Războiul Arab-Izraelian
din 1973,conflict armat ître Izrael si ţarile arabe Egipt si Siria, s-a
desfaşurat in luna octombrie, 1973. Egipt si Siria, au declanşat conflictul
pentru a-şi recupera eritoriile pe care Izraelul le-a ocupat în “Războiul de 6
zile” din 1967. Deşi ambele părţi au suferit pierderi grele din războiul din
1973,Izraelul şi-a menţinut controlul asupra teritoriilor. Deoarece conflictul
a început de sarbatoare evreiască Yom Kippur şi s-a desfăşurat de-a lungul sfintei luni musulmane a
Ramadamului, războiul a mai fost numit şi Războiul Yom Kippur de catre Izraeleni si Razboiul Ramadamului
sau Razboiul din Octombrie de catre Arabi.
Desi nu a adus schimbari
semnificabile granitelor teritoriilor,razboiul din 1973 si consecintele sale au
avut efecte numeroase asupra natiunilor participante si asupra relatiilor lor
cu marile puteri mondiale. Egiptul a iesit din Uniunea Republicilor Sovietice
Socialiste (URSS),care i-au furnizat ajutor militar si economic inca din anii
’50, si a incheiat stranse relatii cu Statele
Unite. Siria a iesit din razboi, fiind un aparator ferm al drepturilor
arabilor si cel mai apropiat aliat al Orientului Mijlociu pentru URSS .In Izrael,razboiul a declansat
atitudini dezaprobatoare fata de conducatorii statelor, care, in cele din urma,
au demisionat. Razboiul a semnalat o implicare crescanda a Statelor Unite
pentru negocierea si garantarea
intelegirilor arabo-izraeliene.Aceste intelegeri se accentuau pe returnarea terenurilor
stapanite de izraeleni controlului
arabilor in schimbul recunoasterii de catre arabi de securitate.
II Cauzele
razboiului.
Lungul conflict dintre
evrei si arabi privind conrolul asupra teritoriului (istorie) Palestina s-a
materializat in razboaie in anii :1948, 1956 si 1967.Opozitia arabilor fata de
statul evru Izrael a inclus si statele vecine arabilor si dupa 1964,
Organizatia pentru eliberarea Palestinei, un corp politic preocupat de crearea
unui stat pentru arabii palestieni.In “Razboiul de 6 zile “ din 1967,Izraelul a
obtinut controlul asupra peninsulei Sinai si asupra Fasiei Gaza, stapanite
anterior de Egipt ; asupra Inaltimilor Golan, apartinand initial Siriei ; asupra West Bank si Ierusalimului
estic administrate initial de Iordania. Mai
tarziu, in acelas an, Natiunile Unite au adoptat o rezolutie cerand
retragerea izraelitilor din aceste teritorii in schimbul recunoasterii arabe a
independentei Izraelului si a reprosurile au continuat.In 1969,presedintele
egiptean Gamal Abdel Nasser a lansat o companie pe Canalul de Suez (un canal
artificial intre Peninsula Sinai si teritoriul egiptean).Conflictul, care nu
s-a materializat intr-un razboi propriu-zis, s-a incheiat in 1970 cu un acord
de incetare a focului, propus de Satele Unite.
La inceputul anilor ’70,
succesorul lui Nasser, Anwar al-Sadat, aincercat pe cai diplomatice sa
determine retragerea israelitilor, pregatind, in acelas timp, Egiptul (armata)
pentru razboi. In fiecare an, Natiunile Unite au emis rezolutii cerand
izraelitilor sa se retraga, iar Statele Unite au avut parte de critici ale
comunitatii internationale vizand suportul acordat Izraelului. In acest timp,
negocierile au continuat.Natiunile Arabe refuzau sa negcieze inainte ca
Izraelul sa se ratraga fara garantii pentru pace si securitate, isi intarea
pozitiile in teritoriile arabe ocupate.
Nici Statele Unite si nici
Izraelul nu credeau ca fortele arabe ar putea provoca puterea militara
bine-cunoscuta a izraelenilor. URSS-ul, care sprijinise natiunile arabe in
timpul razboiului anterior cu Izraelul si aprovizionase Egiptul cu armament,
stia ca Egiptul se pregateste de razboi, dar subestimat hotararea lui Sadat de
a folosi o posibilitate armata impotriva Izraelului. Mai mult chiar, nici
Wachington-ul si nici Moscova nu erau la curesnt cu diferentele adanci in
politica dintre conducatorii egipteni si sirieni.Deci scopul pentru ambii
conducatori era sa-si recastige teritoriile de la Izrael, Sadat era gata sa
combine mijloacele armate cu inceperea unui proces diplomatic, in timp ce
presedintele Sirian Hafez-al-Assad nu voia sa semneze nici un acord (cu
Izraelul )care putea sa recunosca legalitatea Izraelului. Sadat, spre deosebire
de Assad, era deasemenea gata sa
indrepte politica externa cu Egiptul intr-o alta directie decat cea urmata de
URSS, apropiind-o de cea urmata de Statele Unite. Lansand presiune economice
acasa, Sadat credea ca Stale Unite, si URSS-ul, vor ajuta Egiptul mai mult si
pe o perioada mai indelungata.
In ciuda acestor
diferente, in cele din urma, nerabdarea si frustrarile reciproce la nivelul
statului diplomatic i-au adus pe Sadat si Assad sa planuiasca atacul. Deoarece
cai doi conducatori arabi se concetrau mai mult pe propriile interese
nationale, decat pe altele probleme
arabo-izraelene, ca de exemplu viitorul West Bank-ului si al Ierusalimului sau
problema statului Palestinei, ei au omis Iordania si Organizatia pentru
Eliberarea Palestinei, din planuirea razboiului.
III Desfasurarea razboiului.
Egiptul si Siria si-au lansat ataculimpotriva Izraelului pe 6 octombrie
,1973. Era Yom Kippur, ziua sfanta a anunlui evreisc. Avand multi civicli
inarmati in sinagogi, radioul care emitea, iar oamenii aflandu-se intr-o stare
relaxata, Izraelul a fost surprins cu garda in jos de atacurile coordonate.
Sursele de informatie izraelite nu au tinut seama de probabilitaea unui atac
arab, iar armata izrailina nu era pregatitapentru un razboi. Armatele lui Sadat
au traversat rapid Canalul de Suez. Astfel, Egiptul spargea randul de
fortificatii izraeliene aflate de-a lungul malului estic al Canalului, numit
linia Bar-Lev, pe care izraelienii il credeau inipenetrabil. Egiptul a intarit
regiunea pentru a-si apara pozitia. Constient de puterea limitata a armatei
sale in privinta modului de atac, Sadatnu o ordonat o inaintare spre tinul
detinut de Izrael in Sinai. Dimpotriva , armatele sale au luat o mica parte din
tinutulaflat pe intreaga lungime a malului estic al Canalului. Intre timp,
fortele siriene avansau in teritoriul Inaltimilor Galon.
In timpul primei saptamani de razboi, si Siria si Egiptul ar fi facut
multe ravagii armatei israelene, ar fi putut lua multe teritorii si ai r putut
provoca distrugeri grave centrelor civile israelene. Cu toate acestea, ambele
armate nu au putut obtine un avantaj al castigurilor anterioare, asupra lipsei
de pregatire israeliana si asupra primelor pierderi ale acestora. Sistemul de
comunicare neregulat si lipsit de acuratete dintre Moscova si aceste capitale
arabe, a inhibat succesele armate arabe.
Pe la mijlocul lui Octombrie, Israelul si-a mobilizat trupele si a lansat
o serie de contraatcacuri pe ambele
fronturi. In ciuda unor grave pierderi initiale, israeletii au recucerit
terenul pe care Siria il capturase si au trecut prin forta dincolo de granitele
Siriei, facandusi curand drum prin artileria Damascului. Intre timp Israelul a
lansat a contraofensiva impotriva Egiptului, traversand Canalul de Suez,
avansand in Egipt si incojurand Armata a III-a a Egiptului. Pana la sfarsitul
razboiului, fortele israelene au avansat pana la 100 km de Cairo si 40 km de
Damasc.Cu toate acestea, Israelul n-a considerat necesar din punct de vedere
politic sa ocupe cele doau capitale
arabe.
IV Incetarea focului si retaragerea.
Starea precara in care se aflau armatele arabe au grabit incheiarea
razboiului. A incurajat de asemenea de asemenea interventia imediata a Statelor
Unite, acer au furinzat arme Israelului
in timpul razboiului, si Uniunii Sovietice, care au aprovizionat fortele
arabe. Amenintarea Israelului de a eradica armata a III-a a Egiptului l-a
convins pe secretarul de stat al Statelor Unite, Henry Kissinger sa viziteze
Moscova pentru a negocia un acord de incetare a focului cu comandantul sovietic
Leonid Brejnev. Pe 23 octombrie, Natiunile Unite au aprobat rezolutia, ceea ce
ducea la negocieri intre israeliti si arabi.
Si Israelul si Egiptul au incalcat termeni de incetare a focului,iar
Israelul si-a continuat incercuirea Armatei a III-a egiptene. Brejnev, vaznd
intr-o victorie a Egiptului o posibila destabilizare a guvernului lui Sadat, a
sugerat indisscutiile cu presedintele Statelor Unite, Richard Nixon, ca un esec
al actinilor armate ale Israelului ar determina un raspuns sobietic, incluzand
interventia in favoarea salvarii Armatei a III-a. La raspuns, Kissniger a cerut
si a primit totodata permisiunea lui Noxon de a pune trupele americane in
alerta nucleara. Si sovieticii si americanii s-au retras aproape emidiat
dintr-o confruntare. Incetarea focului a avut loc pe 25 octimbrie.
Dorinta Israelului de a i se returna prizonierii de razboi cu existenta
precara a Armatei a III-a a Egiptului au
grabit discutiile la nivel militar intre Israel si Egipt. Aceste tratatine au
avut loc la kilometrul 101 pe drumul Cairo-Suez din 28 octombrie pana pe la
sfarsitul noiembrie. Kissinger, dorind o participare mai mare a americanilor, a
angajat o Conferinta de pace a Orintului Mijlociu, avand Statele Unite si
Uniunea Sovieticadrept co-presedinti, pentru a continua negocierile. Desi a
participat si Iordanul, Siria a renuntatsa participe, air Organizatia de
Eliberare a Palestinei nu a fost
invitata. Dupa 2 zile de negocieri publice, conferinta a fost suspendata si nu
a mai reusit sa se reuneasca.
In urmatorii 2 ani, Kissinger a folosit o tehnica de negociere numita “politica
suveicii “, zburand inspre si dinspre capitale arabe si Israel, si
comportandu-se ca un mediato. Aceasta tehnica a dus la primul acord de
dezarmare egipto-israelene, cerand retragerea Israelului dincolo de Canalul de
Suez si instaurarea in ianuarie 1974 a unei forte de instaurare a pacii in zona
Canalului. (Forta Ntiunilor Unite fusese instaurata dupa razboiul din 1956si a
durat pana in 1967). In mai 1974, Siria si Israelul, cu ajutorul lui Kissinger
a concluzionat un acord de dezarmare prin care Israelul returna Siriei
teritoriul capturat in razboiul din 1973, impreuna cu orasul Al Qunaytrah din
regiunea Golan. Au stabilit deasemenea o zona a Natiunilor Unite, fortele
israelite si cele siriene in Golan. Un al doilea acord egipto-israelian a fost
incheiat in septembrie 1975.
V Consecintele razboiului.
Desi razboiul nu a pretins concesii terotoriale, a avut multe efecte la
un nivel mult mai inalt si complex al conflictului arabo-israelian. In timp ce
pierdele arabe eraupe departe mai mari decat cele ale israelitilor, ambele
parti au pretins victoria. Fortele arabe dovedisera ca pot lansa cu succes un
atac coordonat . Cu castigurile initiale,ei au scufundat din temelii mitul
invicibilitatii israelitilor care dura din razboiul din 1967. Intre timp, in ciuda
unor pierderi semnificante, Israelul s-a regrupat cu succes in cateva zile,
imprejurand fortele arabe inapoi, dincolo de granitele din 1967.
In timp ce razboiul nu a afectat relatiile de alinta dintre Siria si
Uniunea Sovietica si a opus mai mult Siria
si Statele Unite, Israelul, a initiat totusi schimbari drastice in relatiile
extreme ale Egiptului. Noua relatie pe care Kissinger incepuse s-o lege cu
Sadat a redus influenta sovieticilor asupra Egiptului si a adus tara mai
aproape de Statele Unite. Fiecare acord incheat cu succes, genera incredere
intre Israel si Egipt. Fiecare dintre aceste realizari stabilea o fundatie la
tratatul de pace dintre Egipt si Israel din 1973. Cu toate acestea, relatiile
imbunatatite ale Egiptului cu Statele Unite si cu Israelul au adus la repararea
si izolareasa de afacirile inter-arabe din anii ’80. Intre timp, succesul
diplomatic al Statelor Unite in perioada de dupa razboi le-au preferat ca
mediator, confident si girant diplomatic al arabilor si israelitilor de asemenea
in viitoarele negocieri.
Razboiul din 1973 a mai marcat si prima intrebuintare cu succes a
petrolului ca arma politica in conflictul arabo-israelian. Din octombrie 1973
pana in noiembrie 1974, tarile arabe producatoare de petrol catre natinunile
occidentale prietene ci Israelul, determinand cauze de gazolina/benzina si
crestere ale preturilor la petrol. Embargoul a avut, in special, un efect
negativ asupra economiei Statelor Unite.
In final, razboiul a produs probleme interne si in Israel. Lipsa de
pregatire militara aisraelitilor a pus problema competentei conducatorilor.
Rezultatele investigarilor are au urmat au foat extrem de critice privind
armata, ducand la demisia primului ministru Golda Meir si a ministrului
apararii Mosshe Dayan.
Bibliografie :
Internet :
Comentarii
Trimiteți un comentariu