In a doua jumatate a secolului al
II-lea i.e.n ,in urma celor doua razboaie victorioase asupra Cartaginei
datorita patrunderii adanci in tarile Orientului elenistic si supunerii Macedoniei
si Greciei , Roma a devenit cel mai mare stat mediteranean. Totusi, Roma nu putea sa se considere drept stapana
absoluta a bazinului Marii Mediterane atata timp cat Cartagina , vechea ei
rivala, invinsa, dar inca de temut din punct de vedere economic, nu era
distrusa in mod definitiv.
In timp ce fortele si atentia
romanilor erau indreptate spre Orient, Cartagina invinsa a izbutit sa-si revina
si sa-si intareasca situatia economica.Siliti sa renunte la cotropiri militare
si la o politica externa activa, negustorii si stapanii de sclavi din Cartagina
isi investeau acum mijloacele in agricultura, in Africa.In Cartagina incepuse
sa infloreasca un comert activ cu triburile locale, se dezvolta pe scara larga
agricultura bazata pe plantatii, iar la orase crestea numarul de ateliere si de
intreprinderi comerciale.
Aceasta reinviere a fortei economice
a Cartaginei a provocat o puternica nemultumire la Roma, in special in
randurile cavalerilor si ale acelei parti a nobililor care era legata de
comertul exterior.A luat fiinta un partid puternic si influent care cerea
distrugerea totala a Cartaginei, chiar daca acest lucru ar fi prilejuit un nou
razboi.In fruntea acestui partid se afla Marcus Porcius Cato (cel Batran) ,
care facea o inflacarata propaganda in favoarea acestei idei si isi termina
fiecare cuvantare cu una si aceeasi fraza:<<Si totusi, sunt de parere ca
trebuie distrusa Cartagina!>>
Un pretext pentru razboi nu era greu
de gasit.Regele Masinissa al Numidiei,
simtindu-se protejat de romani, avea o atitudine extrem de agresiva si
incerca sa anexeze la posesiunile sale o parte din teritoriul cartaginez.S-a
produs un conflict armat si, desi cartaginezii au fost batuti, senatul roman a
apreciat actiunile lor ca o violare a conditiilor tratatului din anul 201
i.e.n. si le-a declarat razboi.Astfel a inceput al treilea razboi punic
(149-146 i.e.n.)
De indata ce armata romana a debarcat
in Africa, cartaginezii au trimis la comandamentul roman soli pentru a cere
pace.Romanii au cerut sa li se predea tot armamentul. Dupa ce aceasta cerere a
fost indeplinita, ei au declarat ca locuitorii trebuie sa paraseasca orasul,
deoarece el va fi distrus. Aceasta noua cerere a provocat o explozie de manie
si de ura impotriva romanilor.Cartagina a inceput sa se pregateasca cu
infrigurare pentru aparare; zi si noapte toti locuitorii orasului au lucrat la
faurirea de armesi la fortificarea zidurilor orasului.
Asediul Cartaginei n-a fost de loc o
actiune usoara.El a durat peste doi ani. In anul 147 i.e.n. ,comanda armatei
care asedia Cartagina a fost preluata de Scipio Aemilianus, nepot de fiu
adoptiv al lui Scipio Africanul. El a intarit disciplina in armata,a izbutit sa
blocheze complet orasul,iar in primavara anului 146 i.e.n. a trecut la un asalt
general. Romanii au intrat in oras, unde au inceput luptele de strada, care au
durat o saptamana intreaga, pana cand a fost ocupata fortificatia
centrala-Byrsa.
O comisie senatoriala sosita in
orasul cucerit a luat hotararea ca el sa fie in intregime distrus. S-a dat foc
Cartaginei , care a ars timp de 16 zile.Posesiunile cartagineze au fost incluse
in provincia romana Africa.
Dar dupa ce si-au distrus dusmanul
secular, romanii au mai avut sa rezolve o alta problema complicata: sa se
stabileasca temeinic in fostele posesiuni de peste mare ale Cartaginei, in
Spania.Dupa ce i-au alungat de acolo pe cartaginezi,ei au intrat intr-o
indelungata si indarjita lupta cu triburile locale.
Inca in anul 197 i.e.n. izbucnise in
Spania o mare rascoala, pe care romanii o inabusisera cu mare greutate. In anul
154 i.e.n. a avut loc o noua rascoala, care a cuprins aproape toata tara. La ea
au luat parte diferite triburi:lusitanii, arevacii, celtiberii si altele. In
jurul anului 147 i.e.n., in fruntea lusitanilor a aparut un conducator
talentat, Viriathus, fost pastor.Romanii au fost nevoiti sa-l recunoasca rege
al lusitanilor.Miscarea a inceput sa scada abia dupa ce Viriathus a cazut pe
mana unor ucigasi platiti sa-l asasineze. In anul 137 i.e.n. consulul roman
Mancinus, incercuit, a incheiat cu Numantia o pace rusinoasa pentru Roma. Abia
Scipio Aemilianus, invingatorul Cartaginei, a izbutit sa inabuse aceasta
rascoala si in anul 133 i.e.n. , dupa un asediu de 15 luni, a cucerit Numantia.
Cu cel de-al treilea razboi punic ,
cu cucerirea definitiva a Spaniei si cu transformarea regatului Pergamului in
provincia romana Asia , s-a incheiat procesul de construire al statului
roman,cel mai mare stat sclavagist din lumea mediterana.
Razboaiele de cucerire pe care
romanii le-au purtat aproape 120 de ani in partea de apus , iar dupa aceea si
in partea de rasarit a bazinului Marii Mediterane , au fost insotite de afluxul
unor mase imense de sclavi in Italia. Inca de pe timpul primului razboi punic ,
cucerirea Agrigentului le-a dat romanilor 25000 de prizonieri, care au fost
vanduti ca sclavi.Sase ani mai tarziu, dupa ce a reputat o victorie asupra
cartaginezilor la capul Eknomos, consulul Regulus a trimis la Roma 20000 de sclavi.
Ulterior, aceste cifre au crescut neincetat.In anul 209i.e.n. , cu prilejul
ocuparii Tarentului, Fabius Maximus a vandut ca sclavi 30000 de locuitori. In
anul 167 i.e.n. , cu prilejul devastarii oraselor din Epir de catre consulul
Aemilius Paulus, au fost vanduti ca sclavi 150000 de oameni.La terminarea celui
de-al treilea razboi punic, toti locuitorii Cartaginei distruse au fost vanduti
ca sclavi. Chiar si aceste date fragmentare, izolate si adeseori , probabil,
nici pe departe exacte ale istoricilor romani ne dau o idee despre masele de
multe mii de sclavi care au pornit spre Roma.
Aproape in toate centrele statului
roman existau piete de sclavi. In Roma, piata de sclavi se afla langa templul
lui Castor si Pollux. Preturile oscilau in raport cu afluxul de sclavi pe
piata. In perioada de mari cuceriri preturile scadeau in mod
pronuntat.<<Este ieftin ca un sard>> se spunea in Roma dupa
cotropirea Sardiniei.
Dupa cucerirea regatului Pontului
sclavii se vindeau cu cate 4 denari.Totusi, pretul sclavilor instruiti sau cu o
calificare speciala (dansatoarele, bucatarii, actorii) era mult mai
mare.Trebuie relevat ca pana atunci in nici o tara din lumea antica – nici in
Grecia, nici in lumea elenistica- nu existase un numar de sclavi atat de imens,
iar ei nu fusesera atat de ieftini.
Cresterea imensa a numarului de
sclavi a determinat si schimbari calitative in structura social-economica a
societatii romane; a devenit predominanta munca sclavilor in productie, sclavul
a fost transformat in producator de baza al societatii romane. Tocmai acest
fapt a marcat victoria deplina a modului de productie sclavagist in Roma.
Introducerea pe scara larga a muncii
sclavilor in productie a dus in mod inevitabil la eliminarea producatorilor
liberi.Deoarece Italia continua sa ramana o tara agrara, rezultatele acestui
proces s-au manifestat , in primul rand, in domeniul productiei agricole;
urmarea lui directa a fost , pe de-o parte,concentrarea pamantului, formarea
unor mari domenii sclavagiste (latifundii), iar pe de alta parte, exproprierea
si pauperizarea taranimii. Inainte de secolul II i.e.n. , in cea mai mare parte
a Italiei predominasera gospodariile mici si mijlocii, bazate mai ales pe munca
producatorilor liberi. Pe masura ce
sclavajul se dezvolta in Roma , aceste gospodarii au inceput sa fie eliminate
de gospodariile de un tip cu totul nou, bazate pe exploatarea in masa a muncii
sclavilor si care dadeau produse nu numai pentru satisfacerea nevoilor proprii,
ci si pentru piata.Istoricul roman Appian prezinta acest proces in modul
urmator: <<Bogatii, ocupand cea mai mare parte a pamantului neimpartit
(adica a „pamantului public”) si crezand ca faptul s-a prescris si ca pentru
acest motiv pamantul nu le va mai fi luat , au inceput sa adauge la posesiunile
lor loturile invecinate ale saracilor, parte cumparate pe bani , parte luate cu
forta,incat, pana la urma, in loc de mici domenii, in mainile lor au ajuns
latifundii imense. Pentru cultivarea ogoarelor si paza cirezilor au inceput sa
cumpere sclavi...>>
Marile latifundii italice cu o
intindere de cateva mii de iugare erau de regula slab legate de piata ,
deoarece tot ce era necesar, inclusiv produsele mestesugaresti, se produceau in
cadrul lor de catre sclavi, datornici si clienti. Pe asemenea domenii, alaturi
de pamanturile cultivate prin munca sclavilor, o parte de pamant era folosita
ca pasuni pentru vite,iar o parte era arendata in loturi mici
clientilor.Existau insa si gospodarii de proportii mijlocii, (de cateva sute de
iugare) pe care de asemenea munceau sclavi, iar uneori, in timpul cositului
fanului, al secerisului si al culesului viilor, si oameni liberi angajati cu
ziua.
O astfel de gospodarie destinata
dezvoltarii productiei de marfuri este vila model descrisa de cunoscutul om de
stat roman Cato cel Batran, in tratatul sau <<Despre
agricultura>>.Pe vremea lui Cato, problema productiei de marfuri in
gospodarie trecea pe primul plan. Nu este intamplator faptul ca,analizand
problema cumpararii unui domeniu, Cato recomanda sa se dea atentie nu numai
fertilitatii solului, cisi existentei <<in apropiere a unui oras mare, a
unui rau navigabil sau a unui drum bun>> , avandu-se in vedere
transportul si vanzarea marfii.<<Gospodarul trebuie sa caute-spune Cato-
sa vanda cat mai mult si sa cumpere cat mai putin>>.
Cato descrie in lucrarea sa un
domeniu de proportii mijlocii, tipic pentru Italia centrala.In sudul Italiei,
precum si in Sicilia si Africa, erau raspandite mai ales imense latifundii
sclavagiste intinse pe sute de mii de iugare.Pe aceste mosii munceau un numar
mare de sclavi aflati intr-o situatie extrem de grea. Adesea, pentru a se evita
o eventuala fuga, sclavii erau pusi sa munceasca in lanturi, iar noaptea erau
inchisi in incaperi speciale de tipul cazarmilor, numite ergastule, unde se
aflau sub o supraveghere severa.
Procesul de dezvoltare al
latifundiilor avea ca revers exproprierea si pauperizarea taranimii.
Gospodariile taranesti mici si mijlocii dispareau mai ales din cauza ca
pamantul era acaparat de marii stapani de sclavi.Razboaiele neintrerupte din
secolele III si II i.e.n., sustragand vreme indelungata pe tarani de la munca
lor , au exercitat si ele un efect distructiv asupra acestor gospodarii.
Unii dintre taranii ruinati deveneau
arendasi sau muncitori cu ziua.Dar, intrucat la angajari de muncitori cu ziua
nu se recurgea decat in anumite perioade cand muncile agricole erau in toi
(cosit, seceris, culesul viilor etc.), muncitorii cu ziua nu puteau conta pe un
castig cat de cat multumitor si permanent.Mase uriase de tarani ruinati au
invadat orasele. Altii mai putin numerosi au inceput sa se indeletniceasca
cumunca productiva, devenind meseriasi , muncitori in constructii etc.Oamenii
au inceput sa se grupeze in colegii mestesugaresti speciale, in care , mai
tarziu, alaturi de cei liberi au inceput sa intre si sclavi.Din inscriptii se
cunosc colegii de bronzieri, giuvaergii, parfumeuri, croitori, constructori.Se
observa o anumita specializare a meseriilor pe orase in acea perioada.Acelasi
Cato da sfaturi cu privire laarticolele mestesugaresti care trebuie cumparate
de la Roma, Minturnae, Capua, Pompei si din alte orase italiene.In nordul
Italiei cele mai mari centre mestesugaresti au fost cateva orase din Etruria
(Populonia, Tarquinia si altele), iar in sud orasele din Campania , mai ales
Capua si Nola.
Dar marea majoritate a oamenilor
ruinati nu-si puteau gasi de lucru in mod permanent.Ajunsi in culmea mizeriei,
oamenii deveneau patura declasata a populatiei, lumpenproletariatul antic. In
cautarea unui castig intamplator, ei nu se dadeau in laturi de la nimic; isi
vindeau voturie in alegeri,faceau depozitii false la tribunale,denuntau, furau.
Traiau pe socoteala societatii, din acele pomeni neinsemnate care le picau de
la bogatasii si oamenii politici romani,in goana dupa popularitate, din
caritatea publica.
Transformarea Romei intr-un mare stat
maritim a contribuit la dezvoltarea pe scara larga a comertului ei exterior.
Daca nevoile populatiei romane in ceea ce priveste produsele industriei
mestesugaresti erau satisfacute in mare masura de industriile locale, produsele
agricole se aduceau din provincii sau din tarile dependente de Roma, iar
articolele de lux din Grecia si din tarile Orientului elenistic. In Delos ,
unde se intalneau negustori din diferite tari,au luat nastere asociatii ale
negustorilor italici,mai ales ale campanienilor sau ale grecilor din Italia de
sud, asociatii care se considerau puse sub protectia unei anumite zeitati.
Din Italia se exportau vinuri,
untdelemn de masline, articole de metal.Importul de marfuri in Roma depasea
intotdeauna exportul.Totusi , in perioada republicii, in perioada razboaielor
victorioase ale Romei, acest fapt nu putea duce inca la subminarea economiei italice:
deficitul creat de precumpanirea importului asupra exportului era compensat sau
chiar acoperit de cateva ori prin afluxul de bani si alte valori intrate in
Italia in urma cuceririlor.
Cuceririle romane mai asigurau de
asemenea un neintrerupt aflux de capital finaciar la Roma.Dupa primul razboi
punic vistieria romana a primit o despagubire de razboi in valoare de 3200 de
talanti. Despagubirea impusa cartaginezilor dupa cel de-al II- lea razboi punic
a fost de 10000 de talanti ,iar aceea impusa lui Antiochos III dupa terminarea
razboiului sirian a fost de 15000 de talanti. Prada de razboi a comandantilor
de osti romani era imensa. Plutarh descrie intrarea triumfala in Roma a lui
Aemilius Paulus, invingatorul de la Pydna.<<Triumful a durat trei zile,in
care timp au fost neincetat purtate si duse cu carele capturile facute: opere
de arta, arme de pret, vase uriase pline cu monede de aur si argint>>.In
anul 189 i.e.n. ,dupa lupta de la Magnesia, romanii au capturat ca prada de
razboi 1230 de colti de elefant,234 cununi de aur,137000 de livre de argint (1
livra romana= 327 gr.), 224000 de monede de argint grecesti,140000 de monede de
aur macedonene,o mare cantitate de obiecte de aur si argint.
Pana in secolul II i.e.n. Roma a
resimtit o anumita lipsa de moneda de argint, dar, dupa toate aceste cuceriri,
mai ales dupa acapararea minelor de argint din Spania, statul roman a avut
posibilitatea sa asigure emisiuni regulate de moneda de argint.
Toate aceste imprejurari au inlesnit
o larga dezvoltare a capitalului financiar si camataresc in statul roman.
Comentarii
Trimiteți un comentariu