sâmbătă, 18 august 2012

RECENSAMANTUL


Recensământul reprezintă observare statistică totală, de regulă periodică, care constă în înregistrarea exhaustivă a unei mari colectivităţi de pe un anumit teritoriu, într-o anumită perioadă de timp, pe baza unui program complex de cercetare şi de obicei, cu personal special de înregistrare, în scopul cunoaşterii la un anumit moment ale aspectelor concrete cantitative, care caracterizează fenomenul respectiv.
Recensământul se caracterizează prin anumite particularităţi:
1) caracterul de înregistrare totală, în sensul de cuprindere în program a tuturor indicatorilor care fac obiectul înregistrarii;
2) simultaneitatea înregistrării, în sensul că datele înregistrate să se refere la un moment dat (moment critic) pentru a se asigura comparabilitatea datelor;
3) metoda de înregistrare, de regulă, este directă.
O formă de recensământ o constituie microrecensământul, observare statistică specială efectuată fie cu un program mai redus de caracteristici, fie limitat la un anumit teritoriu sau la o anumită categorie de populaţie.
Recensământul serveşte de regulă pentru fundamentarea teoretică si practică a organizării unor eşantioane pentru cercetăanulri selective continue (cercetarea bugetelor de familie).
Recensământul este una din cele mai vechi investigaţii statistice. In prezent, pe plan mondial sunt cunoscute recensămintele mondiale periodice (din 10 în 10 ani), recensământul populaţiei şi locuinţelor, recensământul agricol etc.
In ţara noastră se efectuează periodic recensăminte ale populaţiei si locuinţelor, ale animalelor, ale utilajelor, ale capacitaţilor de producţie, ale cadrelor etc.
Prezentarea rezultatelor preliminare ale recensământului populaţiei şi al locuinţelor din 18 martie 2002, precum şi compararea acestora cu datele definitive ale recensământului din 7 ianuarie 1992, permit descrierea situaţiei actuale din România în ceea ce priveşte numărul şi structura demografică a populaţiei, numărul de gospodării, fondul de locuinţe şi condiţiile de locuit ale populaţiei, precum şi a modificărilor survenite în ultimul deceniu, pe total ţară, medii şi în profil teritorial la aceşti indicatori.
La recensământul populaţiei şi al locuinţelor din 1992, în populaţie au fost incluşi numai cetăţenii români şi străini cu domiciliul în România, indiferent dacă la momentul înregistrării erau plecaţi din ţară şi pentru cât timp. La recensământul din 2002 populaţia stabilă (de reşedinţă) a fost stabilită conform recomandărilor metodologice ale ONU şi Oficiului Statistic al Uniunii Europene (EUROSTAT). Potrivit acestei metodologii, din populaţia de domiciliu a României la recensământul populaţiei şi al locuinţelor din 2002 este de 21852,6 mii persoane, cifră comparabilă cu cea a recensământului din 1992 (22810,0 mii persoane). Din populaţia României s-au exclus cetăţenii români plecaţi în străinătate pentru o perioadă neîntreruptă mai mare de un an (178,5 mii persoane) şi s-au inclus cetăţenii străini cu reşedinţa neîntreruptă mai mare de un an în România (24 mii persoane). Populaţia stabilă (de reşedinţă) calculată astfel este de 21698,2 mii persoane.





                 2002
                1992
Numărul populaţiei stabile
             21698181
              22810035
Densitatea de locuitori pe km2
             91,0
              95,7
Numărul gospodăriilor populatiei
            7392131
             7288676
Nr. mediu de persoane pe gospodărie
             2,89
              3,07
Numărul clădirilor
             4846572
              4491565
Numărul locuinţelor
             8110407
              7659003
Numărul camerelor de locuit
             20702994
              18847496
Suprafaţa camerelor de locuit-mii m2
             364253,2
              258518,3
Suprafaţa locuibilă pe o locuinta-m2
             37,5
              33,8
Suprafaţa locuibilă pe o persoană-m2
             14,2
              11,5


Numărul şi structura populaţiei pe sexe şi medii de viaţă socială

La 18 martie 2002, potrivit rezultatelor preliminare ale recensământului, populaţia stabilă  (de reşedinţă) a României a fost de 21.698.181 locuitori.
Scăderea numărului populaţiei României în ultimul deceniu (cu aproape 1 milion de locuitori, respectiv cu 4,2% faţă de 1992, în condiţii comparabile) se datorează atât sporului natural negativ (diferenţa dintre născuţi-vii şi decedaţi), cât şi soldului negativ al migraţiei externe (diferenţa dintre persoanele plecate cu documente oficiale de renunţare la domiciliu sau cu reşedinţa pe termen lung în străinătate şi persoanele venite în România).
În ceea ce priveşte structura populaţiei pe sexe în 2002, se remarcă o uşoară predominare numerică a populaţiei de sex feminin, ca şi la recensămintele anterioare.


                 2002
                1992
Numarul                    
         %
Numarul                  
      %
Populaţia totală
21698181               
100,0
22810035             
100,0
Populaţia masculină
10581350               
48,8
11213763              
49,2
Populaţia feminină
11116831               
51,2
11596272              
50,8

Ponderea populaţiei feminine a înregistrat în 2002 în totalul populaţiei 51,2%, fiind în uşoară creştere comparativ cu1992 când a fost 50,8%. În ultimii 10 ani, populaţia masculină a înregistrat o scădere de 632 mii (cu 5,6% faţă de 1992) care a devansat scăderea populaţiei feminine (479 mii, respectiv cu 4,1% comparativ cu 1992).
În prezent, la 1000 persoane de sex masculin revin 1051 persoane de sex feminin, faţă de 1034 cât reveneau în 1992.
Pe medii, se constată creşterea ponderii populaţiei rurale (de la 45,7% la 47,3%), concomitent cu scăderea ponderii populaţiei urbane (de la 54,3% la 52,7%).
Diminuarea decalajului între medii este urmarea scăderii, între cele două recensăminte, a populaţiei municipiilor şi oraşelor cu 7,7%, în timp ce populaţia comunelor s-a redus în această perioadă cu numai 1,5%.




Populaţia pe medii - la recensămintele din anii  2002 şi 1992




                        2002
                        1992
Persoane                         
          %
Persoane                         
          %
Total
21698181
         100,0
22810035
         100,0
Urban
11436736
         52,7
12391819
         54,3
Rural
10261445
         47,3
10418216
         45,7








Înregistrând aceeaşi tendinţă constatată pe total ţară, în mediul urban ponderea persoanelor de sex feminin (52,0%) a crescut comparativ cu recensământul precedent, astfel că la 1000 bărbaţi revin 1081 femei (faţă de numai 1049 femei la1000 bărbaţi cât reveneau în 1992). În schimb, în rural ponderea femeilor, mai mică decât în urban (50,4%), nu s-a modificat fata de recensamantul anterior, revenind aproape 1017 femei la 1000 barbati.

Repartizarea teritorială a populaţiei

Distribuţia teritorială a populaţiei a înregistrat modificări importante în perioada 1992-2002 sub influenţa combinată a nivelului diferenţiat al sporului natural, al fluxurilor migratorii interne (unele generate de modificări în situaţia economică a unor regiuni, judeţe – desfiinţarea unor industrii etc.), precum şi a intensităţii migraţiei externe (în special prin plecarea unor persoane în străinătate la lucru).
Repartizarea pe regiuni statistice a populaţiei pe sexe evidenţiază faptul că la recensământul din 2002, ponderea populaţiei masculine în total populaţie se situează în jurul mediei pe ţară, ponderi peste media pe ţară fiind înregistrate în regiunile Nord - Est, Sud - Est (49,2%), Centru (49,1%), Sud - Vest (49%) şi Sud (48,9%); în regiunile: Bucureşti (47,1%) şi Vest (48,3%), ponderea este sub media pe ţară.
În ultimul deceniu, se constată tendinţa de scădere a ponderii populaţiei masculine în totalul populaţiei în toate cele 8 regiuni, dar mai accentuată în regiunile Vest (de la 48,9% la 48,3%) şi Nord – Vest (de la 49,4% la 48,8%). Aceasta s-a datorat, în special, scăderii ponderii populaţiei masculine din mediul urban.
În ceea ce priveşte populaţia de sex masculin din mediul rural, aceasta a cunoscut în ultimii 10 ani tendinţe diferite de la o regiune statistică la alta. Astfel, se constată creşterea ponderii populaţiei masculine rurale în regiunile Nord – Est (de la 49,8% la 50,0%) şi Sud – Vest (de la 49,1% la 49,3%), scăderea ponderii populaţiei masculine rurale în regiunile: Bucureşti (de la 49,8% la 49,4%), Sud (de la 49,4% la 49,2%), Nord – Vest (de la 49,7% la 49,5%) şi Centru (de la 50,1% la 50,0%). O situaţie similară cu cea înregistrată la recensământul anterior se constată în Vest şi Sud – Est, în aceste regiuni ponderea populaţiei masculine din mediul rural rămânând la nivelul anului 1992. Comparativ cu datele recensământului anterior, numărul populaţiei a scăzut în toate judeţele, cu excepţia judeţelor Iaşi (+0,9%) şi Ilfov (+4,6%). O scădere semnificativă a numărului populaţiei s-a înregistrat în judeţele: Caraş-Severin (-11,4%), Hunedoara (-11,1%), Teleorman (-9,7%), Braşov (-8,5%) şi Mehedinţi (-8,0%).
Grupate după numărul populaţiei, un număr de 25 de judeţe aveau la recensământul din 2002 sub 500 de mii de locuitori (faţă de 22 judeţe în 1992), iar 7 judeţe aveau peste 700 de mii de locuitori (faţă de 9 judeţe in 1992).





Gruparea judeţelor după numărul populaţiei - la recensămintele din anii 2002 şi 1992

         Numarul populatiei

                                 Numarul judetelor

                   2002
                  1992
Sub 300.000 locuitori
                    5
                   4
300.000-400.000 locuitori
                    11
                   9
400.000-500.000 locuitori
                    9
                   9
500.000-600.000 locuitori
                    5
                   6
600.000-700.000 locuitori
                    5
                   5
700.000-800.000 locuitori
                    4
                   6
Peste 800.000 locuitori
                    3
                   3

Din punct de vedere al repartizării pe medii, s-a înregistrat o uşoară creştere a ponderii populaţiei urbane, în ultimii 10 ani, în câteva judeţe: Alba, Dolj şi Ilfov. Aceasta se explică, pe de o parte, prin creşterea populaţiei urbane, iar pe de altă parte, prin schimbarea statutului unor localităţi (trecerea unui număr de 5 comune în categoria localităţilor urbane).
Populaţia urbană s-a diminuat, în special, în judeţele: Teleorman (cu 14,1%), Caraş-Severin (cu 13,3%), Neamţ (cu13,0%), Satu Mare (cu 12,4%), Bacău (cu 11,8%), Braşov (cu 11,2%), Vaslui (cu 10,8%) şi Hunedoara (cu 10,0%).
Judeţele cu cel mai ridicat grad de urbanizare, clasificate astfel şi în 1992, sunt: Hunedoara (75,9%), Braşov (74,0%), Constanţa (70,2%), Cluj (67,2%), Sibiu (65,8%), Brăila (64,1%).
Ponderile cele mai reduse ale populaţiei urbane se înregistrează în câteva judeţe, majoritatea din sudul ţării: Ilfov (10,2%), Giurgiu (29,8%), Dâmboviţa (29,4%), Teleorman (32,1%) şi Suceava (33,3%).
Populaţia rurală a cunoscut o creştere numerică într-un număr de 10 judeţe, în special în: Iaşi (+8,6%), Constanţa (+7,4%), Vaslui (+6,0%), Galaţi (+4,5%) şi Bacău (+4,1%).Exceptând judeţele Iaşi şi Ilfov (a căror populaţie a crescut), în marea majoritate a judeţelor, densitatea populaţiei a scăzut faţă de recensământul precedent. Corelând cu judeţele a căror populaţie a cunoscut o reducere accentuată, rezultă că cele mai pronunţate scăderi ale densităţii populaţiei se înregistrează în Caraş-Severin, Braşov, Hunedoara, Teleorman, Satu Mare. Judeţele cu densitatea cea mai ridicată a populaţiei sunt: Prahova (175,8 loc/kmp), Iaşi (149,6 loc/kmp), Galaţi (138,7 loc/kmp), Dâmboviţa (133,5 loc/kmp), Braşov (109,7 loc/kmp).
Cu densităţile cele mai mici au rămas judeţele: Tulcea (30,4 loc/kmp), Caraş-Severin (39,1 loc/kmp), Harghita (49,1 loc/kmp), Bistriţa-Năsăud (58,3 loc/kmp), Arad (59,5 loc/kmp) şi Covasna (59,9 loc/kmp).
Variaţiile teritoriale ale densităţii populaţiei îşi au explicaţia atât în evoluţia zonală diferenţiată  fenomenelor demografice şi a numărului populaţiei, cât şi în  factori de natură economică, socială şi nu în ultimul rând, de natură geografică (relief).



Structura populaţiei după etnie

Potrivit liberei declaraţii a persoanelor recenzate, privind apartenenţa la o anumită etnie sau grup etnic, structura populaţiei după etnie la recensământul din 2002, comparativ cu cea de la recensământul precedent se prezintă astfel :

          Populaţia după etnie - la recensămintele din anii 2002 şi 1992

ETNIA
                    2002
                    1992
Persoane
        %
Persoane
         %
Total
21698181
100,0


Români
19409400
89,5
20408542
89,5
Maghiari
1434377
6,6
1624959
7,1
Rromi
535256
2,5
401087
1,8
Germani
60088
0,3
119462
0,5
Ucraineni
61353
0,3
65764
0,3
Ruşi
36397
0,2
38606
0,2
Turci
32596
0,2
29832
0,1
Tătari
24137
0,1
24596
0,1
Sârbi
22518
0,1
29408
0,1
Slovaci
17199
0,1
19594
0,1
Bulgari
8092
sub 0,1
9851
sub 0,1
Croaţi
6786
sub 0,1
4085
sub 0,1
Greci
6513
sub 0,1
3940
sub 0,1
Evrei
5870
sub 0,1
8955
sub 0,1
Cehi
3938
sub 0,1
5797
sub 0,1
Polonezi
3671
sub 0,1
4232
sub 0,1
Italieni
3331
sub 0,1
1356
sub 0,1
Armeni
1780
sub 0,1
1957
sub 0,1
Alte etnii
18950
0,1
7246
sub 0,1
Nedeclarată
5935
sub 0,1
766
sub0,1

La prelucrarea şi prezentarea rezultatelor, la anumite etnii au fost cuprinse şi unele  denumiri de grupuri etnice, astfel: românii – includ şi persoanele care s-au declarat aromâni (25053 persoane) şi macedoromâni (1334 persoane); maghiarii - includ şi secuii (583 persoane); germanii – includ şi saşii (1422 persoane) şi şvabii (2963 persoane); ucrainenii – includ şi rutenii (262 persoane). La grupa “alte etnii” au fost incluşi sloveni (175 persoane), caraşoveni (207 persoane), albanezi (520 persoane), macedoneni slavi (731 persoane), ceangăi (1370 persoane), găgăuzi (45 persoane), chinezi (2249 persoane), precum şi persoane de altă etnie din ţări europene sau din ţări din alte continente.
Populaţia de etnie română înregistrată la recensământ este de 19409 mii persoane, reprezentând 89,5% din populaţia ţării (aceeaşi pondere ca şi la recensământul precedent). În mediul urban, o proporţie de 90% din populaţie este de etnie română  (în uşoară creştere faţă de 1992 când aceasta era de 89,7%), iar în mediul rural ponderea românilor este de 88,8% (în uşoară scădere faţă de 1992 – 89,2%).Populaţia de altă etnie din România se ridică la 2289 mii persoane, deţinând o pondere de 10,5% din populaţia totală. Numărul populaţiei de altă etnie decât cea română s-a redus în ultimii 10 ani cu 113 mii persoane, respectiv cu 4,7%, deci ceva mai puţin decât populaţia de etnie română. La persoanele aparţinând grupei “alte etnii”, se remarcă reducerea persoanelor care s-au declarat caraşoveni (cu 2516) sau ceangăi (cu 692). În municipiul Bucureşti şi într-un număr de 39 judeţe ponderea populaţiei de etnie română este majoritară. Astfel, populaţia de etnie română deţine o pondere de peste 90% şi într-un număr de 28 judeţe(iar în municipiul Bucureşti aceasta este de 97%), o pondere cuprinsă între 80 – 89% în alte 6 judeţe (Arad, Braşov, Caraş – Severin, Maramureş, Timiş, Tulcea), precum şi o pondere cuprinsă între 50 – 80% în 5 judeţe (Bihor, Cluj, Mureş, Satu Mare, Sălaj). Românii deţin o pondere de sub 50% numai în 2 judeţe ale ţării: Harghita – 14,1% şi Covasna – 23,2% (în judeţul Covasna românii fiind în scădere cu 0,2% faţă de 1992).
Populaţia de etnie maghiară deţine o pondere de 6,6% în populaţia ţării, fiind în scădere faţă de recensământul anterior cu 190,6 mii persoane.
În 2002, ponderea populaţiei maghiare este aceeaşi în mediul urban ca şi în rural, fiind în scădere faţă de 1992 atât pe total, cât şi în cele două medii (de la 7,4% în urban, respectiv 6,8% în rural în 1992 la 6,6%  la ambele medii). 
O proporţie de 52,9% din maghiari îşi au reşedinţa în mediul urban, numărul lor scăzând faţă de 1992 cu 17,1%, în timp ce scăderea numărului maghiarilor din mediul rural a fost de numai 4,9%.
Populaţia de etnie maghiară este majoritară în judeţele Harghita (84,6%) şi Covasna (73,8%, în scădere faţă de 1992, când ponderea maghiarilor în acest judeţ a fost de 75,2%). Proporţii semnificative ale populaţiei de etnie maghiară   (peste 20%) există şi în judeţele: Mureş (39,3%), Satu Mare (35,2%), Bihor (25,9%) şi Sălaj (23,1%).
Persoanele care s-au declarat rromi/ţigani, cu o treime mai mulţi decât la recensământul anterior, deţin în totalul populaţiei o pondere de 2,5%, în creştere faţă de 1992, când aceasta era de 1,8%. Tendinţa de creştere se regăseşte atât în mediul urban (de la 1,3% în 1992 la 1,8% în 2002), cât şi în mediul rural (de la 2,3% în 1992 la 3,2% în 2002).
Proporţii semnificative ale persoanelor care s-au declarat de etnie rrom/ţigan se află în cadrul populaţiei din judeţele: Mureş (7,0%), Călăraşi (5,6%), Bihor (5,0%), Dolj (4,3%), Sibiu (4,2%) şi Arad (3,9%). În municipiul Bucureşti această etnie deţine o pondere de numai 1,4%, numărul absolut al persoanelor din această etnie a crescut cu 2,1 mii persoane.
Comparativ cu recensământul din 1992, ponderea persoanelor care s-au declarat de etnie rrom a crescut în toate judeţele, în unele dintre acestea creşterea fiind de peste 2/3 (în Bihor – de la 3,4% în 1992 la 5,0%, Dolj – de la 2,4% în 1992 la 4,3% etc.).
Populaţia care s-a declarat la recensământ de etnie ucraineană deţine o pondere de 0,3% din totalul populaţiei, fiind neschimbată faţă de 1992. Pe medii, se poate constata că specific acestei etnii este faptul că peste 4/5 din persoanele care s-au declarat de această etnie sunt concentrate în mediul rural (85,3%), situaţie constată şi la recensământul anterior.
Peste 4/5 din ucraineni se regăsesc în numai 3 judeţe: Maramureş (6,7% din populaţia judeţului), Suceava (1,2%) şi Timiş (1,1%). În aproape toate judeţele în care sunt concentraţi ucrainenii, ponderea acestora în totalul populaţiei judeţului are fluctuaţii uşoare faţă de nivelul din 1992.
 O abatere de la această tendinţă se constată doar în judeţul Tulcea, unde ponderea ucrainenilor a scăzut mai accentuat, de la 1,4% în 1992 la 0,5%.
O scădere semnificativă se înregistrează la persoanele de etnie germană (de la 0,5% în 1992 la 0,3% în 2002). Spre deosebire de alte minorităţi naţionale, germanii au reşedinţa în proporţie de peste 2/3 în mediul urban, situaţie similară cu cea din 1992. Scăderea constatată a fost ceva mai mare în mediul rural decât în cel urban.
Aproximativ 3/4 din germani se concentrează într-un număr de 6 judeţe situate în Banat şi Transilvania: Timiş (2,1% din populaţie), Caraş – Severin (1,8%), Satu Mare (1,7%), Sibiu (1,6%), Arad (1,1%), Braşov (0,8%).
Comparativ cu recensământul din 1992, proporţia şi numărul lor în populaţia judeţelor respective a scăzut semnificativ, datorită sporului natural negativ şi soldului negativ al migraţiei externe.
Etnia turcilor a înregistrat o uşoară creştere numerică şi ca pondere în total populaţie. Peste 4/5 din populaţia de etnie turcă este concentrată în cele două judeţe din Dobrogea: Constanţa (3,4% din populaţie) şi Tulcea (1,3%). Se remarcă faptul că în judeţul Constanţa se află 3/4 din populaţia de etnie turcă, iar în municipiul Bucureşti ponderea populaţiei de etnie turcă este de numai 0,1%.
O creştere semnificativă s-a constatat la persoanele care s-au declarat de etnie croată, numărul acestora crescând cu 2/3 comparativ cu recensământul din 1992. Aceasta s-a datorat,  în special, persoanelor care s-au declarat de etnie croată din judeţul Caraş–Severin. În acest judeţ se află 9/10 din totalul croaţilor. Creşterea croaţilor din judeţul Caraş-Severin, de 1,7 ori faţă de 1992, s-a datorat în special persoanelor care în 1992 s-au declarat caraşoveni, iar în 2002 - croaţi.
În structura populaţiei după etnie, se mai cuprind 4 etnii cu ponderi reduse în totalul populaţiei: ruşi-lipoveni, sârbi, tătari, slovaci.
Ruşii-lipoveni deţin o pondere de 0,2% din totalul populaţiei. Peste jumătate dintre aceştia trăiesc în mediul rural (56,6%).
Marea majoritate a etnicilor ruşi-lipoveni sunt concentraţi în 5 judeţe din Dobrogea şi Moldova: Tulcea (6,4%), Brăila (1,0%), Constanţa (0,8%), Iaşi şi Suceava (câte 0,4%). În municipiul Bucureşti ruşii-lipoveni deţin o pondere de numai 0,1% din populaţie.
De remarcat că în judeţul Tulcea – unde se află aproape jumătate din totalul ruşilor-lipoveni ponderea lor în populaţie a scăzut comparativ cu 1992 (de la 7,5% în 1992 la 6,4%), iar în judeţele Brăila şi Iaşi ponderea lor este în uşoară creştere comparativ cu recensământul anterior (1,0 faţă de 0,6%, respectiv 0,4% faţă de 0,3%).
O etnie care a înregistrat o reducere cu 23,4% în ultimii 10 ani a fost cea a sârbilor.  Ponderea acestora în total populaţie este de 0,1%.
Jumătate din populaţia de etnie sârbă are reşedinţa în mediul urban.
Aproape 3/5 din totalul persoanelor de etnie sârbă se regăsesc în judeţul Timiş, iar peste 1/4 din totalul persoanelor de etnie sârbă este în judeţul Caraş-Severin.
Urmând aceeaşi tendinţă de scădere, se constată reducerea numărului persoanelor de etnie slovacă cu 12,2%. Ponderea slovacilor în totalul populaţiei este de 0,1%, fiind aceeaşi ca în 1992.
Peste 3/4 din totalul slovacilor se regăsesc în judeţele Bihor şi Arad, iar în ceea ce priveşte repartizarea acestora pe medii de viaţă socială, 3/5 din numărul slovacilor se află în mediul rural.
Concentrarea pe judeţe a populaţiei de alte etnii decât cele amintite se prezintă astfel: bulgari-în judeţul Timiş, greci-în judeţul Tulcea, Constanţa şi municipiul Bucureşti, cehii – în judeţele Caraş-Severin şi Mehedinţi, polonezii – în judeţul Suceava, armenii – în judeţul Constanţa şi în municipiul Bucureşti, evreii – în municipiul Bucureşti, italienii – în municipiul Bucureşti şi în judeţele Timiş şi Arad, chinezii – în municipiul Bucureşti.

În ceea ce priveşte populaţia pe etnii se remarcă faptul că la recensământul din 2002 repartizarea pe cele 8 regiuni statistice a diferitelor etnii este neomogenă, în sensul că structura populaţiei pe etnii din fiecare regiune nu este aceeaşi cu cea constatată la nivelul ţării. Astfel, ponderea diferitelor etnii în total populaţie este diferită de la o regiune statistică la alta.

Doar în regiunea de Vest se păstrează aproximativ aceleaşi valori ale ponderilor în total populaţie pentru români (86,2% din totalul populaţiei acestei regiuni), maghiari (6,7%) şi rromi (2,5%), înregistrate şi la nivelul ţării, situaţie existentă şi la recensământul precedent. În Centru se păstrează doar ierarhia.
Cele mai ridicate ponderi ale românilor în totalul populaţiei se înregistrează în regiunile de Nord-Est (97,9%), Sud-Vest (97,2%), iar cele mai reduse în Centru (65,3%) şi Nord-Vest (75%). În celelalte regiuni românii deţin ponderi de peste 86%.
Persoanele care s-au declarat de etnie maghiară sunt concentrate în regiunile din Centru (având o pondere semnificativă de 30% din totalul populaţiei acestei regiuni) şi Nord-Vest (19,3%). Regiunile cu proporţii reduse ale etnicilor maghiari sunt Sud-Est, Sud şi Sud-Vest (fiecare cu o pondere a maghiarilor de doar 0,1% din totalul populaţiei acestor regiuni).
Ponderi peste media pe ţară a rromilor/ţigani se constată în regiunile din Centru (4,0% din totalul populaţiei acestei regiuni), Nord-Vest (3,5%) şi Sud (2,9%). Cele mai puţine persoane de etnie rromă se găsesc în zona de Nord-Est (1,2%).
Etnicii germani se află concentraţi în regiunile din Vest (1,4%), Centru (0,6%) şi Nord-Vest (0,4%). În Sud-Est, Sud şi Sud-Vest germanii deţin o pondere în totalul populaţiei de sub 0,1%.
În ceea ce priveşte celelalte etnii care au fost declarate de populaţie la recensământ, care fiecare în parte nu depăşeşte 0,3% din populaţie, se constată faptul că ucrainenii (0,3%) se găsesc concentraţi în regiunea de Nord-Vest (1,3%) şi Vest (0,7%), ruşii-lipoveni (0,2%) – în marea lor majoritate în zona de Sud-Est (0,9% din totalul populaţiei acestei regiuni).

Structura populaţiei după etnii, pe regiuni de dezvoltare,
la recensămintele din anii 1992 şi 2002

regiunea
                                 Ponderea etniilor în totalul populaţiei (%)
Total
Români
Maghiari
Rromi
Germani
Ucraineni
Ruşi
alte etnii
                                                                              1992
România
100,0
89,5
7,1
1,8
0,5
0,3
0,2
0,6
NE
100,0
98,4
0,2
0,7
0,1
0,3
0,2
0,1
SE
100,0
95,8
0,1
1,1
       -
0,1
1,0
1,9
Sud
100,0
97,8
0,1
2,0
       -
        -
      -
0,1
SV
100,0
98,3
0,1
1,5
       -
        -
      -
0,1
Vest
100,0
84,4
7,8
2,0
2,4
0,6
      -
2,8
NV
100,0
74,4
20,9
2,5
0,8
1,3  
      -
0,4
Centru
100,0
64,6
30,8
3,3
1,3
        -
      -
0,1
Bucureşti
100,0
97,5
0,4
1,4
0,2
        -
0,1
0,4
                                                                              2002
România
100,0
89,5
6,6
2,5
0,3
0,3
0,2
0,6
NE
100,0
97,9
0,2
1,2
0,1
0,3
0,9
0,2
SE
100,0
95,2
0,1
1,7
       -
0,1
     -
2,0
Sud
100,0
96,9
0,1
2,9
       -
        -
     -
0,1
SV
100,0
97,2
0,1
2,5
       -
        -
     -
0,2
Vest
100,0
86,2
6,7
2,5
1,4
0,7
     -
2,5
NV
100,0
75,0
19,3
3,5
0,4
1,3
     -
0,5
Centru
100,0
65,3
30,0
4,0
0,6
        -
     -
0,1
BUcureşti
100,0
96,8
0,3
1,7
0,1
        -
0,1
1,0



Comparativ cu recensământul anterior se remarcă faptul că ponderile diferitelor etnii în totalul populaţiei celor 8 regiuni statistice au scăzut, excepţie făcând cele ale românilor din regiunile de Vest, Nord-Vest şi Centru, care au înregistrat uşoare creşteri (de la 84,4% în 1992 la 86,2%, de la 74,1% la 75%, respectiv de la 64,6% la 65,3%) precum si ponderile rromilor, care urmând tendinţa la nivel de ţară, au înregistrat creşteri în toate cele 8 regiuni statistice (mai pronunţată în NV-de la 2,5% la 3,5% şi SV de la 1,5% la 2,5%).


Structura populaţiei după religie

Potrivit rezultatelor preliminare ale recensământului din 2002 privind structura populaţiei după religie, populaţia de religie ortodoxă, 18806 mii persoane, este preponderentă, reprezentând 86,7% din totalul populaţiei. Din totalul populaţiei, 99,8% şi-a declarat apartenenţa la o religie (confesiune), în timp ce persoanele care s-au declarat fără religie sau atei (23,1 mii) reprezintă numai 0,1% din total, fiind în scădere cu o treime în ultimul deceniu.

Populaţia după religie - la recensămintele din anii 2002 şi 1992

RELIGIA
                          2002
                          1992
Persoane
         %
Persoane
         %
Total
21698181
100,0
22810035
100,0
Ortodoxă
18806428
86,7
19802389
86,8
Romano-catolică
1028401
4,7
1161942
5,1
Greco-catolică
195481
0,9
223327
1,0
Reformată
698550
3,2
802454
3,5
Penticostală
330486
1,5
220824
1,0
Baptistă
129937
0,6
109462
0,5
Adventistă
97041
0,4
77546
0,3
Unitariană
66846
0,3
76708
0,3
Musulmană
67566
0,3
55928
0,2
Creştină după Evanghelie
46029
0,2
49963
0,2
Creştină după rit vechi
39485
0,2
28141
0,2
Evanghelică luterană
26194
0,1
21221
0,1
Evanghelică augustană
11203
0,1
39119
0,1
Mozaică
6179
sub 0,1
9670
sub 0,1
Altă religie
106758
0,5
88557
0,4
Atei
23105
0,1
34645
0,2
Nedeclarată
18492
0,1
8139
sub 0,1

În mediul urban ponderea populaţiei de religie ortodoxă este de 87,0%, în uşoară creştere faţă de 1992; în schimb ponderea populaţiei de religie ortodoxă din mediul rural a înregistrat o scădere de la 86,8% în 1992 la 86,3%.
Într-un număr de 31 judeţe şi în municipiul Bucureşti persoanele de religie ortodoxă reprezintă peste 80% din totalul populaţiei, iar în 20 judeţe peste 95%. În alte 8 judeţe ponderea persoanelor de religie ortodoxă este majoritară, fiind situată între 50-79%. Doar în judeţele Harghita şi Covasna ortodocşii deţin o pondere de sub 50% (13,3%, respectiv 22,4%).
Comparativ cu recensământul anterior, în decursul ultimilor 10 ani, persoanele care s-au declarat de anumite religii au crescut atât numeric, cât şi ca pondere în total, cum este cazul celor care aparţin de confesiunea penticostală, adventistă de ziua a 7-a, baptistă, evanghelică luterană sinodo-presbiteriană, creştină de rit vechi şi musulmană.
Populaţia de religie romano-catolică deţine o pondere de 4,7% în total populaţie, fiind în scădere faţă de 1992, când era de 5,1%. Aceeaşi tendinţă de scădere se constată şi pe medii, în urban ponderea persoanelor de religie romano-catolică scăzând mai mult decât în mediul rural. În profil teritorial, populaţia romano-catolică are o pondere de peste 9% într-un număr de 9 judeţe în care, de altfel, se află concentrată 3/4 din populaţia de această religie.
Judeţele cu cea mai mare pondere a populaţiei de religie romano-catolică sunt: Harghita (65,3%), Covasna (36,1%), Satu Mare (18,1%), Bacău (17,0%), Neamţ (11,0%), Timiş (10,5%). Se constată că ponderile din aceste judeţe sunt în scădere faţă de 1992, excepţie făcând doar ponderea populaţiei de religie romano-catolică din judeţul Neamţ care a crescut de la 10,8% la 11,0%.
Persoanele care s-au declarat de religie reformată deţin o pondere de 3,2%, în scădere faţă de 1992, când a fost de 3,5%, datorită scăderii numărului lor cu 104 mii.
Peste jumătate din populaţia de religie reformată se găseşte în mediul urban.
Ponderi de peste 10% (în scădere faţă de 1992) se înregistrează în 7 judeţe, în care se concentrează 8/10 din totalul persoanelor de religie reformată. Aceste judeţe sunt: Covasna (33,4%), Mureş (26,9%), Sălaj (19,5%), Satu Mare (18,7%), Bihor (18,0%), Harghita (12,7%) şi Cluj (12,3%).
Numărul persoanelor de religie penticostală a crescut faţă de recensământul anterior de 1,5 ori. Ponderea persoanelor de această religie este de 1,5% din populaţia ţării, în creştere faţă de 1992, când era 1,0%. Aceasta se datorează în special creşterii populaţiei de această religie în mediul rural.
Penticostalii se află în proporţie de 60% în mediul rural.
Peste 3/5 din persoanele care s-au declarat de religie penticostală se concentrează într-un număr de 10 judeţe din Vestul şi Nordul ţării: Suceava şi Bistriţa-Năsăud (cu câte 6,4%), Arad (6,3%), Bihor (5,7%), Timiş (4,2%), Hunedoara şi Sălaj (cu câte 3,5%), Maramureş (3,1%), Cluj şi Caraş-Severin (cu câte 2,9%). 
Numărul persoanele care s-au declarat de religie greco-catolică a scăzut faţă de recensământul anterior, ponderea lor fiind de 0,9%, faţă de 1,0% cât era în 1992.
  Aproape 2/3 din greco-catolici se află în mediul urban. Tot aceeaşi pondere se află concentrată în 6 judeţe din Transilvania: Satu Mare (7,9%), Maramureş (5,6%), Cluj (4,3%), Alba (3,6%), Bihor şi Mureş (cu câte 2,3%).
Într-un număr de 11 judeţe ponderea persoanelor de această religie este în creştere, deşi cu valori reduse în populaţia acestor judeţe.
În ceea ce priveşte populaţia de confesiune baptistă, aceasta deţine o pondere de 0,6% din populaţia ţării, fiind în creştere cu 18,7% faţă de recensământul precedent.
Jumătate din populaţia de religie baptistă se află concentrată în 4 judeţe din vestul ţării: Caraş-Severin (4,3%), Arad (4,0%), Bihor (3,7%), Timiş (1,5%).
De religie adventistă s-a declarat 0,4% din populaţia ţării. Aceste persoane se găsesc în proporţie de aproape 2/3 în mediul rural.
Ponderi mai semnificative ale populaţiei aparţinând acestei religii, deşi reduse, sunt în judeţele: Teleorman (1,9%), Mureş (1,5%), Arad (1,0%), Dâmboviţa (0,8%), Prahova, Maramureş şi Suceava (cu câte 0,7%), ponderile respective fiind mai mari ca în 1992.
În ceea ce priveşte celelalte religii care au fost declarate de populaţie la recensământ, care fiecare în parte nu deţin mai mult de 0,3% din populaţia ţării, situaţia se prezintă astfel:
¨          persoanele de religie unitariană (0,3% din populaţia ţării) – sunt concentraţi în 5 judeţe din Transilvania: Harghita, Covasna, Mureş, Cluj, Braşov;
¨          musulmanii (cu o pondere de 0,3% din populaţia ţării) – sunt grupaţi (peste 90%) în judeţele Constanţa şi Tulcea şi în municipiul Bucureşti;
¨          creştinii după evanghelie (0,2% din populaţie) – se găsesc în proporţie de 2/3 în judeţele: Sibiu, Suceava, Vaslui, Dâmboviţa, Iaşi, Botoşani, Prahova, Braşov şi Argeş;
¨          creştinii de rit vechi (0,2% din total populaţie) – 4/5 din ei se regăsesc în 7 judeţe din estul ţării: Tulcea, Iaşi, Brăila, Constanţa, Suceava, Vaslui, Neamţ;
¨      0,1% din populaţie s-a declarat ca aparţinând de biserica evanghelică luterană sinodo-presbiteriană – aceştia se află concentraţi în proporţie de 3/4 în 3 judeţe din Transilvania: Braşov, Arad, Sibiu;
¨      0,1% din populaţie aparţin de biserica evanghelică de confesiune augustană – peste jumătate dintre aceştia se află în judeţele Braşov şi Sibiu;
¨      biserica evanghelică română a fost înregistrată ca religie la 0,1% din populaţie – 2/3 dintre aceştia se află în judeţele: Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Braşov şi în municipiul Bucureşti;
¨      persoanele de religie mozaică reprezintă mai puţin de 0,1% din populaţie, fiind numeric în scădere faţă de 1992.
În totalul persoanelor care au fost incluse în categoria “altă religie” (0,4% din populaţia ţării) sunt cuprinse persoane care aparţin altor religii nenominalizate mai sus şi necodificate separat la recensământ, de exemplu: cei aparţinând bisericii armene, bisericii ortodoxe de stil vechi, suniţilor, martorilor lui Iehova etc.
O pondere de 0,1% din populaţia ţării s-a declarat fără religie şi mai puţin de 0,1% - atei, ponderi mai scăzute decât la recensământul din 1992.
Pe cele 8 regiuni statistice se constată o configurare diferită a structurii populaţiei după religii faţă de cea pe total ţară. Ponderea religiilor în total populaţie diferă de la o regiune statistică la alta. Astfel, doar în regiunea Nord-Est se menţin valori apropiate faţă de cele la nivelul ţării în ceea ce priveşte ponderile principalelor religii (ortodoxă, romano-catolică, greco-catolică, baptistă, penticostală), deşi, ierarhizându-le, se observă o mică diferenţă (faţă de total ţară reformaţii sunt sub 0,1%, iar greco-catolicii îşi schimbă locul în ierarhie, după baptişti).
În ceea ce priveşte ponderea persoanelor care s-au declarat de religie ortodoxă, cele mai mari valori (peste valoarea pe total ţară) s-au înregistrat în regiunile: Sud-Vest (98,6%), Sud (97,7%), Bucureşti (96,0%), Sud-Est (95,6%) şi Nord-Est (89,5%).
Ponderea ortodocşilor s-a înscris sub valoarea pe ţară în regiunile: Centru (63,6%), Nord-Vest (68,2%) şi Vest (79,9%).
Romano – catolicii sunt concentraţi în Centru (15,2%), urmând apoi regiunea de Vest (cu 8,3%). Peste valoarea pe ţară a ponderii romano-catolicilor se înregistrează şi în Nord-Vest (6,9%) şi Nord-Est (6,4%), în celelalte regiuni valorile situându-se sub 0,7%, cu excepţia regiunii statistice Bucureşti (1,4%).
Regiunea cu ponderea cea mai ridicată de greco-catolici este în NV(4,2%), în timp ce valori sub 0,1% se găsesc în SE şi SV.
Persoanele de religie reformată prezintă tendinţa de aglomerare în regiunile NV(12,6%) şi Centru (12,3%).
Mai sunt prezenţi în proporţie de 2,0% în Vest şi de 0,1% în Bucureşti, în restul celorlalte regiuni fiind sub 0,1%.
Aceasta este religia cu cea mai neomogenă distribuţie pe regiuni statistice.
În ceea ce priveşte distribuţia ponderilor baptiştilor pe cele 8 regiuni, valorile cele mai însemnate se regăsesc în Vest (2,5%) şi Nord-Vest (1,6%), în celelalte regiuni nedepăşind 0,5%.
Regiunile cu ponderi mai mari ale persoanelor de religie penticostală sunt Vestul (4,3%) şi Nord-Vestul ţării (3,9%). Pentru celelalte regiuni valorile merg de la 0,3% la 1,8%.

Structura populaţiei după religie, pe regiuni de dezvoltare,
la recensămintele din anii 1992 şi 2002


Regiunea
                                       Ponderea religiilor în populaţia totală (%)
Total
ortodoxă
romano- catolică
greco-catolică
reformată
baptistă
penticostală
altă religie
                                                                                              1992
România
100,0
86,8
5,1
1,0
3,5
0,5
1,0
2,1
NE
100,0
90,4
6,5
0,1
       -
0,1
1,2
1,7
SE
100,0
96,0
0,6
0,1
       -
0,1
0,2
3,0
Sud
100,0
98,3
0,2
       -
       -
0,1
0,2
1,2
SV
100,0
99,1
0,3
       -
       -
0,1
0,1
0,4
Vest
100,0
80,1
10,0
0,1
2,4
2,2
2,7
1,6
NV
100,0
67,7
7,6
4,7
13,8
1,3
2,8
2,1
Centru
100,0
62,9
15,7
1,8
12,8
0,4
0,8
5,6
Bucureşti
100,0
96,5
1,4
0,4
0,1
0,1
0,2
1,3
                                                                                              2002
România
100,0
86,7
4,7
0,9
3,2
0,6
1,5
2,4
NE
100,0
89,5
6,4
0,1
       -
0,2
1,8
2,0
SE
100,0
95,6
0,6
       -
       -
0,1
0,4
3,3
Sud
100,0
97,7
0,2
       -
       -
0,1
0,5
1,5
SV
100,0
98,6
0,2
       -
       -
0,2
0,3
0,7
Vest
100,0
79,9
8,3
1,1
2,0
2,5
4,3
1,9
NV
100,0
68,2
6,9
4,2
12,6
1,6
3,9
2,6
Centru
100,0
63,6
15,2
1,7
12,3
0,5
1,3
5,4
Bucureşti
100,0
96,0
1,4
0,3
0,1
0,2
0,3
1,7


Comparând cu situaţia înregistrată la recensământul din 1992 pe regiuni statistice, ponderile care au crescut sunt cele ale ortodocşilor din Centru şi Nord-Vest; ale greco-catolicilor din Vest; ale baptiştilor din aproape toate regiunile (cu excepţia Sudului şi a Sud-Estului, unde au rămas la fel); ale penticostalilor din toate regiunile.
În ceea ce priveşte celelalte religii, persoanele care s-au declarat că aparţin Bisericii evanghelice luterane sinodo-presbiteriane sunt concentrate în regiunea de Centru, de asemenea, unitarienii se găsesc preponderent tot în Centru (datorită unei ponderi mari în Harghita).
Cei din Biserica creştină de rit vechi se află în procent mai mare în Sud-Est (datorită concentrării lor în judeţul Tulcea). De asemenea, tot în regiunea de Sud-Est există şi o mare concentrare de musulmani datorită numărului mare al acestora din Constanţa.
Adventiştii se regăsesc într-o pondere mai mare în Sud(în special în Teleorman).



         Evoluţia numărului şi mărimii medii a gospodăriilor populaţiei

La recensământul din 18 martie 2002 au fost înregistrate 7392131 gospodării ale populaţiei constituite din 21384,1 mii persoane şi 3521 gospodării instituţionale conţinând 314,1 mii persoane. Astfel 98,6% din populaţia stabilă a ţării se regăseşte în gospodăriile populaţiei, iar 1,4% în gospodăriile instituţionale.
Din totalul gospodăriilor populaţiei, 7383,6 mii gospodării cu 21356,8 mii persoane sunt în locuinţe permanente şi sezoniere, iar 8,5 mii gospodării, cuprinzând aproximativ 27,3 mii persoane, locuiesc în spaţii amenajate din necesitate (în construcţii gospodăreşti, dependinţe, construcţii provizorii, unităţi mobile etc.), faţă de situaţia din 1992 când existau 7,2 mii gospodării conţinând 22,8 mii persoane în spaţii amenajate din  necesitate.
Faţă de recensământul din 1992, numărul gospodăriilor populaţiei a crescut cu103,5 mii (o creştere de 1,4%) – creştere mai accentuată în mediul rural decât în mediul urban.
Mărimea medie a unei gospodării a populaţiei a scăzut de la 3,07 persoane în 1992 la 2,89 persoane în 2002.
În ceea ce priveşte repartizarea gospodăriilor populaţiei pe categorii de localităţi, un număr de aproape 4 milioane de gospodării sunt în municipii şi oraşe (54,0% din totalul gospodăriilor populaţiei).
Mărimea medie a unei gospodării a populaţiei din municipii şi oraşe (2,79 persoane) este mai mică decât cea a unei gospodării din comune (3,01 persoane). Deşi acelaşi raport exista şi în 1992, totuşi se constată că mărimea medie a gospodăriei din urban a scăzut faţă de 1992 mai mult decât cea a gospodăriei din rural.

       Gospodăriile populaţiei la recensămintele din anii 2002 şi 1992


Numărul gospodăriilor populaţiei
Mărimea medie a gospodăriei
          2002
         1992
         2002
        1992
TOTAL
7392131
7288676
2,89
3,07
Municipii şi oraşe
3995239
3970435
2,79
3,03
Comune
3396892
3318241
3,01
3,12


Reducerea mărimii medii a gospodăriei populaţiei în 2002 faţă de 1992 denotă o modificare în structura gospodăriei după numărul de persoane care o compun, modificare datorată procesului de creştere a numărului gospodăriilor de persoane singure şi de divizare a unei gospodării multinucleale în mai multe gospodării (decoabitare). Această decoabitare îşi are o posibilă explicaţie în întemeierea de către tineri a propriilor gospodării, asociată cu părăsirea de către aceştia a familiilor de origine.

                                            Concluzii
România este marcată de o scădere substanţială a numărului populaţiei. Comparativ cu datele recensământului din ianuarie 1992, populaţia României a scăzut cu 957,4 mii locuitori (-4,2%).
Proiecţiile populaţiei României, realizate în cadrul INS, ne semnalează o scădere în continuare a populaţiei care, pentru orizontul de timp 2020, poate ajunge numai la 20 milioane locuitori (în varianta pesimistă). Totodată, ultima proiectare a populaţiei făcută de Divizia de Populaţie a ONU (în 2000) arată că populaţia României ar putea ajunge în orizontul de timp 2050 la 16,7 milioane locuitori (în varianta pesimistă), în cazul în care se menţine actualul comportament demografic al populaţiei.  
În ultimul deceniu numărul populaţiei din majoritatea ţărilor foste comuniste (Republica Cehă, Estonia, Georgia, Ungaria, Letonia, Lituania, Republica Moldova şi Federaţia Rusă) a scăzut sistematic.
Declinul constant al principalilor indicatori demografici din perioada intercenzitară a constituit principalul factor de scădere a populaţiei României.
Statistica demografică curentă, pe baza datelor colectate din surse administrative, identifică factorii şi influenţa lor în timp asupra numărului şi structurii populaţiei.
Sporul natural al populaţiei a înregistrat valori negative în fiecare an din perioada 1992-2001 ca efect al excedentului numărului de decedaţi faţă de numărul de născuţi vii. Situaţia nu este singulară, 17 ţări din Europa raportau în anul 2000 sporuri naturale negative.
Emigrarea cetăţenilor români, care şi-au stabilit domiciliul sau reşedinţa în străinătate, este un alt factor cu o contribuţie însemnată la tendinţa de scădere a numărului populaţiei. Fenomenul migraţiei externe a influenţat negativ în ultimii ani numărul populaţiei din toate ţările Central şi Est europene.
În ultimii 10 ani a scăzut mai accentuat numărul bărbaţilor (cu 5,6%) decât cel al femeilor (cu 4,1%), ceea ce a condus la creşterea gradului de feminizare a populaţiei.
Excedentul numărului de femei faţă de numărul de bărbaţi se menţine în total populaţie ca efect al supramortalităţii masculine permanente care se manifestă la toate grupele de vârstă (la bărbaţii cu vârste între 15 - 64 ani  ratele de mortalitate au fost de două ori mai mari decât la femei). Efectul acestei situaţii se regăseşte şi  în decalajul semnificativ dintre speranţa de viaţă a celor două sexe,  mai mică cu 7 ani la bărbaţi decât la femei.
S-a accentuat fenomenul de dezurbanizare. În ultimii zece ani s-au produs mutaţii în ceea ce priveşte repartiţia pe medii de viaţă socială, în sensul creşterii ponderii numărului de locuitori din mediul rural de la 45,7% în 1992 la 47,3% în 2002 şi scăderii implicite a ponderii numărului de locuitori din municipii şi oraşe de la 54,3% în 1992 la 52,7% în 2002. Această situaţie a fost determinată atât de sporul natural negativ cât şi de migraţia internă şi externă.
În mediul rural sporul natural al populaţiei a fost negativ şi cu valori mai mari decât în mediul urban în fiecare an din perioada intercenzitară. Fluxul migraţiei interne cu schimbarea domiciliului din urban în rural (care s-a dublat în 2001 faţă de 1992) şi-a adus contribuţia la o scădere mai mică a numărului populaţiei rurale decât a populaţiei urbane.
Scăderea mai accentuată a numărului populaţiei din mediul urban a fost influenţată în bună măsură de emigrare, cu stabilirea domiciliului în străinătate. Numărul persoanelor din mediul urban care au emigrat în acest scop a fost de aproape cinci ori mai mare decât al celor din mediul rural.
Această tendinţă de scădere a populaţiei urbane, care s-a manifestat continuu în ultimii 4 ani, măreşte decalajul dintre România şi celelalte ţări europene dezvoltate din punct de vedere economic, unde ponderea populaţiei urbane este de peste 70%.
Creşteri ale numărului populaţiei faţă de 1992, s-au înregistrat numai în judeţele Iaşi şi Ilfov, la nivelul celorlalte judeţe şi a municipiului Bucureşti fiind consemnate reduceri, după cum urmează: cu peste 10% în judeţele Hunedoara şi Caraş-Severin, între 5-10% în judeţele Teleorman, Olt, Vâlcea, Mehedinţi, Prahova, Braşov, Harghita, Sibiu, Alba, Arad, Bihor, Sălaj, Maramureş şi Satu Mare, iar în alte 23 de judeţe scăderi de până la 5%.
Se menţine structura generală a populaţiei pe etnii. Persoanele de etnie română reprezintă 89,5% din totalul populaţiei, nivel înregistrat şi la recensământul anterior.
Concomitent, s-a micşorat ponderea populaţiei care s-a declarat de etnie maghiară de la 7,1% în 1992 la 6,6% în 2002 şi a crescut ponderea rromilor/ţiganilor de la 1,8% în 1992 la 2,5% în 2002. Nici una din celelalte etnii nu depăşeşte 1% din populaţia totală.
Mutaţiile intervenite în structura populaţiei după etnie la recensământul din 2002, comparativ cu cel din 1992, au fost determinate pe de o parte de nivelul diferit al creşterii naturale a populaţiei specifice fiecărei etnii (ca urmare a unui nivel diferit al fertilităţii şi mortalităţii), iar pe de altă parte de soldul negativ al migraţiei externe în cazul persoanelor aparţinând anumitor etnii.
În 39 judeţe ponderea populaţiei de etnie română este majoritară. În 28 de judeţe şi municipiul Bucureşti ea deţine o pondere de peste 90%. Populaţia de etnie maghiară este majoritară în judeţele Harghita (84,6%) şi Covasna (73,8%) şi deţine o pondere de peste 20% în judeţele: Mureş (39,3%), Satu Mare (35,2%), Bihor (25,9%) şi Sălaj (23,1%).
În judeţele în care populaţia de etnie maghiară este majoritară sau reprezintă peste 20% din total populaţie, ponderea românilor a crescut în anul 2002 comparativ cu 1992, cu excepţia judeţelor Covasna şi Sălaj în care ponderea lor a scăzut cu 0,2%  şi respectiv 1%.
O reducere a înregistrat populaţia de etnie germană, cu 49,7%, în principal, datorită emigrării în proporţie însemnată, având efecte vizibile asupra depopulării unor întregi localităţi.
Structura populaţiei după limba maternă, confirmă ponderea persoanelor care s-au declarat de etnie română.
Corelaţia dintre etnie şi limba maternă evidenţiază faptul că o parte dintre persoanele care s-au declarat ca aparţinând unei alte etnii decât cea română au declarat ca limbă maternă limba română. Astfel la 1000 persoane de etnie română revin 1017 persoane care au declarat ca limbă maternă limba română (proporţie în creştere faţă de 1992 când la 1000 persoane de etnie română reveneau 1013 persoane cu limba maternă română).
Un număr de 332 mii persoane (1,6%), au declarat că sunt de altă etnie, dar limba maternă este cea română. O situaţie similară este consemnată şi la persoanele care au declarat ca limbă maternă limba maghiară, numărul lor fiind cu 13 mii persoane mai mare decât numărul etnicilor maghiari.
Pentru toate celelalte etnii, numărul persoanelor care au declarat ca limbă maternă limba etniei de care aparţin, este mai mic decât numărul persoanelor de etnie corespunzătoare limbii.
Numărul persoanelor care s-au declarat la Recensământul Populaţiei şi al Locuinţelor din 18 martie 2002 de religie ortodoxă a fost de 18.806 mii, reprezentând 86,7% din numărul  total al populaţiei, pondere aproximativ egală cu cea din 1992. În 31 de judeţe şi în municipiul Bucureşti, ponderea persoanelor de religie ortodoxă reprezintă peste 80% din numărul populaţiei.
Numărul de gospodării înregistrate la Recensământul din 18 martie 2002 a fost de 7.392.131, formate din 21.384,1 mii persoane. S-au mai înregistrat 3.521 de gospodării instituţionale (din internate, cămine etc.), formate din 314,1 mii persoane.
Faţă de datele recensământului precedent, numărul de gospodării ale populaţiei a crescut cu 1,4% (+103,5 mii gospodării).În aceste condiţii numărul mediu de persoane din care este alcătuită o gospodărie s-a diminuat de la 3,07 persoane în 1992 la 2,89 persoane în 2002.
Scăderea mărimii gospodăriei s-a datorat decoabitării gospodăriilor cu mai multe nuclee familiale, a unui număr mai mic de copii în familie şi a creşterii numărului de gospodării formate dintr-o singură persoană.
Ierarhizarea judeţelor după numărul de persoane ce revin pe o gospodărie, pe baza datelor recensământului din 2002, arată că 5 judeţe se situează la nivelul mediu pe ţară (2,89 persoane/gospodărie), 22 judeţe au un număr mai mare de persoane într-o gospodărie, iar 14 judeţe şi municipiul Bucureşti au mai puţine persoane în medie pe o gospodărie, decât media pe ţară.






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu