Cuvântul
realism este deseori folosit si în literaturã si în filozofie, cu toate cã în
fiecare domeniu are un înteles diferit. Realismul în arte se referã la
acuratetea si detaliul concrete ale vietii si ale problemelor sale, fie cã e
vorba de picturã, literaturã, dramã sau film. Aceasta nu înseamnã cã arta
trebuie sã fie fotograficã: o picturã a unui individ arãtându-si caracterul
adevãrat poate fi mai realisticã decât o fotografie.
Ca un
program pentru arte, realismul a fost propus pentru prima oarã în Franta la
mijlocul secolului 19. Între arte sunt diferite puncte de vedere asupra
folosirii realismului. O parte dintre pictori si scriitori sunt de pãrere cã
arta realisticã ar trebui sã fie precisã dar detasatã. Altii insistã cã scopul
realismului este educational, sã ilustreze problemele celor neprivilegiati si
sã promoveze schimbãrile sociale. O formã specificã a acestui ultim punct de
vedere a dominat arta în Uniunea Sovieticã sub Stalin. Numit realism-socialist,
a fost o metodã de scriere care a fost fãcutã sã promoveze statul socialist si
sã arate viata asa cum ar terbui sã fie.
Primul
pictor care s-a declarat realist a fost Gustave Courbet. Într-un manifest a
anuntat cã, pentru el, pictura reprezenta o artã a vizibilului si concretului.
El a insistat ca pictura sã se realizeze ca un instigator la schimbãri sociale.
Un alt pictor realist a fost Jean-Francois Millet, unul dintre primii artisti
care au portretizat munca tãranului si viata ruralã într-o manierã simplã dar
eroicã. Honore Daumier, prin contrast, era un artist de oras. Câteva din
subiectele lui le realizau peisajele cu muncitori în mahalalele Parisului.
În
Statele Unite câtiva din pictorii realisti ai secolului 19 si începutul
secolului 20 sunt William Harnett, John Peto, Thomas Eakins, Robert Henri,
William Glackens, George Benjamin Luks si John Sloan. Urmãtorul val de realism
de peste Atlantic s-a produs în timpul marii depresii din anii 30 si includea
artisti ca Grant Wood, Thomas Hart Benton, John Steuart Curry, William Gropper si
Ben Shahn. Dupã ce Marea Depresie s-a terminat, realismul nu a mai fost prezent
decât dupã prin anii 60.
Primi
scriitori realisti au fost Honore de Balzac, Gustave Flaubert si Emile Zola în
Franta. În novele ca 'Madame Bovary' a lui Flaubert si 'Nana' a lui Zola, sexul
si violenta au fost examinate cu claritate vie, strãlucitoare. Acesti realisti
au adoptat în curând cuvântul “naturalism” ca sã-si caracterizeze
scrierile.
În
Marea Britanie Charles Dickens si Anthony Trollope s-au folosit de literatura
realisticã pentru a promova schimbarea socialã. În Statele Unite Theodore
Dreiser a scris nuvele pesimiste despre viata americanã. Câtiva dintre artistii
sfârsitului de secol 20 au fost Erskine Caldwell, James T. Farrell si William
Faulkner.
În
dramã norvegianul Henrik Ibsen a creat o revolutie teatralã cu piese ca
“Fantoma” si “Casa unei pãpusi”. În Marea Britanie George Bernard Shaw a
punctat subiectul grijii socialiste în “Profesia Doamnei Warren” si “” 'Major
Barbara'. Printre dramaturgii sfârsitului de secol 20 care s-au inspirat de la
Ibsen si Shaw se aflau Arthur Miller si John Osborne. 'Moartea unui vânzãtor' a
lui Miller este consideratã de mulsi critici ca fiind cea mai bunã piesã
teatralã a secolului. 'Uitã-te înapoi în furie' a lui Osborne este plasatã
într-o nouã erã a realismului dramatic de pe scenele Britanice.
Comentarii
Trimiteți un comentariu