Receptia
senzoriala este o forma specifica de realizare a comunicarii noastre cu lumea
externa, a carei functionare incepe chiar inainte de nastere, cand devine
posibila formarea unor reflexe conditionate la agenti mecano-acustici si
termici din mediul extern.
Din
punct de vedere structural, senzorialitatea pune in evidenta doua componente
mari: Senzatia si Perceptia.
Senzatia
este primul nivel psihic de prelucrare , interpretare si utilizare a
informatiei despre insusirile obiectelor si fenomenelor lumii externe si despre
starile mediului intern. Ea este sursa primara a cunostintelor si constituie
atat punctul de pornire, cat si cel de sosire in intregul demers al cunoasterii
psihologice, procesele psihice zise superioare trebuind a fi studiate si explicate
prin descompunere si reducere la senzatii.
*****
In
lumina multor explicatii si teorii date de-a lungul timpului, se desprinde
urmatoarea definitie generala a senzatiei : Senzatia este reflectarea
activ-selectiva a insusirilor particulare si singulare ale stimulilor modali specific in
forma unui cod imagine. Continutul ei furnizeaza o informatie secventiala,
fragmentara despre obiectele si fenomenele perceptibile.Ea nu permite
identificarea acestor obiecte si fenomene, ci doar discriminarea lor in
interiorul uneia si aceleiasi insusiri - intensitate, durata, greutate,
temperatura, etc.
Analiza
senzatiei trebuie sa ia in consideratie interactiunea factorilor externi si a
celor ce tin de de organizarea si « functionarea » subiectului.
Sensibilitatea si legile ei
Sensibilitatea
reprezinta premisa biofiziologica a capacitatii de a avea senzatii.
Sensibilitatea
este considerata totusi ca “o proprietate a organismului de a receptiona
factorii indiferenti, de a stabili un raport cu sens intre ei si cei
conditionati ”(Zlate).
De
aceea interpretarea posibilului suport organic al senzatiilor a fost
intotdeauna mai dificila. Ea implica incontestabil structuri si retele neural
reflexogene de excitatie bine determinate anatomic; dar ele de fiecare data mai
presupun unele structuri de suport functionale, mai greu identificabile in
acest fel.
Pentru
psihologi producerea sensibilitatii este o functie dependenta de motricitatea
care o faciliteaza. Relatia dintre sensibilitate si motricitate se situeaza la
doua niveluri: la cel macrosistemic care vizeaza relatia organism -mediu si la
nivelul microsistemelor al analizatorilor. Sensibilitatea se formeaza si se
perfectioneaza in cursul vietii in stransa legatuara cu motricitatea la nivelul
tuturor modalitatilor senzoriale.
Cu
nimic diferit de excitabilitatea sau iritabilitatea, senzatiile si
sensibilitatea se raporteaza in mod egal
si au ca suport o activitate a sistemului nervos central. Poate sa fie invocat
deseori sinestezic si sistemul endocrin, precum si alte organe si tesuturi
(hepatic, muscular, etc.) ; Cu deosebirea ca doar procesele psihice
proprii sensibilitatii corespund totusi unui nivel de reflectare superioara,
sunt expresia unui nivel adaptiv ce depaseste nemijlocitul raport
organism-mediu, pentru a cuprinde ansamblului raporturilor functionale
cognitiv-conative subiect-obiect.
Aparitia
sensibilitatii introduce in relatia organism-mediu o functie noua, cea a
semnalizarii, care consta in aparitia unei legaturi si a unui transfer de
semnificatie de la stimulul biologiceste necesar (neconditionat ) la stimulul
neutru (conditionat).
Realizrea
functiei sensibilitatii si a semnalizarii au reclamat si forma -
rea unor mecanisme
adecvate. Asa s-au desprins si s-au diferentiat, treptat, in cursul evolutiei
filogenetice, structuile receptoare si cele neuronale.
In
organizarea si functionarea sensibilitatii si a structurilor senzoriale, o data
cu aparitia omului, se va impune un principiu nou. Este vorba de principiul
aferentatiei dominante individuale : la fiecare individ, in functie de
particularitatile organizarii sale interne sale interne si ale contextulii
socio-cultural in care traieste, din multimea initiala a modalitatilor
senzoriale se va desprinde si se va impune ca dominant auna anume.
La
animale, aferentatia dominanta este o caracteristica a speciei.
Deosebirea
intre sensibilitatea omului si cea a altor animale va consta si in directiile
de perfectionare :
----- la animale, perfectionarea
se va realiza in intensiune si unidimensional ;
----- la om, aceasta
se va realiza in extensiune si global.
In
final, ceea ce marchiaza deosebirea intre cele doua sensibilitati rezida in
baza obiectiva de conditionare :
***sensibilitatea
animalelor s-a dezvoltat si functioneaza
doar in raport cu influentele si stimulii mediului natural ;
***sensibilitatea
omului se diferentiaza si se perfectioneaza si in raport cu influentele si
stimulii mediului socio-cultural. Gratie acestei instrumentari socio-culturale
, se amplifica atat rezolutivitatea mecanismelor de prelucrare-integrare a
iformatiei extrase, cat si caracterul activ si meditat al senzatiei.
Asadar,
sensibilitatea este diferentiata, inalt specializata si distribuita pe
modalitati in cadrul diversilor analizatori. Toate aceste modalitati, pe langa
particularitaile proprii, pun in
evidenta existenta unor trasaturi si legi generale comune :
a)toate
se prezinta in forma continuumui, delimitate la extremitati de pragul absolut
superior (intensitatea maxima a stimulului) si de pragul absolut inferior
(intensitatea minima a stimulului) ;
b)in
interiorul continuumului, intre cele doua praguri absolute ;
c)dinamica
si functionarea tuturor formelor modale de sensibilitate, se subordoneaza
actiunii a trei categorii de legi :
1.psihofizice ;
2.psihofiziologice ; 3.socio-culturale.
Legile psihofizice ale
sensibilitatii se refera la raportul dintre intensitatea fizica a stimulului si
nivelul sensibilitati, respectiv al senzatiei.Ele au fost descoperite si
studiate in cadrul psihofizicii clasice.
Prima lege se
aplica pragurilor absolute, pe cand cea de-a doua reglementeaza pragurile si
sensibilitatea diferentiala.
Legile psihofiziologice ale sensibilitatii
exprima dependenta nivelului si dinamicii acesteia de fenomenele care au loc in
organizarea interna a subiectului, inainte si in timpul receptionarii
stimulului modal specific.Esentiale sunt : legea adaptarii, legea
contrastului, legea sensibilizarii si depresiei, legea sinesteziei si legea
oboselii.
Legea
adaptarii exprima caracterul intrinseg dinamic al sensibilitatii, deplasarea in
sus sau in jos a pragurilor absolute si diferentiale sub actiunea prelungita a
stimulului sau in absenta acestuia.
Legea
contrastului exprima cresterea sensibilitatii ca efect al interactiunii
spatio-temporare a excitantilor de intensitati diferite, care actioneaza
simultan sau succesiv asupra aceluias analizator.Corespunzator, vom avea doua
tipuri de contrast : simultan si succesiv.
Cel
simultan consta, fie in accentuarea reciproca a claritatii si pregnantei
stimulilor prezentati in acelasi moment in campul perceptiei, fie in
accentuarea stimulului principal sub influenta stimulilor de fond.Contrastul
simultan are o sfera de manifestare mai redusa decat cel succesiv ; este
greu de obtinut in cadrul sensibilitatii gustative si olfactive si slab
exprimat in cadrul celei auditive.
Contrastul
succesiv consta in cresterea acuitatii perceptive (a nivelului sensibilitatii )
in raport cu un stimul prezentat la scurt timp dupa actiunea mai indelungata a
altui stimul de aceeasi modalitate, dar diferit dupa intensitate.El se
evidentiaza in sfera tuturor modalitatilor senzoriale.
Asatazi,
se considera ca in structura fiecarui analizator exista retele neuronale
specializate in crearea si accentuarea contrastelor.
Acestea
se regleaza la diferite niveluri si, in functie de sarcina perceptiva sau de
caracteristicile fizice si statistice ale stimulilor, emit doua categorii de
semnale : de sensibilizare a unor neuroni (senzitivi) si de inhibare
a altora.
Legea
sensibilizarii si depresiei exprima cresterea sau
scaderea sensibilitati in cadrul unui analizator, fie ca urmare a interactiunii
diferitelor campuri receptoare proprii, fie ca urmare a interactiunii lui cu
alti analizatori.
Modificarea
sensibilitatii pe fondul interactiunii analizatorului este un fenomen frecvent
si usor de observat.
Legea
sinesteziei exprima acea interactiune intre analizatori, in cadrul careia
calitatile senzatiilor de-o anumita modalitate sunt transferate senzatiilor
de-o alta modalitate.
Legea oboselii
exprime faptul ca analizatorii fiind sisteme care functioneaza pe baza de
consum de energie stocata in structura lor, iar aceasta energie fiind
cantitativ limitata sunte supusi fenomenului de oboseala.
Legile socio-culturale ale sensibilitatii exprime dependenta organizarii si functionarii mecanismelor senzoriale ale
omului de particularitatile stimulului, sarcinilor, formelor de activitate si
etaloanelor pe care le genereaza in mediul socio-cultural. Daca legile
psihofizice si cele psihofiziologice sunt generale, legile socio-culturale sunt
proprii numai sensibilitatii omului.
La
om, devine obligatoriu, ca in analiza sensibilitatii, pe langa componentele si
formele primare, sa se adauge componente si forme secundare. Asa avem de pilda,
sensibilitatea muzicala, sensibilitatea fonematica, sensibilitatea culturala,
sensibilitatea cromatica diferentiala.
Se
poate indica cel putin patru legi de sorginte socio-culturala care se includ in
evolutia si structurarea sensibilitatii, si anume : legea
constientizarii ;legea exercitiului selectiv ;legea estetizarii si
semantizarii si legea verbalizarii.
Legea
constientizarii postuleaza faptul ca delimitarea si definirea continuumului
sensibilitatii se realizeaza prin raportarea la starea vigila a subiectului si
la capacitatea subiectului de a avea o senzatie specifica de care
sa-si dea seama.
Legea
exercitiului selectiv exprima dependenta nivelului de dezvoltare si
eficienta a
diferitelor forme modale ale sensibilitatii de procesul general al invataturii pe care-l parcurge
individul uman de la nastere la maturitate si de specificul activitatii
dominante.
Legea
estetizarii si semanizarii exprima modelarea sensibilitatii umane in raport cu
desprinderea si actiunea a doi factori culturali :frumosul si
semnificatia.
Legea
verbalizarii exprima o caracteristica generala a organizarii
psiho-comportamentala a omului, anume aceea a edificarii si reglarii verbale. Sensibilitatea se subordoneaza si
ea acestei legi, cuvantul exercitand o actiune reglatoare direct asupra ei.
Cuvantul
dirijeaza intreaga dinamica a receptiei senzoriale in campul simulator extern.
Astfel, gratie reglajului verbal, functia sensibilitatii se logicizeaza,
organizandu-se pe programme specifice, bazate pe conditii logice si criterii de
relevanta, reprezentativitate si semnificatie.
Concluzie
Concomitenta
perfectionarii formelor si structurilor
de miscare s-a produs si procesul de psihogeneza a reflectarii senzoriale.
Sistemele organice initial dovedesc doar un nivel prepsihic distinct de
iritabilitate fata de actiunea diversilor agenti stimulatori. Pe trepte
superioare de evolutie filogenetica a comportamentului organismele dotate cu un
sistem nervos vor putea sa manifeste
excitabilitate fata de actiunea diversilor agenti stimulatori. Pe treptele superioare
de evolutie a comportamentului, de perfectionare a zestrei neuronale de suport,
va permite ca organismele sa dovedeasca propriu-zisa disponibilitate superioara
psihica de reflectare nimita sensibilitate, de integrare adaptativa psihica a
realitatii inconjuratoare.
Comentarii
Trimiteți un comentariu