vineri, 3 august 2012

ELEMENTELE COMPONENETE ALE UNUI CALCULATOR FOLOSIT ÎN CRIMINALISTICA


            ELEMENTELE  COMPONENETE  ALE  UNUI  CALCULATOR
FOLOSIT  ÎN CRIMINALISTICA


          De-a lungul anilor, fişierele poliţiei din toate ţările lumii au acumulat o mare bază de date, în special referitoare la amprentele papilare. În aceste condiţii a devenit firească preocuparea pentru aplicarea descoperirilor din domeniul calculatoarelor la examinarea amprentelor papilare.
          La noi, în momentul de faţă, se foloseşte sistemul AFIS (Automated Fingerprint Identification System), sistem care permite ca un suspect să fie identificat într-un timp foarte scurt după amprentele şi urmele digitale.
          Baza de date a sistemului AFIS poate conţine informaţii de diferite tipuri: amprente, imagini (portrete, fotografii, schiţe) şi date alfanumerice.
          Componentele sistemului AFIS sunt următoarele :
·        Staţia de introducere constă dintr-o unitate centrală, un mouse, o tastatură, monitor, doua scannere specializate pentru impresiuni şi pentru urme. Este conectată cu celelalte subsisteme printr-o magistrala ETHERNET.
Prin această staţie se pot introduce impresiunile de pe fişele şi urmele relevate şi se pot verifica fişele introduse şi urmele stocate. Informaţia conţinută de impresiuni este preluată la o singură trecere a scannerului şi afişată în 256 nuanţe de gri. Scannerul are o rezoluţie de 500 dpi (puncte/inch - aproximativ 20 puncte/mm) şi viteză mare de preluare, o fişă fiind introdusă în 20 de secunde, inclusiv preluarea textului însoţitor. Pe de altă parte, scannerul permite vizualizarea în timp real a urmelor ridicate de la o faptă, imaginea fiind vizibilă în tonuri de gri, cu posibilitatea de a fi preluată de pe fotografie sau direct de pe folie.
Se foloseşte un procesor de urme papilare capabil să detecteze elementele de identificare şi să clarifice urma, rapid şi exact, permiţând sporirea eficacităţii muncii operatorului. Folosind compresia şi decompresia datelor , se poate face o mare economie de spaţiu în memoria externă.
Rezultatele parţiale ale cercetării bazei de date sunt  stocate pentru o revedere rapidă. Se poate verifica totodată şi corespondenţa cu vreuna din urmele de la cazurile nesoluţionate rămase în evidenţă. Rezultatele pot fi revăzute la staţia de introducere sau de la alte staţii din sistem. Corespondenţele (probabilele identificări) pot fi afişate pe ecran sau tipărite pe hârtie.
·        Staţia latentă  este proiectată să asigure introducerea comodă a urmelor. Scannerul permite o reglare automată sau manuală(interactivă) a diafragmei, focalizării (clarităţii) şi  luminozităţii imaginii. Operatorul poate aranja urma sub obiectiv şi poate folosi facilităţile de întărire a contrastului şi luminozităţii urmei pentru obţinerea celei mai bune imagini. Setul de funcţii de relevare conţine posibilităţi de mărire şi alăturare, rotire, control al contrastului şi luminozităţii. Toate acestea permit o codificare corectă şi prin aceasta creşterea numărului de identificări. Imaginile rezultate, cu indicarea elementelor, se pot  vizualiza pe monitor sau se pot  introduce în memorie. Accesul la ele se face pe baza numerelor de identificare pentru fişele sau numărul de caz pentru urme.

·        Staţia de verificare cuprinde un monitor, unitate centrală, o tastatură şi un mouse. La această staţie se pot efectua revizuiri ale fişelor, comparaţii şi verificări, precum şi încărcări de imagini directe pentru verificarea identităţii persoanelor. Se foloseşte atunci când volumul de lucru de la celelalte două staţii este mare şi atunci la ele se face doar introducerea de date, verificarea lor făcându-se aici.

Procesorul, baza (creierul) sistemului AFIS, este format de două subsisteme care realizează de fapt căutarea, stocarea şi actualizarea informaţilor.
- Subsistemul de memorare şi actualizare a datelor se bazează pe un sistem ce stochează date digitale. El poate memora şi regăsi orice fel de informaţii, imagini ale urmelor digitale şi palmare, fotografii, voce, texte, impresiuni papilare, date de identificare.
- Subsistemul de căutare.  Funcţia centrală a sistemului AFIS o constituie căutarea şi regăsirea datelor pentru crearea unui fond de fişe şi urme ce prezintă asemănări între ele pentru a fi supuse ulterior comparaţilor realizate de dactiloscopii operatori.
Sistemul de căutare este prevăzut cu un suport de înregistrare a datelor în care se stochează datele privitoare la identitate şi cele despre elementele de identificare ale impresiunilor, ceea ce uşurează mult operaţia de căutare.
Sistemul poate fi uşor configurat pentru a include şi o staţie de introducere a impresiunilor  “pe viu“ şi eventual şi ataşarea fotografiei persoanei. Impresiunile se stochează prin simpla rulare a degetului pe un dispozitiv special. Această aplicaţie se poate folosi mai ales pentru stabilirea identităţii persoanelor care folosesc mai multe nume, datele citite fiind transmise instantaneu pentru comparaţie staţiei centrale (de introducere) .

Sistemele automate sunt de neînlocuit în cadrul cartotecilor dactiloscopice, asigurând o viteză de lucru şi un randament de neatins în sistemul manual de lucru. Se poate spune că doar prin utilizarea calculatoarelor ideea de cartotecă dactiloscopică a fost transpusă integral în realitate.





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu