducătorul se ciocneşte de aşa numitul lexic intraductibil. Există în limbi diferite cuvinte care denumesc noţiuni , obiecte , situaţii, ce nu există în experienţa şi în viaţa de toate zilele a persoanelor care posedă o altă limbă. Dar lipsa de echivalente încă nu înseamnă că traducerea este imposibilă. Ea poate fi efectuată, doar că ea se pierde unele nuanţe specifice, totuşi sensul general poate fi păstrat. „Intraductibilitatea  nu trebuie privită ca un mister sau ca o sperietoare. Ea este o noţiune statistică”  afirmă J. Mounin, autorul unei lucrări de mare răsunet în teoria traducerii.
[citat după I. Condrea  p.49]
Una dintre cele mai mari dificultăţi care apare la redarea dintr-o limbă în alta o prezintă expresiile frazeologice . Specificul frazeologismelor constă în faptul că sensul lor nu rezultă din suma sensurilor cuvintelor care o alcătuiesc, iar acestea la prima vedere, nu pot trezi suspiciuni unui vorbitor  de altă limbă, de ex. a mînca moarea cuiva. Cuvintele acestei expresii pot fi utilizate în aceeaşi ordine şi cu sensul lor direct, dar pentru a identifica frazeologismul trebuie să luăm contextul : „... şi apoi tu nu ştii cine-i mănîncă , n-ai mîncat niciodată moarea ei (I. Creangă)”. La fel putem să explicăm următorul exemplu: „Mai ştii de unde sare iepurele? mai ales că bărbatu-său nu este aici.  ”(I. Creangă). Cuvintele subliniate luate aparte , în afară de context, vor avea cu totul altă semnificaţie.
Întîlnim multe cazuri dificile în traducerea unor categorii de frazeologisme figurate specifice limbii respective, care nu-şi găsesc echivalent în alte limbi. În asemenea cazuri traducătorii aplică aşa-zisa „metoda calchierii creatoare”. [Soloviov, p. 10]. De ex. : frica păzeşte bostănăria – страх бахчу ,a scoate capra din grădină – пустить козу в огород ş.a. [exemplele după Soloviov, p 11]
Expresiile frazeologice sunt indisolubil, legate de limba şi mediul în care au apărut , de aceea în limbi diferite una şi aceeaşi semnificaţie este redată în mod diferit. De ex. expresia rusească ездеть в Тулу с своим сомоваром (a merge la Tula cu samovarul său – oraş vestit prin tradiţia fabricării samovoarelor ) este aproape identică cu ca sens cu expresia din engleză carry coals to New-Castle (a căra cărbune la New-Castle oraş vestit prin extracţia cărbunelui). Sau pentru semnificaţia „a umbla fără rost, a nu face nimic ” în diferite limbi sunt frazeologisme care arată această acţiune absurdă, inutilă, fiecare interpretînd-o în felul său, de ex. în română a bate apa în piuă, a tăia frunze la cîini , în rusă , бить баклуши (a bate beţioare); în franceză : toundre un oeuf (a tunde oul); peigne la girafe  (a pieptăna girafa)ş.a.
Deci, pentru reda mesajul adecvat şi a menţine expresivitatea frazeologismului traducătorul trebuie să cunoască tezaurul frazeologic atît al limbii – surse, cît şi cel al limbii – ţinte. Dar pentru a cunoaşte tezaurul frazeologic cel care traduce trebuie să fie familiarizat cu cultura şi modul de viaţă  a vorbitorilor limbii în care traduce. Pe lîngă aceasta redarea frazeologismelor în traducere necesită multe cunoştinţe şi abilităţi în mînuirea mijloacelor de exprimare.
„Înainte de a se apuca de traducerea unui oarecare autor străin , traducătorul trebuie să stabilească pentru sine stilul acestui autor, sistemul lui de imagini, ritmica. ”
[Ciucovskii C., p. 146].




























           § 3. READAREA FRAZEOLOGISMELOR
                            ÎN TRADUCERE

În practica traducerii expresiile frazeologice ocupă primul loc după gradul de dificultate pe care îl prezintă la transpunerea de la o limbă în alta.
„La „scara intraductibil” sau „greu de tradus” frazeologismele sau expresiile frazeologice ocupă aproape primul loc.”
[Vlahov, Florin, p. 228]
Specificul frazeologismelor constă în faptul că sensul lor reiese din suma sensurilor elementelor componente . Iar aceste cuvinte care la început parcă sunt cunoscute, luate într-o expresie frazeologică majoritatea îşi pierd din sensul lor , căpătînd un singur sens doar luate împreună fără a le schimba locul . De aici şi vine greutatea de a traduce expresiile frazeologice dintr-o limbă în alta.
Traducătorul trebuie să cunoască problemele fundamentale ale teoriei frazeologismelor , să poată să evidenţieze expresiile frazeologice , să descopere sensul lor şi să redea în traducere funcţiile lor expresiv – stilistice.
Pentru a rezolva problema traducerii frazeologismelor autorii lucrării menţionate mai sus ne propun următoarele : 1) traducătorul trebuie să aibă cunoştinţe în domeniul frazeologismelor ; 2) să găsească în text aceste frazeologisme şi greutăţile întîlnite la această etapă; 3) traducerea propriu-zisă , care necesită transmiterea nu numai a sensului dar a funcţiei expresiv – stilistice ale frazeologismului.
[Vlahov, Florin, p. 229]
Pentru a găsi soluţii pentru traducere cît mai adecvate , este bine să se pornească de la o clasificare tipologică a frazeologismelor . Încadrarea expresiei într-un grup sau altul va facilita şi găsirea soluţiei la traducere. Astfel putem identifica următoarele grupe de îmbinări „sudate” din punct de vedere semantic:
·  îmbinări stabile de cuvinte şi locuţiuni: băgare de seamă, a sta la vorbă, a-şi aduce aminte, cot la cot, etc. ;
· îmbinări stabile de cuvinte cu caracter metaforic: a-i rîde inima de bucurie, a cerca marea cu degetul, a-şi pune mîinele în cap, a căuta sămînţă de vorbă, etc. ;
·expresii idiomatice; specifice unei limbi aparte , care de cele mai multe ori are un fapt istoric la origine şi sensul lor nu poate fi dedus din suma „sensurilor” cuvintelor ce intră în componenţa lor: a-şi aprinde paie în cap, a se apropia funia la par, a se face mort în păpuşoi, a se face oale şi ulcioare , etc. ;
·cuvinte înaripate şi expresii „călătoare” – frazeologisme provenite din mitologia antică sau creştină, citate celebre : alma mater, a trece Rubiconul, calul troian, a purta de la Ana la Caiafa , a fi sau a nu fi , etc. ;
· sloganuri, clişee gazetăreşti, perifraze , întîlnite în special în limbajul publicistic : aur negru (cărbunele, petrol), Casa Albă (Guvernul S.U.A.), fabrica viselor (Hollywood), ciuma secolului XX- lea (Sida) . [după I. Condrea, p. 59-60]
Expresiile frazeologice sunt indisolubil legate de limba şi mediul în care au apărut, de aceea una şi aceeaşi semnificaţie în limbi diferite este redată prin procedee diverse . Marea majoritate a expresiilor frazeologice poate fi „descifrată” şi astfel se poate vedea mai mult sau mai puţin situaţia reală pe care o reflectă, scoţînd în evidenţă foarte clar „învăţămintele ascunse în dosul cuvintelor”.
Frazeologismele care se referă la situaţii identice sau asemănătoare creează un întreg cîmp de analogii frazeologice. De exemplu, pentru a numi situaţia cînd cineva este norocos diferite limbi utilizează  mijloace expresiv – metaforice : în română (şi nu numai) s-a născut sub o stea norocoasă  ; în rusă родится в рубашке (a se naşte în cămaşă); în franceză : etre né cioffé (născut în coafură, pieptănat) ş.a.
Metaforele pe care se bazează expresiile frazeologice sunt de multe ori diferite , dar conţinutul lor este  analogic. De ex. pentru a reda ideea de „niciodată, ceva care nu va avea loc nicicînd” diferite limbi recurg la mijloace diferite deosebit de expresive: în română la paştele cailor, la sfîntu – aşteaptă , ş.a. ; în rusă когда  рак на горе свистнет (cînd racul va şuiera în vîrful dealului) sau  когда рыба запоёт (cînd peştele va cînta) ş.a.
Întîlnim  şi aşa – numitele paralexeme regionale , adică expresii ce se întîlnesc în mai multe limbi. De ex. a fi cu ochii în patru există într-o formă identică în cinci limbi balcanice : română, aromână, albaneză, neogreacă şi bulgară ; şi alte expresii de acest fel.
Pentru redarea frazeologismelor dintr-o limbă în alta există mai multe procedee, care, însă, trebuie aplicate cu discernămînt, căci o traducere mecanică sau o calchiere nereuşită poate genera confuzii regretabile în textul din limba – ţintă.
Expresiile frazeologice pot fi traduse printr-un frazeologism sau prin alte procedee (în lipsa echivalentelor frazeologice sau analogii ) – traducere nefrazeologică .
[Vlahov, Florin, p. 233 ].
Traducerea frazeologică presupune utilizarea în textul traducerii expresii stabile cu grade diferite de apropiere dintre unităţile limbii – surse şi unităţile corespunzătoare ale limbii – ţintă, de la echivalentul absolut pînă la frazeologismul potrivit. Iar traducerea nefrazeologică , după cum ne spune însuşi termenul, reproduce expresia frazeologică cu ajutorul procedeelor lexicale nu frazeologice. La acest procedeu se recurge cînd într-o situaţie concretă nu se poate găsi echivalentul sau nu se poate găsi procedeul frazeologic. Această traducere avînd în vedere chiar şi posibilităţile compensatorii ale contextului, rar cînd este de valoare : întotdeauna sunt unele pierderi (conotaţie, expresivitate, nuanţe semantice), de aceea traducătorul recurge la acest tip de traducere în cazuri excepţionale.
În general, în procesul traducerii se recurge la cîteva metode de redare a frazeologismelor, dintre cele mai importante sunt:
1.    Echivalenţa
2.    Analogia
3.    Traducerea propriu – zisă
Traducerea nefrazeologică , care mai este numită traducerea propriu – zisă, presupune şi ea cîteva metode:
1.    Traducerea lexicală
2.    Calcul
3.    Traducerea discriptivă

Alegerea metodei potrivite a traducerii frazeologismelor în multe privinţe depinde de locul pe care îl ocupă îmbinarea stabilă de cuvinte în sistemul frazeologic al limbii – sursă şi al limbii – ţintă, după indici diferiţi : metaforici, structura lexico – sintactică, trăsăturilor structurale şi sintactice.
Deci, pentru alegerea metodei sau a procedeului se va acorda o deosebită atenţie, deoarece, după cîte ştim, la baza frazeologismului se află  o imagine, şi „datoria traducătorului este de a păstra intactă această imagine, căutînd cu orice preţ să nu-l lipsească pe cititorul textului tradus de satisfacţia „recepţionării” artistice a frazeologismului”.
[Soloviov, p. 52]
Utilizarea metodei echivalenţei  se poate obţine prin aplicarea procedeelor :
a)    traducerea printr-un echivalent total, de ex. : română a-i lăsa gura apă – rusă слюнки текли; rom. a se face zină – rusă : заря занялась.
Echivalentele totale sunt acele expresii întîlnite în ambele limbi şi care au aceeaşi semnificaţie. Valoarea lor stilistico – expresivă corespunde între ele şi , uneori, chiar cuvintele sunt aceleaşi.
b)   redarea printr-un echivalent parţial, de ex. rom. cot la cot – rus. плечо к плечу ş.a. Echivalentul parţial nu coincide cu expresia din limba - sursă în toate semnificaţiile pe care le poartă această expresie. Un exemplu semnificativ întîlnim la I. Creangă : „De-acu a mai mînca şi răbdări prăjite în loc de ouă .” Această expresie a fost tradusă în limba rusă de E. Zlatova , care a tradus povestea „Punguţa cu doi bani” prin expresia rusească положить зубы на палку. (I. Creangă) . Tot această expresie tradusă de alt autor – S. Moldovan, care a tradus povestea  „Soacra cu trei nurori” a fost redată printr-un alt echivalent : „Ia , răbdări prăjite, dragă cumnăţică” – „кукш с маслом , милая заловушка” (I. Creangă), echivalentul care este mai degrabă total. Echivalentul stilistic este tot o expresie care nu poate fi tradusă. Pentru aceste frazeologisme se găseşte o variantă neutră, de ex. : „ştiu că am tras o durdură bună cătîndu-te” (I. Creangă) – „Здорово намаялись, пока тебя изловили.” (traducător Gh. Perov „Povestea lui Harap - Alb”); „Şi aşa de la o vreme, şi prietenii şi babele, lehemetindu-se,  l-au dat în burduhul dracului...”
(I. Creangă) – „Ну вот мало-помало бабам на селе, да и друзьям Стана всё это порядком падало и махнули они на него рукой и...” (traducere S. Moldovan).
De regulă, echivalentul stilistic, indiferent de context , trebuie să posede o semnificaţie denotativă şi conotativă asemănătoare, adică între expresie nu trebuie să fie deosebiri de ordin semantic, stilistic, metaforic, şi nuanţă emoţional – expresivă, ele trebuie să aibă o structură asemănătoare a elementelor componente , să dispună de un şir de indici lexico – gramaticali asemănători şi o proprietate importantă : lipsa coloritului naţional.
Echivalente stilistice se întîlnesc  mai ales în frazeologia internaţională [Vlahov, Florin, p. 233] : mărul Discordiei, Sodoma şi Gomora, va fi şi pe uliţa noastră sărbătoare, a se spăla pe mîini, etc.
Pentru a păstra mai bine imaginea semantică la traducere vom alege metoda echivalentului semantic, unde e posibil de sigur.
La traducerea operelor artistice găsirea unui echivalent semantic, care să poarte aceeaşi semnificaţie şi aceeaşi culoare stilistico – funcţională ca şi expresia din original este lucrul cel mai potrivit , dar, cu părere de rău, destul de greu de realizat. Echivalente de tipul expresiei frazeologice în limba – sursă – frazeologism în limba – ţintă se întîlnesc mai multe cazul scriitorilor cu un stil popular, cu elemente de expresivitate caracteristice idiomului respectiv. Însă acest procedeu nu este aplicabil în toate cazurile , deoarece unele expresii nu au echivalente frazeologice în altă limbă. De ex. la traducerea poveştilor lui Creangă doar pentru o parte din expresiile frazeologice s-a utilizat procedeul echivalenţei : „(Nevasta) ... celui bogat era pestriţă la maţe şi foarte zgîrcită.” (Dănilă Prepeleac) – „... (жена) богатововедьма-ведьмой и страсть какая скупая. ” (traducător S. Moldovan). „Fiul craiului , văzîndu-se prins în cleşte şi fără nici o putere, îi jură credinţă şi supunere întru toate ...” (povestea lui Harap - Alb) „видя что попался в ловушку”.
Tot acest procedeu s-a utilizat şi la traducerea comparaţiilor : „Atunci dracii s-au împrăştiat iute ca fulgerul, în toate părţile.” (Povestea lui Stan Păţitul)- „Сдовно молнии”; „Hai nu mai sta ca o găină plouată” (Povestea lui Harap - Alb) – „не стой как мокрая курица.” Pentru acest frazeologism „Dicţionarul frazeologic moldovenesc-rus ” dă un frazeologism rusesc, care credem este mai adecvat în acest caz : чуствовать себя как побитая собака. [Soloviov, 1976].
O altă metodă a traducerii frazeologismelor este metoda analogiei, metodă pe larg aplicată şi care este considerată una dintre cele mai bune. Analogia reprezintă cazurile cînd : a) cuvintele expresiilor celor două limbi sunt foarte apropiate ca sens. De ex. despre cineva norocos în diferite limbi avem expresii formate din cuvinte şi noţiuni diferite: rom: s-a născut cu stea în frunte; rusă : родится в рубашке (s-a născut în cămaşă); engleză : be born with a silver spoon in one’s mouth (a se naşte cu lingură de argint în mînă) ş.a.      b) cuvintele expresiilor frazeologice sunt diferite, dar semnificaţie este aceeaşi .   c) are loc o transformare de tip analogic: română : la sfîntu – aşteaptă – rus. : когда рак свистнет на горе (cînd racul va şuiera în vîrful dealului) – engleză : when the moon turn green cheese (cînd luna se va transforma în brînză verde) ş.a.
Această metodă este mai frecvent utilizată decît echivalenţa semantică, mai ales cînd expresia din limba – sursă există în limba  - ţintă : tot o expresie cu aceeaşi semnificaţie.
Posibilitatea de a reda expresiile frazeologice prin analogie cu expresivitatea lor, care nu au puncte comune în limbile sursă, ţintă se explică, în principiu, prin faptul că acestea în marea lor majoritate sunt nişte metafore şterse sau „semişterse” şi sunt percepute inconştient de purtătorii limbii, de ex. în expresia rusească : остатся с носом vorbitorul de limbă rusă  nu vede nici un „nas” , mai ales că nici nu-i sensul lui obişnuit , la fel şi expresia românească a rămîne cu buzele umflate nu are nici o legătură cu „buzele”.
De multe ori astfel de expresii care sunt traduse printr-un procedeu numit traducere  antonimică sau concretizare, generalizare. [Vlahov, Florin, p. 237]. De ex. în franceză : la pelle se moque du fourgon (rîde făraşul de cociorvă); în română : rîde hîrb de oală spartă, în rusă: не смейся горох , мы не лучше бобов (nu rîde mazăre că nu eşti mai bun decît bobul).

La traducerea poveştilor lui Creangă a fost utilizată şi această metodă:

„... n-am încotro : mort-copt            „Хоть кровь из носу,
trebuie să te eu cu mine, dacă          понять тебя надоб, раз
zici că ştii bine  locurile pe aici.”        уж тебе эти места
(Povestea lui Harap – Alb,p. 101)     так хорошо знакомы.

Dicţionarul frazeologic pentru această expresie dă următoarea explicaţie : во что бы не  стало, care , după părerea noastră , este cea mai adecvată pentru expresia din exemplul de mai sus.
      „Celui mai mare îi venea                   Ну  вот пришла пора
vremea de însurat, şi baba,               старшему женится. Погуяв
simţind asta umbla val-vîrtej             это , завертелась старуха
să-i găsească mireasă.”                     балчком в поиске невесты.
(Soacra cu trei nurori, p. 9)
Pentru această expresie frazeologică dicţionarul atestă : носится вихрем; потерять голову credem  că pentru a menţine nuanţele stilistice şi expresive frazeologismul ales de autor este mai adecvat.

„În sfîrşit îşi ia el inima                Наконец собрался с духом
în dinţi ţi se duce la curte...”          и на боярский дом...
(Povestea lui Stan Păţitul, p. 75)

„Vina nu era a lui , şi ce-au            Не его вина, что вышла
căutat pe nas le-a dat.”                   братцам их дурь боком.”
(Capra cu trei iezi, p. 44)

„... nu poţi s-o întorci cu                   „Плечом не повернешь
      umărul, măcar să te pui                       его , хоть разорвись.”
în ruptul capului.”
(povestea lui Harap – Alb, p. 112)

Ia-l de pe capul meu şi-l               Унеси ты моё горе! Брось
zvîrle în cireada boilor şi a               ты петуха в стадо.”
vacilor...”
(Punguţa cu doi bani, p. 29)

„Dar ce Dumnezeu? Parcă                Ну что за чертб словно
au intrat în pămînt.”                         сквозь землю провалились.”
(Capra cu trei iezi)
„...căpetenia dracilor, voind             „... Скараоцкий порешил
a-şi face mendrele ..       в такой день потешится на свой лад.”
(povestea lui Stan Păţitul, p. 67)

„Alt stăpîn în locul meu nu mai         Другой господин на моем
face brînză cu Harap – Alb, cît îi      месте камни не сбросил бы
lumea şi pămîntul.”                    c Белым Арапом во веке веков
(Povestea lui Harap – Alb, p. 115)

Îi venise acum şi lui Dănilă              Пришел и на Данилову
apa la moară.”                                     улицу праздник.
(Dănilă Prepeleac, p. 46)

 Pentru acest frazeologism dicţionarul dă expresiile дождаться удобного случая şi  будет и на нашей улицет праздник, expresie utilizată şi de traducător. (S. Moldovan)

„De-acum du-te pe apa                       Катись, пропадай!
sîmbetei!”
(Ivan Turbincă, p. 167)

„Pentru babă, fata moşneagului    „Для старухи старикова дочь
era piatră de moară în casă...”        что мельничный жернов в
(Fata babei şi fata moşneagului)     горнице...”

Găsirea echivalentelor potrivite în limba ţintă cere ca traducătorul să cunoască bine această limbă, pentru a reda cît mai potrivit toate nuanţele (sau aproape toate) stilistic marcate.
Uneori, traducătorul, negăsind în limba ţintă o expresie adecvată, este nevoit să recurgă la „crearea cuvintelor noi” [Vlahov, Florin, p. 237], alcătuieşte un frazeologism de-al său în sensul celui pe care îl traduce. Dacă această „imitaţie” este acceptată de cititor, înseamnă că traducătorul a reuşit să redee conţinutul şi stilul expresiei care a fost tradusă într-o formă frazeologică.
Frazeologismele individuale, dacă sunt „făcute” cu măiestrie, au aceleaşi caracteristici ca şi expresia frazeologică adevărată, deosebindu-se doar prin aceea că ele nu sunt reproductive. Traducătorul le creează în timpul lucrului său şi este puţin probabil, ca ele să se fixeze într-atît, încît să intre în limbă. Mai precis aici este vorba despre o traducere contextuală. DE ex. :

„... numa-i sclipeau răutăcioasei       ... и глаза у нее загорелись
ochii în cap şi plesnea de ciudă.”    от зависти чуть не лопатся.
(Punguţa cu doi bani, p. 30)

„Mie unui ştiu că nu-mi suflă            Зато мне никто на борщ
nimeni în borş...”                                 дуть не станет.
(Povestea lui Harap Alb, p. 116)

Tot aici la traducerea contextuală , traducătorul poate modifica unele expresii în structura lor, să adauge alţi componenţi cu ajutorul mijloacelor fonetice (rima) ş.a. Această cale poate fi numită traducerea lexico – frazeologică.

Traducerea propriu-zisă presupune următoarele procedee: a) transpunerea lexicală, cînd este păstrat sensul, dar redat sub un alt aspect neutru: b) calcul lingvistic prin care se păstrează şi cuvintele şi forma expresiei; c) traducerea discriptivă, printr-o perifază neutră sau stilistic marcată.
[I. Condrea, P. 63]
Cercetătorii Vlahov şi Florin menţionează tot aceste procedee şi unul nou – traducerea contextuală.
Această metodă este utilizată atunci cînd pentru frazeologismul din limba – sursă nu poate fi găsit altul , echivalent potrivit în limba ţintă.
Traducătorul recurge la procedeul traducerii lexicale atunci cînd sensul frazeologismului nu este cifrat într-atîta , încît să nu poată fi redat cu alte cuvinte în altă limbă. De multe ori această traducere lexicală a expresiei frazeologice este redată printr-o îmbinare liberă, de aceea mai este numită o „traducere liberă”. [Vlahov, Florin, p. 238]
Dar, totuşi, la traducerea lexicală a expresiilor frazeologice, traducătorul trebuie să se apropie de frazeologism, să redee măcar unele elemente ale expresiei traduse.
Asemenea exemple întîlnim la traducerea poveştilor lui Creangă:

Cercaţi voi marea cu degetul     „Ладно, ладно, пытаите море
dar ia să vedem cum îi da de fund?”                               пальцем.”
(Povestea lui Harap Alb. p. 133)

„Numai iaca au început a              „Откуда ни возьмись тучами
curge furnicile cu droaia, cîtă         муравьи собрались. Было их
pulberă şi spuză, cîtă frunză şi       сколько пыли и пепла, травы
iarbă.” (povestea lui Harap Alb,p. 135)     и листьев.

„Începe a ţine de fată ca scaiul       Прилип к девице как
de oaie.”                                          чертополох к овце.”
(Povestea lui Stan Păţitul, p. 82)

„... s-apucă zdravăn cu mîinele        Руками за облака хватился
de torţile cerului, cască o gură cît   рот шире ворот розявил, да
o şură, şi cînd chiuie odată...”           как чикнет.”
(Dănilă Prepeleac, p.42)

Şi încă multe alte cazuri de acestea, uneori reuşite, uneori nu, de ex. :

„Dacă vrei să mai vezi soarele cu   „Если хочешь еще на солнце
ochi şi să mai calci iarbă verde.”смотреть,зеленую траву топать.”
(Povestea lui Harap Alb, p. 102)

Acest frazeologism a fost tradus mot-a-mot în rusă şi după părerea noastră nu este cea mai bună variantă. Sau în exemplul : „... lipseşti dinaintea mea şi du-te unde-a dus surdul roata şi mutul iapa...” (Dănilă Prepeleac, p. 38) – „Изчезни с глаз моих и ступай, куда глухой колесо котил и немой кабылу гнал...”. Această expresie nu este cunoscută vorbitorilor de limbă rusă şi tradusă mot-a-mot îşi pierde din nuanţele sale expresive, şi încă va rămîne de ghicit dacă va înţelege cititorul rus ce a vrut să spună autorul sau nu. Aceeaşi situaţie e şi în exemplul :

Ia coada cu dubala, cumătre lup, „В дубильный чан тебя
că nu-i chip!”                                 куманек.волк!
(Capra cu trei iezi, p. 23)

La acest tip de traducere (traducerea lexicală) deşi nu se utilizează frazeologisme, textul tradus aer conotaţii stilistice evidente, care demonstrează că şi asemenea cazuri expresivitatea poate fi redată, de exemplu:

„... că ne aşteaptă omul         „... а то нас царский слуга ожидает
împăratului cu masa întinsă şi cu   стол покрыл, обьятия раскрыл.”
braţele deschise.”
(povestea lui Harap Alb, p. 127)

Alt procedeu utilizat la traducerea propriu-zisă este traducerea descriptivă. La utilizarea acestui procedeu se obţine, de obicei, un text neutru (în funcţie de stilul general al operei) în comparaţie cu valoarea stilistică a originalului. De exemplu:

„Că doar pe-acolo m-a purtat   „Я туда по своей воле летал
dorul...”
(Povestea porcului, p. 59)

„Las’că v-am găsit eu ac de      „Вот и разделся я с вами.”
cojoc.”
(Povestea lui Harap Alb, p. 128)

„Poat mă mai aşteaptă şi alţii   „Меня может , еще и другие
le dau răvaşe de drum.”                ждут, чтобы благословила я
                                                      их на дорогу.
(Ivan Turbincă, p. 166)
„Ia , acum mai vii de-acasă       „Вот теперь разумно говоришь
fătul meu.”                                           сынокю
(povestea lui Harap Alb, p. 112)

„... norocul îi curgea gîrlă.”        „... разбогател он стократно
(Stan Păţitul, p. 73)                       и тысячекратно

La traducerea exemplelor de frazeologisme , întîlnite în poveştile lui Creangă nu totdeauna s-a găsit expresie cu caracter neutru, deoarece în opera lui Creangă întîlnim foarte multe expresii stilistic marcate. La traducerea exemplelor de mai sus s-a păstrat această particularitate . Se întîlnesc şi multe inovaţii stilistice, care contribuie destul de reuşit la redarea plastică a unor expresii, de exemplu :

„Eu mă las puţin, că mi-a         А я маленько прикорну,
trecut ciolan peste ciolan cu      потому что после вашей
nunta voastră.”                         свадьбы косточка у меня поет.
(Soacra cu trei nurori, p. 10)

„Iedul cel mare şi cui cel       От старшего и среднего житья
mijlociu dau prin băţ de         не было.”
obraznici ce erau...”
(Capra cu trei iezi, p. 17)

Traducerea frazeologismelor printr-o sintagmă neutră ştirbeşte , bineînţeles , din expresivitate:
„Apoi, dă, tată, cum a dat        Да уже как привелось,отец.
tîrgul şi norocul.”
(povestea lui Harap Alb, p. 97)

Un procedeu la care se recurge foarte des este calchierea – „cea mai tipică influenţă a unei limbi asupra alteia, fiindcă, practic, cuvintele pot fi sau calchiate sau împrumutate. Situaţia frazemelor se  deosebeşte într-o anumită măsură, fiindcă ele se împrumută foarte rar, trecînd dintr-o limbă în alta mai mult pe calea calchierii. Aceasta este cauza principală care a determinat faptul că majoritatea calcurilor din compartimentul lexicului sunt cele frazeologice.”
[A. Pălii , p. 81]
Acest procedeu constă în păstrarea fidelă a sensului , dar mai ales forma expresiei sau îmbinării de cuvinte în original. Sintagmele calchiate sunt, de obicei, cele „făcute”, despre care s-a vorbit mai sus. Partea negativă a acestui procedeu constă în faptul că la calchiere frazeologismele îşi pierd din expresivitate şi chiar semnificaţie, de exemplu:

„... juruieşte-i cerul şi pămîntul.”  что хочешь пообещай-
                                                        хоть небо,хоть землю.
(Stan Păţitul, p. 83)

„Бабка же, завалившись спать   „Baba, care se culcase odată
вместе с курами...                        cu găinile...”
                   (Soacra cu trei nurori, p. 11)

Dacă autorul folosea , în primul exemplu, în locul „хоть небо, хоть землю” expresia care este şi în limba rusă „сулить  золотые горы  , textul îşi păstrează expresivitatea  sa din limba – sursă.
Aici calcul nu şi-a atins scopul comunicării şi nu este transparentă pentru cititori. Cititorii ruşi nu cunosc expresia „обещай небо и землю” .
DE multe ori se calchiază frazeologisme , obţinîndu-se expresii, care stîrnesc zîmbetul , de exemplu în condiţiile Republicii Moldova deseori se întîlneşte expresia calchiată потенул цепленок сна de la frazeologismul  a trage un pui de somn sau зеленые кони на стену pentru expresia frazeologică cai verzi pe pereţi şi altele .
Aici fidelitatea în traducere nu este lucrul cel mai bun. De aceea a fost formulată şi cunoscuta butadă : „Traducerea ca şi femeia – dacă-i fidelă nu-i frumoasă şi dacă-i frumoasă nu-i fidelă.”
În cazul cînd calchierea  se realizează cu măiestrie , cititorul nu realizează caracterul artificial al frazeologismului , de exemplu:

Bună să-ţi fie inima, cumătre    Да будет добром сердце твое
   cum ţi-e căutătura.”                  как добр твой взгляд.
(Capra cu trei iezi, p. 23)

„... mă Chirică ce spui tu?        Да ты что несешь – то, Кирикэ?
parcă pentru asta mi-aş pune    За свою жену я голову на заклад
capul la mijloc.”                        положу.
(Stan Păţitul, p. 83)

„Şi pe la cîntatul cucoşilor...”   Когда запели петухи.”
(Povestea lui Harap Alb, p. 112)

„Dar să ştii că eu dorm             Но знай сон мой заячий...
iepureşte!”
(Soacra cu trei nurori, p. 10)

Dacă se aplică în mod judicios şi raţional procedeul calchierii frazeologice este păstrat caracterul figurat al frazeologismului. Prin urmare, „folosite cu iscusinţă şi la locul cuvenit, calcurile frazeologice ajută la realizarea unei traduceri de o înaltă ţinută artistică.” [Soloviov, p. 52]. Dar oricît nu s-ar spune că calchierea nu este un procedeu bun , totuşi putem afirma că ea constituie „o posibilitate de completare a „celulelor libere” , ce prezintă invintalul potenţial al sistemului fiecărei limbi.” [Soloviov, 1968, p. 28]
Prin urmare, calcurile sunt acceptabile numai atunci, cînd limba are  nevoie de ele, adică în cazul în care nu dublează mijloace originale de exprimare.
Calchierea frazeologică constă din trei operaţii [Soloviov, 1968, p. 108], care formează un tot unitar şi se presupun reciproc: 1) traducerea părţilor componente ale modelului ; 2) formarea complexului sonor al calcului din materialul folosit pentru traducere; 3) imitarea raportului semnificant: semnificat al modelului.
Deci, calcul frazeologic reprezintă frazeologismul creat artificial în laboratorul traducătorului. Dar nu orice calc frazeologic, realizat mecanic add litteram poate fi calificat drept bun.
O serie de calcuri făcute nu chiar bine, după părerea noastră, se întîlnesc în traducerile poveştilor lui Creangă:

„... nu cumva să-ţi iasă vreo    „...того и гляди, зверь наподает,
dihanie ceva înainte să-ţi         и тропу жизни твоей оборвет.
scurteze cărările.”
(Povestea lui Harap Alb, p. 98)

După ce umblă ea nu se       Нет, не проглотить ей того, на
mănîncă.”                                что разевает!
(Povestea porcului, p. 62)

„... în ciuda Spînului, ca să-i   „...безбородому назло, чтобы           
punem venin pe inimă.”           сердце у него ядом облилось.
(Povestea lui Harap Alb, p. 119)

„... că tare mi-i negru înaintea    потомучто в глазах у меня и
  ochilor.”                                      так темно.”
(p. 114)
„Ia mai îngăduiţi oleacă, măi...   „Потерпите маленько...
că doar nu v-au ras şoarecii în     Не мыши у вас начевали в
pîntece.”                                       желудке.
(p. 122)

„... numai Cel-De-Sus ştie cît    „Один господь всевечный знает
am tras de cînd mama care m-a сколько мне перетерпеть с того
făcut a pus mîinele pe piept.”     дня как сложила я своей     
                                                    матушке руки на груди.
(Fata babei şi fata moşneagului, p. 148)

„... nici somnul nu-l fura, era      „...сон его не брал-так плохо
cum e mai rău.”                            было ему.
(Stan Păţitul, p. 81)

„... dar acum apucase a cînta      „Да уже курица в дом петухом
 găina în casa lui...”                       поет...
(Fata babei şi fata moşneagului, p. 146)

Dar avem şi calchieri bune , efectuate cu măiestrie încît nu se observa caracterul lor artificial:

„Unii zic aşa că femeia-i sac         Вот одни говорят, что жена
fără fund.”                                     это бочка бездонная.”
(Povestea lui Stan Păţitul, p. 66)
Că mi-aţi scos peri albi de cînd    а то уже я поседел от вас.
aţi venit.”
(Povestea lui Harap Alb, p.138)

„... că te-am şters de pe faţa           „... а не то сотру тебя с лица
pămîntului.” (p. 102)                        земли...

„Cînd v-a întreba pe voi, să daţi      А спросит, все на меня
 vina pe mine şi...”                            валите.
(p. 13)

„Fă cum ştii, numai să nu ne bagi    „Делай, как знаешь только
şi pe noi în belea.”                             нас не впутывай.
(p. 13)

„... şi-i era drag ca ochii din cap.”  и полюбил  его луще глаза
                                                                своего.
(Stan Păţitul, p. 73)

Deci, calchierea iscusită poate fi acceptată ca o traducere bună. Uneori cititorul nici nu poate să-şi dea seamă e un frazeologism autentic sau îi un calc frazeologic.
Calchierea mai este numită traducere literală sau textuală. Uneori această traducere este utilizată ca o completare a redării frazeologismului prin analogie, de ex. :
„şi nu-mi tot spuneţi cai verzi pe       „... да не морочьте мне
pereţi...”(p. 88)                                 голову всякой ерундой...

„Iar cauţi sămînţă de vorbă, măi       „Сново семя разговора
Buzilă?” (p. 130)                               ищещь?”

„Ei las’că ţi-oi da eu ţie de               „Вот задам я тебя жару.”
de cheltuială, măi crestatule...”
(p. 28)

Calchierea expresiilor metaforice ne permite să sesizăm imaginea din frazeologismul din original, de ex.:

„... un stăpîn ca pîinea cea bună...” „Хозяин у тебя
                                                          ноидобрейший!
(p. 77)

Un alt procedeu întîlnit la traducere este omiterea frazeologismului în cazuri cînd acestea nu se opt traduce. Astfel, de cazuri observăm şi în traducerea poveştilor lui Creangă:

„Dar calul n-o mai întreba de ce   ... но не стал ее спрашивать
e cojocul, se repede...”                     конь, кинулся...
(povestea lui Harap Alb, p. 106)

„De aceea fuge lumea de dînsul     „поэтому все бегут, когда
de-şi scoate ochii...”                        он появляется.
(p. 108)

„Şi nenorocita, ieşind cu nepus în   „И бедняжка вышла,
masă şi necăjită că vai de ea...”        несчастная...”
(Povestea porcului, p. 61)

După cîte observăm  în unele cazuri cînd expresia este omisă textul îşi pierde din nuanţele sale expresive, de exemplu în cazul primului exemplu nu este clar ce întreabă calul (în traducerea exemplului). Aceeaşi situaţie este şi în exemplul doi. Textul românesc este mai expresiv, ia traducerea rusească a pierdut această caracteristică, traducătorul dînd o variantă neutră.
Expresia cu nepus în masă este întîlnită şi în altă poveste – povestea lui Harap Alb, transpusă în rusă de un alt traducător - G. Perov care a fost tradusă printr-un cuvînt neutru „поспешно” :
„ Şi văzîndu-se el (împăratul Roş) cuprins de aşa cruzime, s-a sculat cu nepus de masă...” (p. 135) -  Чуствуя зуд вуд во всем теле, поспешно поднялся царь с постели ....  ”(p. 104)





                 TRADUCEREA IDIOMELOR

O problemă deosebită pe care o întîlneşte traducătorul este redarea idiomelor dintr-o limbă în alta. După cum am spus mai sus idiomele au la origine un fapt istoric autentic, în procesul dezvoltării limbii ele au căpătat un sens generalizator şi apare în limbă doar cu sensul figurat. Ele se întrebuinţează ca un tot întreg şi vorbitorul n-are posibilitatea de a schimba locul elementelor componente. Aceasta a şi generat probleme întîlnite la redarea lor în altă limbă. Deci, una din particularităţile idiomelor constituie „intraductibilitatea lor” sau „intraductibilitatea sensului lor literal”.
[Fiodorov, p. 161]
Traducerea literală idiomelor este neacceptată deoarece elementele componente şi-au pierdut sensul lor iniţial, utilizîndu-se doar sensul figurat al întregului idiom.
Pentru idiomele unei limbi pot să corespundă după sens idiome întregi din alte limbi, care pot să servească drept o traducere a lor şi care nu corespund, desigur, cu sensul cuvintelor din dicţionar, sensul primar a cuvintelor componente a idiomului, de ex. : engl. „it rains cats and dogs” (ploaie torenţială), franceză „il pleuts des hallebrdes” (tot despre ploaie torenţială), ; rom  toarnă ca  cu găleata”; sau printr-o îmbinare liberă de cuvinte, de ex.: engl. : „cat my dogs!”.
Încă o posibilitate firească din punct de vedere semantic constituie expresiv, cuvinte, îmbinări libere sinonimice cu idiomul, de ex.: a tăia frunze la cîini, a bate apa în piuăa trîndăvi, a nu face nimic ;
Dar trebuie să avem în vedere că între idiome şi expresiile metaforice sunt cazuri de caracter intermediar, care prezintă un grad mai mic de „sudare” a elementelor componente, decît un idiom „autentic” şi mai mult decît o expresie metaforică. De aceea idioma, mai bine spus sensul idiomei, este redat printr-o expresie metaforică, de ex.:

„D-apoi nu ştiţi că mătuşa-i    Вы же знайте, что наша тетушка
moartă de cînd lupii albi şi s-a  давно умерла, и в прах
făcut oale şi ulcioare, sărmana” обратилась, бедняжка.
(Capra cu trei iezi, p. 19)

Găsirea sinonimului idiomului face posibilă traducerea acolo în original avem un cuvînt lipsit de nuanţe caracteristice idiomelor, dar condiţiile contextului în găsesc loc.
Idiomele la fel ca şi expresiile metaforice sunt utilizate , mai ales, în literatura artistică, pentru a reda vorbirea populară. Deci, multe idiome vom întîlni în opera marelui nostru povestitor Ion Creangă, deoarece, după cum s-a mai spus mai sus, opera sa este scrisă într-un limbaj popular, iar tezaurul frazeologic popular, din care fac parte şi idiomele, s-a format, mai ales, în limbajul popular. Dar cele mai multe expresii , vorbe cu tîlc, idiome, proverbe, zicători şi altele întîlnim, în primul rînd în folclor.
Idiotismele întîlnite în poveştile lui Creangă au fost traduse în mod diferit, deoarece după cum am mai spus ele ocupă primul loc prin intraductibilitatea lor.
Idiome redate printr-o traducere neutră:

„Atunci, voi vă faceţi moarte-n   Вы знать ничего не знаите
păpuşoi, să nu spuneţi nici laie    и  ведать не ведайте.
nici bălaie.”
(Soacra cu trei nurori, p. 15)

Aici avem mai degrabă o traducere a sensului idiomului.

„Pentru babă, sita nouă nu mai  Новому ситу на гвозде висеть
avea loc în cui.”                           нечего.
(Soacra cu trei nurori, p. 10)

În acest exemplu avem o traducere pur lexicală, care deşi este bună, totuşi şi-a pierdut din semnificaţia sa din original şi încă nu se ştie dacă cititorul rus va înţelege sensul expresiei:

Exemplu:
„Se vede că mi s-a apropiat funia„Видать конец мне приходит
la par.”
(povestea lui Harap Alb, p. 118)
tot a fost tradus printr-o expresie neutră sensul idiomului, care va fi înţeleasă de cititorul rus.
Un idiom întîlnit în povestea „Ivan Turbincă” a fost tradus în rusă tot printr-un idiom, care, după părerea noastră nu este  adecvat contextului:

„Dar se vede că pînă acum le-a   „Видать...Нашла коса на
fost şi lor văleatul.”                       камень.”
(p. 157)

Pentru Нашла коса на камень- dicţionarul frazeologic român-rus dă expresia a-şi găsi naşul, expresia crengiană aer ca sens „pînă acum au avut de trăit , le-a sosit sfărşitul şi deci, idiomul rusesc nu este adecvat pentru cel din original.
O altă problemă la traducere constituie comparaţiile – expresiile comparative. Un rol important la traducerea acestor comparaţii „tradiţionale” îl joacă imaginea care stă la baza acestui frazeologism, care trebuie  redată împreună cu coloritul naţional şi în unele cazuri cu foarte multe conotaţii.
La Creangă întîlnim un şir se frazeologisme – comparaţii, care au fost traduse în mod diferit. Cel mai bine ar fi traducerea imaginii tot printr-o imagine asemănătoare, dar uneori această traducere poate pierde din acele caracteristici cunoscute de vorbitorii limbii – surse sau această imagine poate avea o legătură simbolică. De ex. , în română vom spune „cîntă ca o priveghetoare”, iar vorbitorilor de limbă rusă li este cunoscută expresia „поет как жаворонок” (cîntă ca o ciocîrlie).
În povestea lui Harap Alb întîlnim un exemplu de traducere a imaginii prin imagine:

„Căci era (fata împăratului) boboc  Была она, как бутон
de trandafir în luna lui mai.”            майской розы.”
(p. 141)

„... tremurînd ca varga de frică.”     „... задрожал как лозинка
                                                          на ветру...
(p. 68)

O altă posibilitate este substituirea imaginii din limba sursă cu una obişnuită din limba – ţintă, de exemplu.

„Mă babă, mănînci ca în tîrgul      „Слушай, баба, у тебя что ни
lui Cremene.”                                  день, то масленица.
(p. 27)

Expresia rusească este cunoscută vorbitorilor ruşi astfel traducătorul a redat originalul în aşa mod, ca să fie înţeles de cititorul rus , dar să fi tradus mot-a-mot nu era să fie înţeles ce-i cu tîrgul şi cine-i Cremene.
Un alt procedeu la traducerea frazeologismelor – comparaţii este renunţarea la traducerea frazeologică şi înlocuirea unităţii traduse cu o comparaţie liberă, printr-o metaforă ş.a. , de ex. :

„... şi apoi iese iute ca scînteia   Пробежал ... словно искорка
şi se duce...”                                и ...
(p. 69)

„Mă roagă, nebunii de-a lui,       
cîte-n lună şi în stele...”
(p. 125)

„... şi rodea în nurori, cum roade
cariul în lemn.”
(p. 14)

Ultimul exemplu reprezintă o calchiere nu chiar reuşită.
Exemplul de mai jos a fost tradus printr-o expresie care poartă aceeaşi semnificaţie ca şi originalul, şi are aceleaşi nuanţe expresive:

„... şi să îngrijeşti de calul meu
ca de ochii din cap...”
(p. 103)

Iar în următorul exemplu printr-o expresie liberă, neutră :
„... gura babei umbla cum umblă 
meliţa...”(146)

Unele au fost calchiate unde mai bine , unde nu prea (le-am expus mai sus).
Frazeologismele – epitete au fost redate tot prin epitete:

„Cu Spînul tot am dus-o cum am 
dus-o cîine-cîineşte pînă acum.”
(p. 118)

„Moşneagul , fiind un gură-cască  „Старик был размазня        
... se uita la coarnele lui.”                размазней...”
(p. 146)

„... sunt dobitoace, care trebuie     „Если диких зверей не
ţinute în frîu...”                               держать в узде...
(p. 104)
        „... parcă nu te-aş fi crezut aşa      „... никогда не думала что
slab de înger...”                               ты такой малодушный.
(p. 111)

Repetiţiile au fost traduse în mod diferit:
- printr-un cuvînt:

„Atunci se ie tiptil-tiptil pe       Крадучись пробирался он по
urma ei...”                                    следу...
(p. 68)

- printr-o expresie liberă :

„ şi tot cercînd el ba ici, ba        Но уж больно упрямый  был
colea, ...”                                     чертенок-повсюду шастал...
(p. 68)

O serie de frazeologisme au fost traduse printr-un cuvînt, redînd sensul expresiei. Aici este utilizat procedeul explicării ; de exemplu:

„Atunci lui Ipate i s-a suit tot     Проснулся Ипат на зорьке
părul în vîrful capului de frică.”  и обомлил.”

„Părinţii fetei...o dau cu mîneci largiотдали ему дочь свою.”
(p. 82)

„... i se aprind lui Ipate al nostru  ... Влюбился наш Ипат –
călcîile                                         дальше некуда!
(p. 79)

„Ştiu că am tras o durdură bună   „Здорово намаялись, пока
căutîndute .”                                    тебя изловили.”
(p. 137)

„Harap Alb, mai prinzînd oleacă  „Белый Арап,
la inimă...”                                     приобродившись немного.”
(p. 106)

„Aici se află Făt-frumos pe care   „Туд живет Фэт-Фрумос,
îl cauţi tu de-atît amar de vreme.”  кого ты искала так долго.
(p. 60)

Traducătorul dă o variantă neutră , explică sensul expresiei , astfel cititorul de limbă rusă înţelege ce are în vedere autorul originalului.
Deci, după cum am văzut , pentru o traducere bună trebuie să se aleagă metoda sau procedeul de traducere cel mai adecvat, pentru ca textul să fie recepţionat în acelaşi mod atît în original cît şi în traducere.

















                                CONCLUZII

Asemănarea exterioară a traducerii cu originalul încă nu este o mărturie că această traducere este de bună calitate. Doar există atîtea  opere care în original îi fac pe cititori „plîngă tînguitor” , dar la o traducere „absolută”, literală apare ca o înşirare de cuvinte fără sens. Deci, sarcina traducătorului, după cum am văzut mai sus, este de a nu lipsi pe cititor de plăcerea „recepţionării” textului tradus.
O serie de probleme cu care se ciocneşte traducătorul apar, mai ales, la redarea frazeologismelor dintr-o limbă în alta, deoarece fiecare limbă are expresii specifice doar ei. Totuşi întîlnim cîteva expresii frazeologice care au aceeaşi formă şi semnificaţie în cîteva limbi. De ex. a fi cu ochii în patru se întîlneşte în mai multe limbi balcanice : română, aromână, albaneză, bulgară şi neogreacă.
Astfel, pentru o interpretare cît mai bună a textului este necesar ca traducătorul să posede cunoştinţe şi abilităţi în mînuirea mijloacelor de exprimare.
La analiza exemplelor pe care le-am adus în lucrare am observat că unele au fost traduse conform mesajului din original, cu toate conotaţiile , adică s-a găsit un echivalent stilistic total sau parţial, dar şi cazuri cînd traducătorul a folosit un echivalent în limba rusă, care nu este potrivit. De asemenea se întîlnesc cazuri de calchiere greşită, traducînd expresia fidel şi păstrînd forma ei exterioară :

„...что хочешь пообещай-    „... juruieşte-i cerul şi pămîntul.”
хоть небо, хоть землю.                                         (p. 83)

Unele frazeologisme nu au fost traduse în nici un fel, pur şi simplu, au fost omise, dîndu-se o variantă neutră textului şi nu cea expresiv – stilistică din original. Astfel, textul îşi pierde din semnificaţie, expresivitate şi din coloritul stilistic. Asemenea cazuri nu sunt multe.

„De aceea fuge lumea de dînsul  „Поэтому все бегут , когда он
de-şi scoate ochii...”                      появляется.

În restul cazurilor frazeologismul a fost tradus în rusă fie printr-un echivalent total sau parţial, traducerea considerîndu-se cea mai bună , fiindcă echivalentul rusesc exprimă toate nuanţele stilistice, fie printr-o expresie neutră sau chiar printr-un singur cuvînt, de ex. :

„... şi pe urmă se aşterne  pe somn  „... да как захрипел, что
şi de unde începe a mîna porcii la jir.”               держись.”
(p. 113)

„Bieţii boişorii mei s-au dus ca    Пропали мои бычки.”
pe gura lupului.”
(p. 36)

Deci, un traducător iscusit trebuie să cunoască tezaurul frazeologic atît al limbii – surse cît şi cel al limbii – ţinte, pentru a găsi varianta cît mai adecvată textului din original, să aleagă procedeul sau metoda de traducere cea mai bună într-un caz sau altul ca să poată „imite” originalul.

















                             BIBLIOGRAFIE

1.    Avram M.  Gramatica pentru toţi - Bucureşti, 1986
2.    Boroianu C. Conceptul de unitate frazeologică: tipuri de unităţi în : Limba şi Literatura , 1974, nr. 4
3.    Colţun Gh. Aspecte ale frazeologiei limbii române – Chişinău, 1997
4.    Colţun Gh. Asupra corelaţiei dintre expresiile frazeologice şi părţile  de vorbire – în : Cercetări de limbă şi literatură moldovenească – Chişinău, 1984
5.    Colţun Gh. Frazeologia limbii române – Chişinău , 2000
6.    Colţun Gh. Studiu de stilistică frazeologică – Chişinău , 2001
7.    Condrea I. Comunicarea prin traducere – Chişinău, 2001
8.    Constantinescu –  Dobridor  Dicţionar de termeni lingvistici – Bucureşti, 1998
9.    Corlăteanu N. Limba moldovenească contemporană - Chişinău, 1977
10.                 Corlăteanu Melniciuc I.  N. Lexicologia – Chişinău – 1992
11.                 Dicţionar frazeologic român – rus – Chişinău , 1996
12.                 Dimitrescu F. Locuţiuni verbale în limba română – Iaşi, 1997
13.                 Dimitrescu C. Gramatica limbii române explicate – Iaşi, 1984
14.                 Iordan I. Limba română contemporană – Bucureşti, 1956
15.                 Iordan I. Stilistica limbii române – Bucureşti, 1975
16.                 Iordan I. Robu V. Limba română contemporană – Bucureşti, 1978
17.                 Greimas Algirdas Julien  Proverbele şi dictoanele în : Greimas A. Despre sens. Eseuri semiotice – Bucureşti, 1975
18.                 Melniciuc I. Intensitatea calităţii în construcţii frazeologice – în : Probleme de stilistică şi teorie a traducerii – Chişinău, 1972
19.                 Melniciuc I. Superlativul în limba română – în : limba moldovenească – Chişinăi, 1981
20.                 Mounin J. Les problemes theoriques de la traduction – Paris, 1963
21.                 Nica D. Locuşiuni substantivale în limba română – în : Limba română, 1963, nr.5
22.                 Philippide Al. Gramatica elementară a limbii române – Iaşi, 1984
23.                 Philippide Al. Principii de istoria limbii – Iaşi, 1984
24.                 Ponomariuc V. Unităţi frazeologice moldoveneşti de diferite origini – în : Probleme de lingvistică – Chişinău, 1988
25.                 Popescu I. Cuvinte înaripate – Chişinău , 1981
26.                 Sirul A. Probleme de traducere a frazeologismelor în : Cultivarea limbii – Chişinău , 1977
27.                 Soloviov V. Note despre traducerea frazeologismelor în Cultivarea limbii – Chişinău, 1977
28.                 Soloviov V. Calchierea frazeologismelor figurate  - în : Probleme de lexicologie şi lexicografie – Chişinău, 1968
29.                 Soloviov V. , Soloviova V. Dicţionar frazeologic moldovenesc – rus – Chişinău, 1976
30.                 Soloviov V. Frazeologia moldovenească ca disciplină lingvistică – în: Anale ştiinţifice – Chişinău, 1955
31.                 Vinogradov V.V. Основные типы фразеологических единиц в русском языке – Moscova , 1973
32.                 Vlahov S., Florin S. Непереводимое в переводе – Москва, 1986
33.                 Соловьов В.П.  К вопросу об сочетаниах в современном молдавском языке – Москва , 1952
34.                 Федоров А.В. Основы общей теории перевода – Москва, 1983
35.                 Чуковский П. Высокое искусство – Москва, 1988
36.                 Ларин Б.А. Очерки по фразеологии – Москва , 1977

                             
                           IZVOARE LITERARE

1.                     Creangă I. Poveşti. Amintiri din copilărie. Povestiri – Chişinău, 1996
2.                     Крянгэ И. Избранное. – Кишинев, 1977

traducerea efectuată de :
Soacra cu trei nurori – S. Moldovan
Capra cu trei iezi – G. Perov
Punguţa cu doi bani – E. Zlatova
Dănilă Prepeleac – S. Moldovan
Povestea porcului – I. Semenov
Povestea lui Harap Alb – G. Perov
Povestea lui Stan Păţitul – I. Semenov
Fata babei şi fata moşneagului – I. Semenov
Ivan Turbincă – G. Perov





Comentarii