joi, 26 iulie 2012

Calităţile motrice

Calităţile motrice sunt însuşiri ale organismului care oferă individului posibilitatea executării diferitelor acte motrice, legate atât de activitatea sa zilnică, cât şi de cea sportivă. În procesul de învăţământ un loc important în cadrul preocupărilor profesorului de specialitate îl ocupă găsirea şi utilizarea în pregătire a celor mai eficiente metode şi mijloace care să asigure dezvoltarea acestor calităţi. În activitatea de dezvoltare a acestora (este permanentă) profesorul de educaţie fizică trebuie să stabilească anumite priorităţi în educarea calităţilor. Se recomandă ca programarea dezvoltării lor să se facă cu pondere diferită în funcţie de conţinutul lecţiilor, materialele sportive existente, condiţiile de anotimp, fondul motric al elevilor într-o anumită etapă. Perfecţionarea calităţilor motrice reprezintă unul din principalele obiective ale procesului de pregătire a tineretului şcolar realizată concomitent cu formarea priceperilor şi deprinderilor motrice. Definiţie: Calităţile motrice sunt însuşiri ale organismului concretizate în capacitatea de efectuare a acţiunilor de mişcare cu anumiţi indici de viteză, forţă, rezistenţă şi îndemânare. (V,Î,R,F) Calităţile motrice au un caracter nativ al cărui nivel de manifestare iniţială depinde de fondul genetic ereditar. Dezvoltarea lor ulterioară ca dealtfel şi formarea deprinderilor motrice, se realizează odată cu evoluţia procesului de creştere şi dezvoltare, ele fiind influenţate de specificul activităţilor desfăşurate, condiţiile de viaţă, ereditatea, mediul geografic şi climateric şi activităţile desfăşurate în mediul şcolar. În literatura de specialitate precum şi în limbajul specialiştilor se folosesc mai mulţi termeni precum: calităţi fizice, calităţi motrice, calităţi bio-motrice, calităţi ale activităţii motrice, funcţii motrice de bază, etc În cadrul procesului instructiv educativ, dezvoltarea calităţilor motrice trebuie să ocupe un loc prioritar deoarece:  calităţile motrice condiţionează şi determină în mare măsură formarea şi în special consolidarea deprinderilor motrice;  dezvoltarea calităţilor motrice favorizează creşterea capacităţii de efort a organismului;  dezvoltarea calităţilor motrice se poate realiza şi în condiţii materiale simple;  dezvoltarea calităţilor motrice se poate face şi în cadrul activităţii independente a elevilor. Sistematizarea (clasificarea) calităţilor motrice: I. Calităţi motrice de bază: - Viteza - Îndemânarea - Rezistenţa - Forţa I.a. Calităţi motrice: - condiţionale: Viteza, Forţa, Rezistenţa - coordinative: Îndemânarea - intermediare: Mobilitatea şi Supleţea II. Calităţi motrice utilitar aplicative: a) (nespecifice) - Mersul - Alergările - Săriturile - Aruncările II. Calităţi motrice utilitar aplicative: b) (specifice) -Echilibrul - Târârea - Căţărarea şi escaladarea -Ridicarea şi transportarea de greutăţi - Tracţiuni şi împingeri Locul calităţilor motrice în lecţia de educaţie fizică: Alături de deprinderile motrice, calităţile motrice sunt obiective primordiale ale conţinutului lecţiei de educaţie fizică. Indiferent de condiţii materiale (sală, aparaturi, materiale) sau atmosferice (ploaie, zăpadă, ceaţă, frig), educarea calităţilor motrice este primordială, esenţială. Este indicat ca în lecţia de educaţie fizică, calităţile motrice să nu fie aşezate la întâmplare. Locul acţiunilor pentru dezvoltarea calităţilor motrice în lecţia de educaţie fizică trebuie stabilit în funcţie de natura efortului respectiv pentru a putea asigura un volum sau o intensitate optimă şi asigurarea revenirii organismului. Dezvoltarea Vitezei şi Îndemânării se va plasa după veriga a III-a a lecţiei (influenţarea selectivă a aparatului locomotor), iar forţa şi rezistenţa se vor situa înaintea verigii de revenire a organismului după efort. Privind vârsta optimă de influenţare favorabilă a dezvoltării calităţilor motrice menţionăm că viteza poate fi dezvoltată cu rezultate foarte bune la vârsta 10-12 ani dar activitatea de educare a vitezei sub diferitele ei forme poate începe la 5-6 ani. Îndemânarea se dezvoltă bine între aceeaşi limită de vârstă ca şi viteza. Forţa şi rezistenţa, calităţi motrice mai uşor perfectibile se pot educa sistematic de la 9-10 ani având o evoluţie ascendentă şi posibilitate maximă de perfecţionare. În planificarea dezvoltării calităţi motrice trebuie să ţinem cont de: - necesitatea acţionării continue asupra dezvoltării calităţilor motrice pe durata întregului an şcolar şi în mod prioritar în anumite perioade - îndemânarea este calitatea motrică asupra căreia se poate acţiona în amândouă semestrele - forţa, viteza şi rezistenţa vor fi dezvoltate prioritar în anumite etape ale anului fără a fi neglijate nici celelalte calităţi. Iar pentru dezvoltarea mobilităţii este indicat să se lucreze pe tot parcursul lecţiei chiar şi în veriga a trei-a sub forma exerciţiilor de Streaching sau exerciţii articulare cu şi fără rezistenţă, efectuată individual şi cu partener. Viteza Capacitatea omului de a executa o mişcare cu rapiditate şi frecvenţă mare. Viteza este o calitate motrică foarte importantă, prezentă mai mult sau mai puţin în toate actele motrice, mai ales a celora cu caracter sportiv. Viteza mai mare sau mai mică a unui individ depinde în cea mai mare măsură de „zestrea ereditară” de care acesta dispune. Această calitate motrică poate fi totuşi dezvoltată deşi chiar dacă într-o măsură mai mică, printr-o pregătire sistematică, începând chiar de la 7-8 ani, dar o atenţie majoră dezvoltării acestei calităţi i se acordă în jurul vârstei de 11-14 ani, considerată a fi vârsta optimă de realizare a celor mai importante progrese de ordin calitativ. Începând cu vârsta de 13 ani exerciţiile de viteză vor fi combinate din ce în ce mai mult cu exerciţiile de forţă iar de la 14 ani la acestea se vor adăuga şi exerciţii de viteză-rezistenţă. Creşterea vitezei mişcărilor se realizează în principal datorită lucrului în viteză maximă şi a exersărilor în regim de viteză-forţă elementul de progresie fiind dat de creşterea intensităţii efortului prin mărirea frecvenţei mişcărilor. Pentru asigurarea eficienţei dorite este necesar ca exerciţiile de viteză să se efectueze în prima parte a lecţiei, imediat după ce organismul elevilor a fost bine pregătit pentru efort. În aceste condiţii este posibilă prelungirea solicitării la efort cu intensitate maximă. Profesorul trebuie să cunoască că însumarea eforturilor scurte (de viteză) de mare intensitate, repetate prea des pot determina apariţia oboselii premature. În aceste condiţii exerciţiile se pot continua numai în concordanţă cu capacitatea de rezistenţă a elevilor respectivi apărând necesitatea lucrului diferenţiat pe grupe omogene şi asigurându-se intervale de odihnă corespunzătoare. Viteza poate prezenta mai multe forme de manifestare:  Viteza de reacţie – capacitatea cu care organismul răspunde la anumite semnale; timpul scurs de la apariţia stimulului (vizual, auditiv) până la declanşarea reacţiei de răspuns.  Viteza de execuţie – iuţeala cu care se execută o acţiune motrică singulară, unitară ca structură motrică.  Viteza de repetiţie – iuţeala cu care se repetă mişcările într-o anumită unitate de timp  Viteza de deplasare – este dată de succesiunea unor mişcări ciclice efectuate în mod constant Metode de dezvoltare a vitezei a) Metoda pentru dezvoltarea vitezei de reacţie: - Metoda repetărilor: reacţii la stimuli cunoscuţi sau la stimuli complecşi, la obiecte în mişcare, alegerea reacţiilor în funcţie de valoarea stimulilor - Metoda întrecerii, a jocului - Metoda senzorio-motrică, pentru dezvoltarea capacităţii perceperii timpului şi ritmului b) Metoda dezvoltării vitezei de execuţie: - metoda repetărilor în tempo maximal, pe părţi (fracţionată); - metoda repetărilor globale; - metoda jocului; - metoda întrecerii. c) Metode pentru dezvoltarea vitezei de repetiţie: - metoda repetărilor în tempo maximal - metoda repetărilor în tempouri alternative (maximal-submaximal) - metoda întrecerii. Mijloace pentru dezvoltarea vitezei: A. Exerciţii cu influenţă selectivă efectuate în tempo rapid (5-10 sec) B. Exerciţii din grupa exerciţiilor de front şi formaţie C. Ştafete şi jocuri de mişcare care solicită atenţie şi reacţii prompte la diferite semnale dinainte stabilite sau date prin surprindere D. Exerciţii şi jocuri cu mingea E. Starturi din diferite poziţii F. Sărituri variate cu bătaie pe 1 sau 2 picioare G. Exerciţii din şcoala alergării implicate în alergare de viteză H. Exerciţii şi acţiuni din jocuri sportive I. Jocuri sportive bilaterale realizate în condiţii de viteză J. Unele exerciţii de forţă Indicaţii metodice pentru educarea vitezei: La clasele mici se va acţiona în cadrul vitezei de reacţie (1 minut în cadrul fiecărei lecţii, în orice temă) şi asupra celei de execuţie, iar la clasele VIII-XIII în contul vitezei de repetiţie şi a celei de execuţie în ambele cazuri acţionând asupra acelor factori care dezvoltă viteza pe seama forţei şi a rezistenţei şi pe seama mecanismelor şi surselor energetice specifice vitezei. Activitatea pentru dezvoltarea vitezei trebuie plasată imediat după veriga influenţării selective a aparatului locomotor înaintea oricărei teme sau activităţi. Respectând principiul accesibilităţii (de la simplu la complex) în educaţia vitezei de reacţie se va merge pe calea creşterii şi complicării treptate a numărului de schimbări posibile ale situaţiei cunoscând că timpul necesar reacţiei de răspuns este direct cu gradul de incertitudine. Viteza de execuţie sau frecvenţa mişcărilor singulare se manifestă în toate cazurile combinată cu celelalte forme ale vitezei sau cu forţa. Pentru dezvoltarea vitezei de deplasare este necesară o cantitate mică / distanţă maxim 20-30m – şi pauză până la revenire. Cerinţele la care trebuie să răspundă exerciţiile folosite pentru dezvoltarea vitezei: - să asigure în timpul execuţiei viteza la indici maximi; - structura mişcărilor să fie astfel consolidată încât să permită elevului orientarea efortului spre obţinerea unor execuţii cu viteză maximă; - execuţia să dureze atâta timp cât se poate menţine viteza de execuţie; - efortul este repetat după o pauză de restabilire aproximativ completă atâta timp cât viteza nu scade din cauza oboselii; - repetarea efortului cu viteză maximă constituie calea de bază pentru educarea vitezei; - la fiecare reluare a efortului acesta trebuie să tindă spre depăşirea performanţei anterioare; Îndemânarea Capacitatea de a atinge şi a executa mişcări necesare corect, rapid şi adaptate situaţiei Îndemânarea este o calitate motrică cu o largă aplicativitate atât în activitatea zilnică, cât şi în cea sportivă. Deşi este o calitate nativă, îndemânarea, este perfectibilă dacă se acţionează asupra ei selectiv, continuu şi cât mai de timpuriu posibil. Îndemânarea reprezintă un cumul de calităţi, ea este o calitate motrică complexă, care se interferează cu toate celelalte calităţi. La baza acestei calităţi motrice stă coordonarea, proces important al activităţii organismului îndeplinit de S.N.C. şi Kinestezic. Dacă până la 12-14 ani nu dă dovadă de o anumită îndemânare pentru o activitate motrică, este greu de presupus că o va dobândi ulterior. Forme de manifestare: - poate fi: - generală: - capacitatea de a efectua general şi creator diverse acţiuni motrice - specifică: - specifică ramurilor şi probelor sportive - din punct de vedere al formelor de manifestare îndemânarea poate fi: - în regim de viteză, forţă, rezistenţă - în funcţie de gradul de dificultate: - simetrică - asimetrică - simultană - succesivă Metode şi mijloace pentru dezvoltarea îndemânării: Fiind o calitate complexă prezentă în toate exerciţiile deprinderi motrice, procedeele tehnice – tactice, îndemânarea nu are metode, procedee metodice şi exerciţii speciale proprii la fel ca celelalte calităţi. Orice procedeu utilizat pentru exersare constituie sistem de acţionare pentru dezvoltarea îndemânării. Căi şi mijloace de dezvoltare a îndemânării: Pentru dezvoltarea îndemânării vom ţine cont la clasele mici de componentele spaţio-temporale şi structurile mişcării acţionând la început cu un singur segment în condiţii de simetrie apoi cu două. Treptat se complică exerciţiile din punct de vedere al coordonării introducând exerciţii asimetrice pentru 2 segmente sau în cadrul aceluiaşi segment. Se va pune accent pe încadrarea mişcărilor în timp. Elemente cu care se poate interveni pentru dezvoltarea îndemânării: - modificarea poziţiei iniţiale; - legarea exerciţiului; - adăugarea obiectelor; - exerciţii tehnice cu adversar. Indicaţii metodice: Pentru dezvoltarea îndemânării condiţia de bază o constituie învăţarea cât mai multor acţiuni motrice. Parametrul în contul căreia se perfecţionează îndemânarea este complexitatea. Pentru influenţarea îndemânării acţiunea motrică nu trebuie repetată până la automatizare. Dezvoltarea îndemânării se poate efectua în orice moment a lecţiei. Forţa Capacitatea aparatului neuromuscular de a învinge o rezistenţă prin mişcare pe baza contracţiei musculare. Este una din calităţile motrice mult solicitate în activitatea fizică. Ea stă la baza celor mai simple deprinderi şi importanţa ei creşte în raport direct cu scopul urmărit în procesul de formare şi perfecţionare a deprinderilor motrice de bază sau a acelor specifice diferitelor ramuri de sport. Calitatea forţei sporeşte relativ repede, dar lipsa de preocupare pentru dezvoltare şi menţinerea ei duce în scurt timp la scăderea parametrilor obţinuţi în procesul de pregătire. Dezvoltarea forţei poate începe chiar de la vârsta de 10 ani, dacă manifestăm grijă deosebită în ceea ce priveşte gradarea exerciţiilor. Pentru elevii din clasele mai mici în procesul de dezvoltare a forţei se recomandă să se folosească exerciţii de căţărare şi tracţiune prin care se învinge greutatea propriului corp, treptat introducându-se lucrul cu obiecte de diferite mărimi, precum şi exerciţii cu partener. Dozarea exerciţiilor pentru dezvoltarea forţei se face de către profesor în funcţie de vârsta şi gradul de pregătire al elevilor. Înaintea începerii exerciţiilor de forţă profesorul va asigura o bună prelucrare analitică a articulaţiilor şi principalele grupe musculare ce vor fi angrenate în execuţie. Forme de manifestare: A. Forţa generală – capacitatea organismului de a învinge o rezistenţă pe baza principalelor grupe musculare; B. Forţa specifică – forţa anumitor grupe musculare specificate de specificul unei activităţi profesionale sau sportive; C. Forţa absolută (maximă) – forţa cea mai mare pe care sistemul neuromuscular o poate dezvolta în situaţia contracţiei maxime voluntare; D. Forţa explozivă – capacitatea de a manifesta valori mari de forţă în cea mai mică unitate de timp (Joselini) E. Forţa în regim de rezistenţă – capacitatea organismului de a efectua contracţii musculare în cadrul unor eforturi de lungă durată; F. Forţa dinamică – se referă la manifestarea forţei Mijloace pentru dezvoltarea forţei:  Exerciţii cu îngreuieri: (greutatea propriului corp) – sunt recomandate la începutul activităţii de dezvoltare a forţei şi la vârste mici şi mijlocii  Exerciţii cu rezistenţă externă: - greutatea obiectelor cu care se efectuează exerciţiile - rezistenţa unui partener - rezistenţa mediului extern Metode pentru dezvoltarea forţei: 1. Antrenamentul în circuit 2. Metoda halterofilului (creşterea continuă, în trepte, şi descreşterea continuă, în val) 3. Metoda power-trening (urmăreşte dezvoltarea detentei (forţă+viteză)) 4. Contracţia izometrică Indicaţii metodice privind dezvoltarea forţei: Efectuarea exerciţiilor de forţă presupune în prealabil pregătirea aparatului locomotor. Exerciţiile de forţă vor fi alternate cu acţiuni care să dezvolte supleţea, îndemânarea, viteza. Pentru dezvoltarea forţei vom selecţiona numai acele exerciţii care pot fi executate corect de către elev. Stabilirea grupelor musculare cărora dorim să ne adresăm să fie în conformitate cu ideea dezvoltării forţei generale a organismului. Fixarea raţională a încărcăturii şi creşterea lor progresivă se va face în funcţie de vârsta şi nivelul de pregătire a elevilor. Cele mai bune rezultate se obţin cu o încărcătură de 50-70%. Exerciţiile de forţă vor fi urmate de pauze care permit refacerea capacităţii de efort a organismului. Forţa este o calitate perfectibilă dacă se asigură o continuitate a exerciţiilor. Se va pune accent pe dezvoltarea forţei explozive precum şi a muşchilor extensori slab dezvoltaţi la această vârstă. În sezon de iarnă pentru dezvoltarea forţei este indicată metoda antrenamentului în circuit. Rezistenţa Capacitatea organismului de a efectua timp îndelungat o anumită activitate fără a scădea eficacitatea ei. Rezistenţa este o calitate motrică uşor perfectibilă, ca urmare a efectuării continue şi sistematice a unor exerciţii specifice şi se poate păstra la valoarea atinsă o perioadă lungă de timp. Forme de manifestare: • Rezistenţa generală: capacitatea organismului de a executa timp îndelungat acţiuni motrice care angajează 70% din grupele musculare şi impune solicitarea marilor sisteme: S.N.C., cardiovascular şi respirator. Este vorba de un efort predominant aerob. • Rezistenţa specifică: aspectele particulare ale rezistenţei necesare în anumite ramuri de sport Forme de manifestare a rezistenţei: - rezistenţa de lungă durată (8-10’) - rezistenţa de durată medie (între 2’) - rezistenţa de durată scurtă (45’’ – 2’) - rezistenţa în regim de viteză (eforturi foarte scurte şi rapide) Metode şi mijloace pentru dezvoltare a rezistenţei: - Metoda eforturilor repetate (repetarea relativ a aceluiaşi efort) - Metoda eforturilor variabile (modificarea vitezei de parcurgere a anumitor porţiuni din cadrul alergării de durată) - Metoda eforturilor progresive (bazată pe variaţia intensităţii efortului) - Metoda antrenamentului cu intervale (o metodă de bază în dezvoltarea rezistenţei) Indicaţii metodice privind dezvoltarea rezistenţei: Rezistenţa este calitatea motrică perfectibilă care se păstrează timp îndelungat. Pentru aceasta se respectă câteva cerinţe de bază: continuitatea – regulă de mare importanţă care presupune planificarea pe semestru, an şcolar a acţiunilor ce pot contribui la dezvoltarea rezistenţei. Creşterea continuă a duratei sau distanţei şi aprecierea continuă a progreselor. Dezvoltarea alergării este indicat să se facă prin alergare de durată, prin alergare pe teren variat; nu este indicat în cadrul şcolii (cu clasele) metoda antrenamentului pe intervale, deoarece în această metodă trebuie să se cunoască posibilităţile fiecărui elev în parte. Generalităţi: Într-o lecţie de educaţie fizică ori de câte ori nu avem temă de educare şi dezvoltare a calităţilor motrice, prin modul în care dozăm efortul ca Volum, Intensitate, Complexitate putem acţiona asupra educării calităţilor motrice şi prin utilizarea anumitor deprinderi motrice insistând pe dominanta specifică calităţi motrice respectivă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu