Treceți la conținutul principal

OMUL SI PESTERA


        Problema raportului dintre om si mediul sau de viata este la moda. De cand s-a vazut cat de precar este acest raport si cat de grave sint consecintele pe care le antreneaza deteriorarea lui,mediul a fost desfacut in componentele sale, fiecare fiind supus unei minutioase analize. Pesterile, elment componental mediului geografic, constitue o entitate bine definita, bucurandu-se din cele mai vechi timpuri de atentia omului. Daca adaugam indiscutabila vraja pe care o exercita prin insolitul peisajelor si mirajul necunoscutului, este usor de vazut ca analiza acestui raport reprezinta o tema de meditatie, generoasa si inedita. O astfel de meditatie este referatul de fata, care incearca sa surprinda, in toate articulatiile ei, relatia ce a legat pe om de lumea subterana a pesterilor.
        Carst-ul este ansamblul formelor de relief ce apar  pe rocile usor dizolvabile (sare, calcare, gips), la suprafata terenului (exacarst) si in subteran  (endocarst); procesele care dau nastere carstului sunt: dizolvarea , precipitarea chimicas si eroziunea: cele mai tipice forme carstice apar pe calcare. Stadiile de evolutie ale carstului sunt: merocarstul, carstul de tradite si holocarstul; se adauga carstul fosil, clastocarstul sau pseudocarstul; carstul tropical – cu forma de turnuri; kegelkarst si vulcanul carst etc. Formele sint extrem de variate: endocarstice (pesteri , avene, vai in trepte antitetice etc.)
        Formatiunile calcaroase sint in structuri de tipuri foarte variate, ce pot fi definite in functia de pozitia tectonica a fiecarei dintre ele si de pozitia lor in cadrul unitatii lor respective. In functie de aceeasi factori se pot distinge urmatoarele tipuri structurale:
1.      Calcare tabulare, Prezente pe platformele prealpine care nu au mai suferit cutari dupa depunerea calcarelor sau in unitatile post-tectonice, unde de asemenea nu au mai fost deformate. In prima categorie intra formatiunile carbonate din platforma moesica, iar din a doua categorie fac parte calcarele neozoice din bazinul transilvaniei.
2.     Calcarele de monoclin, apar ca fasii intercalate normal in srii necalcaroase, prezentant inclimari variabile. Tectonizarea lor este dependenta de evolutia ansamblului structural in care sint cuprinse. Asa, de exemplu fasiile de calcare oolitice sarmatianul Podisului Moldovenesc sint foarte putine tectonizate, in timp ce calcare eocene din capatul vestic al Muntilor Rodnei, in care este sapata marea pestera Izvorul Tausoarelor, sint puternic fisurate si fracturate.
3.     Calcarele din flancuri de cute sint frecvente si prezinta o mare varietate de structuri de detaliu si de scari de marime. Cazul cel cel mai grandios il reprezinta indrazneata creasta a Pietrii Craiului o lama calcaroasa unica de 18 km lungime, ce atinge inaltimea de 2244 m si care nu este decat un flanc de sinclinal redresat ce se rastoarna tot mai puternic inspre nord. La aceeasi scara sint calcarele din trascau, Vinturatia, Muntii Mehedinti si muntii Sebes. La o scara Mai redusa sint fisiile de calcare pe versantul vestic.
4.     Blocuri faliate de calcare sint grabene in care calcarele s-au pastrat incastrate prin falii in formatiuni impermeabile (de exemplu, calcarele de la Baia de Fier, cele din Podisul Mehedinti) sau masive separate prin falii atit de formatiunile de fundament, cat si de cele de acoperis (de exemplu, calcarele de la Rucar-Dimbovicioara cele din Magura Codlei). In toate cazurile calcarele formeaza masive mai mult sau mai putin intinse, ce sint inconjurate de formatiuni impermeabile, ceea ce determina drenaje complicate si de tipuri variate.
5.     Calcare angajate in structuri complicate de mari dimensiuni. Spre deosebire de categoriile anterioare, in care calcarele apartineu numai unui element structural (Un flanc de cuta, un monoclin), in categoria de fata grupam calcarele care apartin unui ansamblu de elemente tectonice ce constitue mari unitati structurale. Se pot distinge urmatoarele forme structurale : -sinclinorii, in care calcarele se gasesc la diferite nivele stratigrafice formand mari ansambluri calcaroase. Asa este sinclinoriul Resita-Moldova Noua care, pe o lungime de 70 km si o latime 10 km, prezinta nenumarate fasii de calcare de varste variate, ce se repeta datorita cutelor si familii longitudinale :
                        -structuri in panze de sariaj, unde calcarele pot aparea fie in autohton si pinza (ceea ce genereaza mari ansambluri calcaroase, cum este Platonul Vascau), fie numai in panza, unde, printr-o dispunere tabulara sau de vast sinclinal, ca in cazul Muntilor Hasmas-Bicaz.
6.     Calcare in masive izolate suprapuse rocilor impermeabile. Definitia este mai mult morfologica dar corespunde si structural unei categorii de calcare care a raspuns in mod asemanator solicitarilor tectonice, desi genetic masivele respective sunt foarte diferite. Se pot distinge urmatoarele tipuri genetice :
                         - martori de eroziune, care sint masive mai mult sau mai putin izolate de catre eroziune dintr-un strat cu extensiune mai mare. Asa sint petecele de calcare triansice din Muntii Giurgeu, din Maramures, Unele calcare Din Muntii Metaliferi si din Dobrogea de nord ;
                        -petece de acoperire, cum sint calcarele triasice din Muntii Persani ;
                        -recifi in situ, eliberati din eroziunea diferentiata din invelisul de roci detricite ulterioare. Asa sint calcarele urgoniene din Rarau, Masivul Tesla din Ciucas,  unele calcare din Ceahlau, Calcarele de la tibau ;
                        -olistolite (blocuri de calcare insedimentate) care sint si ele desfacute  din matricea detritica de catre eroziune. In aceasta categorie intra majoritatea klippelor de calcare din Muntii Metaliferi( Piatra Cetii, Corabia, Piatra Craivii, Sfredelansul), Calcarele traiasice din Rarau, Calcarele din Piatra Mare, Din Bucegi si din Muntii Cernei.
        Aceste categorii de masive izolate, variate ca geneza, sint asemanatoare ca morfologie: au dimensiuni mici, sint echidimensionale si foarte fisurate deoarece au reactionat prin fracturare la solicitarile tectonice.
       
1.      Pestera ursilor                                                                Cea mai spectaculoasă din punct de vedere fosilifer.Se găseşte la marginea satului Chişinău,comuna
Pietroasa,judeţul Bihor.
    Peştera a fost descoperită în anul 1975,ca urmare a deschiderii artificiale a golului subteran în timpul lucrărilorde exploatare a calcarului în cariera de la Chişinău.În puţuldeschis a coborât minerul Traian Curta care a parcus galeria de acces până la Sala Mare.Prima exploatare completă a fost realizată la 20 septembrie 1975 de către cercul de speologi amatori “Speodava” din oraşul dr.Petru Groza. La 16 iunie 1980,peştera intra  în circuitul turistic al ţării ca cea dintâi cavitate subterană amenajată la nivelul tehnicii mondiale.Recunoscându-se valoarea excepţională a peşterii,cercetătorii geologi din Bucureşti şi Cluj-Napoca,în colaborare cu Muzeul Ţării Crişurilor din Oradea,mineri din Maramureş,muncitori din oraşul dr.Petru Groza şi din Oradea,un specialist în corpuri de iluminat din Timişoara au colaborat şi au realizat, la Peştera Urşilor amenajările turistice ,luând în acelaşi timp măsuri specifice de protecţie.
     La intrarea în peşteră s-a construit un frumos pavilion cu trei etaje,cuprizând casa de bilete,sala de aşteptare,un muzeu speologic şi ghişeu cu obiecte artizanale,cărţi. Galeriile peşterii au formă aproape rectilinie sunt dispuse pe două etaje,însumând o lungime de 1500 m. Nivelul superior fosil are o lungime de 488 m şi este amenajat pt.circulaţia turistică,iar cel inferior,temporar activ,lung de 521 m, este declarat rezervaţie ştiinţifică Traseul turistic propiu-zis oferă vizitatorilor chiar de la intrare,posibilitatea de a admira o extraordinară gamă de formaţiuni stalactitice şi stalagmitice,variate ca mărime şi forme,baldachine şi gururi.Formaţiuni stalactitice cum sunt aici,aşa numitele
baldachine,ce pot fi întâlnite în puţine peşteri din lume dau un aspect fermecător peşterii.Atmosfera de basm este întregită de stalagmitele fosile,extrem de dantelate şi având grosimi de peste 1m, de stalactitele excentrice,foarte rare, provocate de deplasarea coloanelor de picături alimentare, de stalactitele de tip “macaroane” ori de depunerile numite “vermiculaţii”,printre cele mai frumoase aflate în peşterile  din România.
     Diversitatea stalagmitelor sub formă de statuete,pagode animale-fabuloase-lasă câmp liber imaginaţiei fiecărui vizitator. “Mastodontul”, “Draperiile din Galeria Urşilor”, “Portalul” “Pagodele”, “Lacul cu nuferi” sunt numai câteva din frumuseţile create de natură din peşteră.
      Vizita începe în Galeria Urşilor sau Galeria Oaselor,
care adăposteşte 1500 de piese 140 de cranii şi numeroase culcuşuri ale ursului de peşteră.Pe pereţii acestor  galerii se observă zgârieturi adânci lăsate de labele urşilor,a căror  dispariţie misterioasă s-ar datora,după unele presupuneri, încălzirii climei,izbucnnirii unei epidemii sau,poate,unui cataclism natural care ar fi blocat ieşirile peşterii. Acest urs a dispărut cu mai bine de 15000 ani în urmă,atingea frecvent 3 m lungime.
       La capătul galeriei următoare, “Emil Racoviţă” se află
un schelet întreg de urs expus,în poziţia în care l-a suprins
moartea. Fosilele altor animale dispărute în urmă cu mai multe zeci de mii de ani ( o specie de capră neagră, ibexul,
leul şi hiena de peşteră) descoperite aici,suscită interesul
specialiştilor. Galeria  “Emil Racoviţă” este o galerie  împodobită cu numeroase stalagmite, domuri, bazine cu apă, mii de stalactite. Galeria are pereţii distantaţi la 10 –15 m  iar bolta ei se situează la peste 10 m înălţime.
   A treia galerie ce poate fi vizitată este Galeria Lumânărilor, unde te întâmpină o adevărată pădure de stalagmite de un alb imaculat şi neatins de mâna omului.La
capătul acestei galerii, poteca turistică îşi face cu greu loc prin desimea concreţiunilor şi, prelungită cu un tunel articial,lung de 16m,răzbate în cele din urmă la suprafaţă,
încheind astfel traseul vizitabil al peşterii.Traseul subteran este parcurs  în 45 minute. Temperatura în peşteră oscilează  tot anul în jur de 10 grade.

2.     Pestera Vantului                                    
        Prima explorare a pesteri dateaza din anul 1957, fiind efectuata de inginerul A.Bagamerii ulterior explorarea afost si este continuata de institutul de speologie  E.Racovita din Cluj .
Se afla pe versantul stang al Crisului Repede.Pana in 1960 intrarea o constituia un horn intortocheat greu accesibil. Apoi sa dezgropat vechea intrare a pesteri mai spatioasa, care astazi este inchisa cu o poarta de fier .
        Este o pestera de mari dimensiuni explorata pe circa 20 Km. Este dezvoltata in calcare mediotriasica, aceasta pestera este constituita din doua mari sectoare: unul inferior, parcurs de un pariu subteran (incomplet explorat), si unul superior, fosil, detinand remarcabilii martori de eroziune  (terase, sedimente etc.). Etajul fosil se intinde pe mai multe nivele, Legate inte ele printre puturi.
        Coridorul principal este parcurs inspre amonte, in totalitatea sa, pana la o departare de circa 600 m, de paraul subteran. In prima parte se intalnesc portiuni bogat concretionate, dintre care cea mai remarcabila este formatiunea denumita Torpila.
        Sistemul superior al pesterii este accesibilfie din sistemul de hornuri si Lacul-sifon I. Patrunderea in sistemul superior necesita doua scari speologige de cate 10 m, cordeline si pitoane. Pe parcursul acestui coridor superior sunt niste portiuni largite si spectaculoase cum ar fi Sala Titanilor, sau Sala Mare. Din Sala Mare se poate intra intru-unul din cele mai complicate sectore ale pesterii ce face parte din sistemul superior. Este Labirintul, in care prezinta meandre si „rotonde” extraordinare, ce tradeaza interesant mod de evolutie al fostului riu subteran.
        Pestera poate fi vizitata doar cu autorizatie speciala si in prezenta unui ghid. Pentru vizonarea zonei turistice sint necesare doar mijloace propri de iluminare si eventual niste cizme scurte de cauciuc. Pentru celelalte sectoare sint necesare 4 scrai speologige, cordeline, pitoane, cizme lungi de cauciuc si o barca de caucic.

3.     Ghetarul Scarisoara              
        Cea mai veche mentiune asupra pesterii este facuta de A. Szirtfi in 1847. K. F. Peters si A. Schmidl dau primele informatii stiintifice in 1861, respectiv 1863. Al. Borza studieaza repartitia florei si fenologia vegetatiei din peretii avenului, E. G. Racovita (1927) cerceteaza formatiunile de gheata iar V. Puscariu (1934) face o prezentare stiintifica si turistica.
        Ghetarul este situat pe cumpana de ape din Bazinul Ocoale si Bazinul Vaii Girda Seaca.
Principala particularitate a pesterii este data de prezenta permanenta a ghetii, de unde i s-a tras si numele „Ghetar”. Este un ghetar de tip static, situat in fundulunui remarcabil aven adanc de 50 m. Avenul da aces la o galerie unica larga, avand o lungime totala de aproximativ 500 m, din care abia jumatate reprezinta zona turistica, vizitata de catre public. Este sapat de calcare triasice, la 1165 m alt. Absoluta. Lungimea totala este de aproximativ 700 m.
        Pana in prezent Ghetarul Scarisoara este pestera in care s-au facut cele mai ample observatii privind topoclimatul subteran din tara noastra. Ansamblul topoclimatului pesterii, in cadrul caruia curentii de aer joaca un rol important, explica existenta uriasului depozit de gheata, precum si variabilitatea formatiunilor de gheata amintite.
        Ghearul Scarisoara a fost declarat monument al naturii inca din anul 1938. Zona turistica este amenajata, asa ca poate fi vizitata tot cursul anului in prezenta ghidului pesterii.














Pop Alexandru,
Vatra Andrei
Cls. A XI-a B
      

Comentarii