joi, 16 august 2012

Razboaiele punice


          In a doua jumatate a secolului al II-lea i.e.n ,in urma celor doua razboaie victorioase asupra Cartaginei datorita patrunderii adanci in tarile Orientului elenistic si supunerii Macedoniei si Greciei , Roma a devenit cel mai mare stat mediteranean. Totusi, Roma  nu putea sa se considere drept stapana absoluta a bazinului Marii Mediterane atata timp cat Cartagina , vechea ei rivala, invinsa, dar inca de temut din punct de vedere economic, nu era distrusa in mod definitiv.
          In timp ce fortele si atentia romanilor erau indreptate spre Orient, Cartagina invinsa a izbutit sa-si revina si sa-si intareasca situatia economica.Siliti sa renunte la cotropiri militare si la o politica externa activa, negustorii si stapanii de sclavi din Cartagina isi investeau acum mijloacele in agricultura, in Africa.In Cartagina incepuse sa infloreasca un comert activ cu triburile locale, se dezvolta pe scara larga agricultura bazata pe plantatii, iar la orase crestea numarul de ateliere si de intreprinderi comerciale.
          Aceasta reinviere a fortei economice a Cartaginei a provocat o puternica nemultumire la Roma, in special in randurile cavalerilor si ale acelei parti a nobililor care era legata de comertul exterior.A luat fiinta un partid puternic si influent care cerea distrugerea totala a Cartaginei, chiar daca acest lucru ar fi prilejuit un nou razboi.In fruntea acestui partid se afla Marcus Porcius Cato (cel Batran) , care facea o inflacarata propaganda in favoarea acestei idei si isi termina fiecare cuvantare cu una si aceeasi fraza:<<Si totusi, sunt de parere ca trebuie distrusa Cartagina!>>
          Un pretext pentru razboi nu era greu de gasit.Regele Masinissa al Numidiei,  simtindu-se protejat de romani, avea o atitudine extrem de agresiva si incerca sa anexeze la posesiunile sale o parte din teritoriul cartaginez.S-a produs un conflict armat si, desi cartaginezii au fost batuti, senatul roman a apreciat actiunile lor ca o violare a conditiilor tratatului din anul 201 i.e.n. si le-a declarat razboi.Astfel a inceput al treilea razboi punic (149-146 i.e.n.)
          De indata ce armata romana a debarcat in Africa, cartaginezii au trimis la comandamentul roman soli pentru a cere pace.Romanii au cerut sa li se predea tot armamentul. Dupa ce aceasta cerere a fost indeplinita, ei au declarat ca locuitorii trebuie sa paraseasca orasul, deoarece el va fi distrus. Aceasta noua cerere a provocat o explozie de manie si de ura impotriva romanilor.Cartagina a inceput sa se pregateasca cu infrigurare pentru aparare; zi si noapte toti locuitorii orasului au lucrat la faurirea de armesi la fortificarea zidurilor orasului.
          Asediul Cartaginei n-a fost de loc o actiune usoara.El a durat peste doi ani. In anul 147 i.e.n. ,comanda armatei care asedia Cartagina a fost preluata de Scipio Aemilianus, nepot de fiu adoptiv al lui Scipio Africanul. El a intarit disciplina in armata,a izbutit sa blocheze complet orasul,iar in primavara anului 146 i.e.n. a trecut la un asalt general. Romanii au intrat in oras, unde au inceput luptele de strada, care au durat o saptamana intreaga, pana cand a fost ocupata fortificatia centrala-Byrsa.
          O comisie senatoriala sosita in orasul cucerit a luat hotararea ca el sa fie in intregime distrus. S-a dat foc Cartaginei , care a ars timp de 16 zile.Posesiunile cartagineze au fost incluse in provincia romana Africa.
          Dar dupa ce si-au distrus dusmanul secular, romanii au mai avut sa rezolve o alta problema complicata: sa se stabileasca temeinic in fostele posesiuni de peste mare ale Cartaginei, in Spania.Dupa ce i-au alungat de acolo pe cartaginezi,ei au intrat intr-o indelungata si indarjita lupta cu triburile locale.
          Inca in anul 197 i.e.n. izbucnise in Spania o mare rascoala, pe care romanii o inabusisera cu mare greutate. In anul 154 i.e.n. a avut loc o noua rascoala, care a cuprins aproape toata tara. La ea au luat parte diferite triburi:lusitanii, arevacii, celtiberii si altele. In jurul anului 147 i.e.n., in fruntea lusitanilor a aparut un conducator talentat, Viriathus, fost pastor.Romanii au fost nevoiti sa-l recunoasca rege al lusitanilor.Miscarea a inceput sa scada abia dupa ce Viriathus a cazut pe mana unor ucigasi platiti sa-l asasineze. In anul 137 i.e.n. consulul roman Mancinus, incercuit, a incheiat cu Numantia o pace rusinoasa pentru Roma. Abia Scipio Aemilianus, invingatorul Cartaginei, a izbutit sa inabuse aceasta rascoala si in anul 133 i.e.n. , dupa un asediu de 15 luni, a cucerit Numantia.
          Cu cel de-al treilea razboi punic , cu cucerirea definitiva a Spaniei si cu transformarea regatului Pergamului in provincia romana Asia , s-a incheiat procesul de construire al statului roman,cel mai mare stat sclavagist din lumea mediterana.
          Razboaiele de cucerire pe care romanii le-au purtat aproape 120 de ani in partea de apus , iar dupa aceea si in partea de rasarit a bazinului Marii Mediterane , au fost insotite de afluxul unor mase imense de sclavi in Italia. Inca de pe timpul primului razboi punic , cucerirea Agrigentului le-a dat romanilor 25000 de prizonieri, care au fost vanduti ca sclavi.Sase ani mai tarziu, dupa ce a reputat o victorie asupra cartaginezilor la capul Eknomos, consulul Regulus a trimis la Roma 20000 de sclavi. Ulterior, aceste cifre au crescut neincetat.In anul 209i.e.n. , cu prilejul ocuparii Tarentului, Fabius Maximus a vandut ca sclavi 30000 de locuitori. In anul 167 i.e.n. , cu prilejul devastarii oraselor din Epir de catre consulul Aemilius Paulus, au fost vanduti ca sclavi 150000 de oameni.La terminarea celui de-al treilea razboi punic, toti locuitorii Cartaginei distruse au fost vanduti ca sclavi. Chiar si aceste date fragmentare, izolate si adeseori , probabil, nici pe departe exacte ale istoricilor romani ne dau o idee despre masele de multe mii de sclavi care au pornit spre Roma.
          Aproape in toate centrele statului roman existau piete de sclavi. In Roma, piata de sclavi se afla langa templul lui Castor si Pollux. Preturile oscilau in raport cu afluxul de sclavi pe piata. In perioada de mari cuceriri preturile scadeau in mod pronuntat.<<Este ieftin ca un sard>> se spunea in Roma dupa cotropirea Sardiniei.
          Dupa cucerirea regatului Pontului sclavii se vindeau cu cate 4 denari.Totusi, pretul sclavilor instruiti sau cu o calificare speciala (dansatoarele, bucatarii, actorii) era mult mai mare.Trebuie relevat ca pana atunci in nici o tara din lumea antica – nici in Grecia, nici in lumea elenistica- nu existase un numar de sclavi atat de imens, iar ei nu fusesera atat de ieftini.
          Cresterea imensa a numarului de sclavi a determinat si schimbari calitative in structura social-economica a societatii romane; a devenit predominanta munca sclavilor in productie, sclavul a fost transformat in producator de baza al societatii romane. Tocmai acest fapt a marcat victoria deplina a modului de productie sclavagist in Roma.
          Introducerea pe scara larga a muncii sclavilor in productie a dus in mod inevitabil la eliminarea producatorilor liberi.Deoarece Italia continua sa ramana o tara agrara, rezultatele acestui proces s-au manifestat , in primul rand, in domeniul productiei agricole; urmarea lui directa a fost , pe de-o parte,concentrarea pamantului, formarea unor mari domenii sclavagiste (latifundii), iar pe de alta parte, exproprierea si pauperizarea taranimii. Inainte de secolul II i.e.n. , in cea mai mare parte a Italiei predominasera gospodariile mici si mijlocii, bazate mai ales pe munca producatorilor liberi.  Pe masura ce sclavajul se dezvolta in Roma , aceste gospodarii au inceput sa fie eliminate de gospodariile de un tip cu totul nou, bazate pe exploatarea in masa a muncii sclavilor si care dadeau produse nu numai pentru satisfacerea nevoilor proprii, ci si pentru piata.Istoricul roman Appian prezinta acest proces in modul urmator: <<Bogatii, ocupand cea mai mare parte a pamantului neimpartit (adica a „pamantului public”) si crezand ca faptul s-a prescris si ca pentru acest motiv pamantul nu le va mai fi luat , au inceput sa adauge la posesiunile lor loturile invecinate ale saracilor, parte cumparate pe bani , parte luate cu forta,incat, pana la urma, in loc de mici domenii, in mainile lor au ajuns latifundii imense. Pentru cultivarea ogoarelor si paza cirezilor au inceput sa cumpere sclavi...>>
          Marile latifundii italice cu o intindere de cateva mii de iugare erau de regula slab legate de piata , deoarece tot ce era necesar, inclusiv produsele mestesugaresti, se produceau in cadrul lor de catre sclavi, datornici si clienti. Pe asemenea domenii, alaturi de pamanturile cultivate prin munca sclavilor, o parte de pamant era folosita ca pasuni pentru vite,iar o parte era arendata in loturi mici clientilor.Existau insa si gospodarii de proportii mijlocii, (de cateva sute de iugare) pe care de asemenea munceau sclavi, iar uneori, in timpul cositului fanului, al secerisului si al culesului viilor, si oameni liberi angajati cu ziua.
          O astfel de gospodarie destinata dezvoltarii productiei de marfuri este vila model descrisa de cunoscutul om de stat roman Cato cel Batran, in tratatul sau <<Despre agricultura>>.Pe vremea lui Cato, problema productiei de marfuri in gospodarie trecea pe primul plan. Nu este intamplator faptul ca,analizand problema cumpararii unui domeniu, Cato recomanda sa se dea atentie nu numai fertilitatii solului, cisi existentei <<in apropiere a unui oras mare, a unui rau navigabil sau a unui drum bun>> , avandu-se in vedere transportul si vanzarea marfii.<<Gospodarul trebuie sa caute-spune Cato- sa vanda cat mai mult si sa cumpere cat mai putin>>.
          Cato descrie in lucrarea sa un domeniu de proportii mijlocii, tipic pentru Italia centrala.In sudul Italiei, precum si in Sicilia si Africa, erau raspandite mai ales imense latifundii sclavagiste intinse pe sute de mii de iugare.Pe aceste mosii munceau un numar mare de sclavi aflati intr-o situatie extrem de grea. Adesea, pentru a se evita o eventuala fuga, sclavii erau pusi sa munceasca in lanturi, iar noaptea erau inchisi in incaperi speciale de tipul cazarmilor, numite ergastule, unde se aflau sub o supraveghere severa.
          Procesul de dezvoltare al latifundiilor avea ca revers exproprierea si pauperizarea taranimii. Gospodariile taranesti mici si mijlocii dispareau mai ales din cauza ca pamantul era acaparat de marii stapani de sclavi.Razboaiele neintrerupte din secolele III si II i.e.n., sustragand vreme indelungata pe tarani de la munca lor , au exercitat si ele un efect distructiv asupra acestor gospodarii.
          Unii dintre taranii ruinati deveneau arendasi sau muncitori cu ziua.Dar, intrucat la angajari de muncitori cu ziua nu se recurgea decat in anumite perioade cand muncile agricole erau in toi (cosit, seceris, culesul viilor etc.), muncitorii cu ziua nu puteau conta pe un castig cat de cat multumitor si permanent.Mase uriase de tarani ruinati au invadat orasele. Altii mai putin numerosi au inceput sa se indeletniceasca cumunca productiva, devenind meseriasi , muncitori in constructii etc.Oamenii au inceput sa se grupeze in colegii mestesugaresti speciale, in care , mai tarziu, alaturi de cei liberi au inceput sa intre si sclavi.Din inscriptii se cunosc colegii de bronzieri, giuvaergii, parfumeuri, croitori, constructori.Se observa o anumita specializare a meseriilor pe orase in acea perioada.Acelasi Cato da sfaturi cu privire laarticolele mestesugaresti care trebuie cumparate de la Roma, Minturnae, Capua, Pompei si din alte orase italiene.In nordul Italiei cele mai mari centre mestesugaresti au fost cateva orase din Etruria (Populonia, Tarquinia si altele), iar in sud orasele din Campania , mai ales Capua si Nola.
          Dar marea majoritate a oamenilor ruinati nu-si puteau gasi de lucru in mod permanent.Ajunsi in culmea mizeriei, oamenii deveneau patura declasata a populatiei, lumpenproletariatul antic. In cautarea unui castig intamplator, ei nu se dadeau in laturi de la nimic; isi vindeau voturie in alegeri,faceau depozitii false la tribunale,denuntau, furau. Traiau pe socoteala societatii, din acele pomeni neinsemnate care le picau de la bogatasii si oamenii politici romani,in goana dupa popularitate, din caritatea publica.
          Transformarea Romei intr-un mare stat maritim a contribuit la dezvoltarea pe scara larga a comertului ei exterior. Daca nevoile populatiei romane in ceea ce priveste produsele industriei mestesugaresti erau satisfacute in mare masura de industriile locale, produsele agricole se aduceau din provincii sau din tarile dependente de Roma, iar articolele de lux din Grecia si din tarile Orientului elenistic. In Delos , unde se intalneau negustori din diferite tari,au luat nastere asociatii ale negustorilor italici,mai ales ale campanienilor sau ale grecilor din Italia de sud, asociatii care se considerau puse sub protectia unei anumite zeitati.
          Din Italia se exportau vinuri, untdelemn de masline, articole de metal.Importul de marfuri in Roma depasea intotdeauna exportul.Totusi , in perioada republicii, in perioada razboaielor victorioase ale Romei, acest fapt nu putea duce inca la subminarea economiei italice: deficitul creat de precumpanirea importului asupra exportului era compensat sau chiar acoperit de cateva ori prin afluxul de bani si alte valori intrate in Italia in urma cuceririlor.
          Cuceririle romane mai asigurau de asemenea un neintrerupt aflux de capital finaciar la Roma.Dupa primul razboi punic vistieria romana a primit o despagubire de razboi in valoare de 3200 de talanti. Despagubirea impusa cartaginezilor dupa cel de-al II- lea razboi punic a fost de 10000 de talanti ,iar aceea impusa lui Antiochos III dupa terminarea razboiului sirian a fost de 15000 de talanti. Prada de razboi a comandantilor de osti romani era imensa. Plutarh descrie intrarea triumfala in Roma a lui Aemilius Paulus, invingatorul de la Pydna.<<Triumful a durat trei zile,in care timp au fost neincetat purtate si duse cu carele capturile facute: opere de arta, arme de pret, vase uriase pline cu monede de aur si argint>>.In anul 189 i.e.n. ,dupa lupta de la Magnesia, romanii au capturat ca prada de razboi 1230 de colti de elefant,234 cununi de aur,137000 de livre de argint (1 livra romana= 327 gr.), 224000 de monede de argint grecesti,140000 de monede de aur macedonene,o mare cantitate de obiecte de aur si argint.
          Pana in secolul II i.e.n. Roma a resimtit o anumita lipsa de moneda de argint, dar, dupa toate aceste cuceriri, mai ales dupa acapararea minelor de argint din Spania, statul roman a avut posibilitatea sa asigure emisiuni regulate de moneda de argint.
          Toate aceste imprejurari au inlesnit o larga dezvoltare a capitalului financiar si camataresc in statul roman.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu