Razboiul ruso-turc de la 1806-1812 a insemnat o noua
invazie a rusilor in ambele principate, ocuparea pentru alti cinci ani a
acestora cu acordul condamnabil al lui Napoleon Bonaparte. „Scopul cel mai evident
si cel mai important, aprecia ministrul de externe rus in numele imparatului,
este alipirea celor doua principate la Rusia. Nici o alta achizitie nu poate sa
le inlocuiasca".
Sub presiunea ofensivei lui Napoleon, tarul a fost obligat
sa incheie pace cu turcii si sa se multumeasca doar cu teritoriul dintre Nistru
si Prut, adica Basarabia. Actul a fost
savarsit de Turcia prin cedarea acestui teritoriu romanesc.
Multi ani, Austria si Rusia au luptat impotriva Imperiului
Otoman (1710-1711, 1716-1718, 1735-1739, 1768-1774, 1787-1792, 1806-1812,
1828-1829, 1853-1856): acele lupte au avut loc pe pamantul Romniei si au fost
insotite intotdeauna de ocupatie militara straina, care, adeseori, s-a mentinut
mult timp dupa ce razboiul propriu-zis s-a terminat, astfel ca tarile romanesti
au indurat nu numai devastarea si pierderile irecuperabile, dar au trecut, de
asemenea, si prin dislocari de populatie si amputari de teritorii dureroase. De
exemplu, Austria a anexat
Oltenia temporar (1718-1793), precum si Nordul Moldovei, numit Bucovina (1775-1918).
Dupa razboiul ruso-turc din 1806-1812, Rusia a anexat
partea de rasarit a Moldovei, teritoriul dintre raurile Prut si Nistru, numit
mai tarziu Basarabia (1812-1918).
Basarabia a fost cedata imperiului tarist prin pacea de la
Bucuresti din 1812, care
punea capat razboiului ruso-turc debutat cu sase ani în
urma la 1806. Acest razboi
nenorocit a carui miza au constituit-o la un moment dat
Tarile Române în întregime
s-a încheiat într-un mod foarte bizar, cel putin în raport
cu conjunctura
internationala din momentul semnarii tratatului de pace.
De-a lungul razboiului
turcii trecusera prin momente foarte dificile dar au
rezistat, as zice eroic,
injonctiunilor teritoriale rusesti care nu se limitau la
Basarabia, ci vizau ambele
Principate. Momentul critic l-a constituit perioada în care
Napoleon si Alexandru I
s-au înteles la Tilsit si la Erfurt. Ori, începând cu 1810 a intervenit o
ruptura între
Rusia si Franta cauzata de refuzul Rusiei de a respecta
blocada comerciala
decretata de Napoleon împotriva Angliei.
Aceasta ruptura a
evoluat pâna la razboiul din vara lui 1812 când Napoleon a invadat Rusia. Ori,
la data negocierilor si a semnarii tratatului de pace ruso-turc de la Bucuresti
(16-28 mai 1812) iminenta invadarii Rusiei de catre francezi era de notorietate
europeana. “În asemene împrejurari întelegem prea bine cât de mare era
interesul Rusiei de a încheie pace cu Turcia si înca o pace cu folos ; ceea ce
nu se întelege tot atât de usor ester cum Turcia care putea sa folosesa atât de
minunat noua dusmanie izbucnita între Franta si Rusia, se îndupleca la o pace
care rasluia iarasi o bucata din împaratia sa, când numai cu putina taraganare
ar fi putut-o pune în stare de a cere ea ceva de la rusi pentru încetarea dusmaniilor.”
Inconsecventa pozitiei Turciei la negocierile cu Rusia este
semnalata si de ambasadorul Frantei la Constantinopol, Latour Maubourg :
”Poarta refuzând timp de cinci ani de a ceda un singur palmac de teritoriu, cu
toate ca pe atunci Rusia libera din toate partile si nefiind amenintata de
nicairi, avea pe pamântul turcesc o armata de 80,000, a carei înainte mergatori
ajunsesera pâna în centrul Rumeliei (sudul Bulgariei, n.n.), câta neconsecventa
nu ar fi de a ceda niste cetati care alcatuiesc siguranta împaratiei otomane
(Hotinul, Benderul, Ismailul) astazi când Rusia în ajunul de rumpe cu Franta,
si-a adunat toate puterile în Polonia, a desertat Rumelia si nu mai are pe
teritoriul otoman decât o slaba armata de 20,000 de oameni care nu se poate spori
!”
Totusi tratatul de pace de la Bucuresti încheiat între
Padisahul Turciei si Împaratul Rusiei stipula ca : “Prutul, din locul unde
intra în Moldova pâna la gurile sale si de acolo, malul stâng al Dunarii, pâna
la Chilia si varsarea ei în Marea Neagra, formeaza frontiera celor doua
împaratii” si “Partea din Moldova asezata pe malul drept al Prutului este
abandonata si data Sublimei Porti, iar Înalta Poarta cedeaza Curtii Imperiale
rusesti pamânturile din stânga Prutului.”
Comentarii
Trimiteți un comentariu